Nulla tenaci invia est via

Sunt fericit. Saab va fi cumparat de Spyker. Saga Saab – companie pe care am plans-o atunci cand GM anunta ca aceasta va fi lichidata – se termina intr-un happy-end pe care nu il mai credeam posibil acum ceva vreme.

Evident, vestea este una nu excelenta, nu senzationala, ci vitala pentru cei peste 8000 de suedezi care lucreaza – direct sau indirect – pentru Saab la Trolhattan. Pe de alta parte, pe cat de buna este vestea pentru Victor Muller si al sau Spyker, pe atat de dificila este munca de dupa. Desi multi analisti si specialisti auto anunta ca noul producator Spyker Saab Automobiles este mult prea mic pentru a supravietui valurilor crizei, Muller afirma in urma cu fix 10 zile, in cadrul unei intalniri la nivel inalt intre marii presedinti din industrie, ca Saab poate fi nu profitabil, ci “foarte-foarte profitabil” in conditiile in care costurile de productie si de desfacere vor fi calculate inteligent.

Pe langa faptul ca sunt absolut sigur ca olandezii de la Spyker gandesc ceva mai inteligent decat americanii de la GM, sunt sigur ca toti cei care canta prohodul noii companii uita doua lucruri.

1. Pe de o parte, ei gandesc in termeni de volum. Sergio Marchionne, seful Fiat Group si cel care a enuntat ideea marimii constructorului nou-format, analizeaza totul din prisma vanzarilor de volum, pe cand Victor Muller analizeaza totul din punctul de vedere al vanzarilor cu accent pe calitate. Spyker nu vinde masini si atat, vinde vise. Si nu le vinde la kil, le vinde la unitate facuta manual. Este, daca vreti, diferenta dintre tarabele din piata care vand ceasuri de 5 lei si magazinele de lux care vand ceasuri de cateva mii de euro. Sunt putine sanse ca vanzatorii din piata sa ii inteleaga pe cei din magazinele de lux.

2. Spyker era un constructor mic si inainte de cumpararea Saab si a supravietuit in asa hal incat a reusit sa cumpere un producator aflat la ananghie cu 400 de milioane de dolari. Sper ca Saab sa devina, in timp, un producator ceva mai nisat, care sa scoata pe piata modele dupa care sa privesti lung. Si sa le respecti asa cum trebuie respectat un nume care merita. Cred in Spyker Saab Automobiles, pentru ca motto-ul lor este Nulla tenaci invia est via. Pentru cei tenaci, niciun drum nu este imposibil.

2 comentarii la “Nulla tenaci invia est via”

  1. Cristian spune

    Spyker va plati celor de la GM, 74 milioane $ cash si 326 milioane $ in actiuni preferentiale . Cat la suta din Spyker Saab Automobiles valoreaza 326 milioane $ ? Este interesant de stiut ce influenta va avea GM in noua companie si daca va avea eventual si drept de veto asupra intrarii in companie a unor investitori din China sau Rusia . Asset-ul cel mai important al noii companii este noul Saab 9-5 construit pe platforma Epsilon II ( a debutat in 2008 pe Opel Insignia, fiind dezvoltata de Opel in Germania, costul de dezvoltare depasind 2 miliarde euro ), GM nedorind ca aceasta platforma moderna sa ajunga pe mana rusilor sau chinezilor pe o suma derizorie .

  2. Zed spune

    Ar fi OK ce zici tu aici, Mircica, cu o singura problema: Spyker nu cumpara SAAB cu banii lui, ci cu banii rusilor. Ca s-a codit sau nu GM, ca au amanat deal-ul din cauza asta, tot aia e. De altfel, era oarecum normal sa fie vorba de banii altora atata vreme cat Spyker, la randul lui, a fost la mustata de faliment nu cu mult timp un urma. Cat despre faza aia cu plansul, fii si tu barbat, ce naiba :)