Chrysler

Marti, 19 Octombrie 2010 | General

Primul Fiat 500 Numero Uno, vândut cu 85.000 de dolari în Canada

Primul exemplar Fiat 500 importat oficial în Canada a fost vândut în cadrul unei licitaţii caritabile.
Vineri, 15 Octombrie 2010 | Modele noi

Chrysler 200 vine în Europa cu sigla Lancia

Proaspăt-dezvăluitul Chrysler 200 va fi lansat în Europa sub sigla Lancia. Debutul va avea loc în decursul anului 2011.
Marti, 12 Octombrie 2010 | Modele noi

Primele imagini ale noului Chrysler 200, înlocuitorul lui Sebring

Chrysler a prezentat noul 200, realizat prin operarea unui facelift la nivelul lui Sebring. Modelul a fost schimbat atât la exterior, cât şi la interior prin intermediul acestui facelift.
Miercuri, 06 Octombrie 2010 | Modele noi

Dodge a prezentat noul Charger

Noua generaţie Dodge Charger a fost prezentată de oficialii mărcii americane şi va debuta pe piaţă în următoarele luni. Debutul european nu a fost încă anunţat.
Luni, 20 Septembrie 2010 | Modele noi

Chrysler va introduce o transmisie automată cu nouă trepte pentru modelele cu tracţiune faţă

Grupul Chrysler va introduce o transmisie automată cu nouă trepte pentru modelele cu tracţiue faţă. Ulterior, aceasta va fi introdusă atât pe hibrizi, cât şi pe modelele cu tracţiune integrală.
Duminica, 19 Septembrie 2010 | Tuning

Chrysler pregăteşte două ediţii speciale Jeep Wrangler şi Ram 1500

Oficialii Chrysler pregătesc două ediţii speciale pentru Jeep Wrangler şi Ram 1500. Prima dintre acestea se va numi Wrangler Call of Duty, iar cea de-a doua a fost botezată Ram 1500 Longhorn.
Vineri, 17 Septembrie 2010 | Modele noi

Dodge Caliber primeşte şi el un facelift timid

Dodge Caliber se bucură de o versiune revizuită, care vine cu un sistem de direcţie mult îmbunătăţit şi o gamă de accesorii şi echipamente ceva mai bogată.
Miercuri, 15 Septembrie 2010 | Modele noi

Înlocuitorul lui Chrysler Sebring se va numi 200

Chrysler a confirmat că facelift-ul lui Sebring va reprezenta schimbarea completă a modelului şi că vor folosi numele 200 pe viitor.
Vineri, 03 Septembrie 2010 | Modele noi

Noul logo Dodge a debutat pe noua generaţie Durango

Noul Dodge Durango este primul model al mărcii americane care beneficiază de noua siglă şi identitate a constructorului deţinut de concernul Chrysler.
Miercuri, 25 August 2010 | Industrie

Marchionne: "E puţin probabil să înregistrăm profit la Chrysler în 2010"

Şeful Alianţei Fiat-Chrysler a declarat că va fi dificil să realizeze profit operaţional la Chrysler pentru anul 2010, în ciuda faptului că a reuşit acest lucru în prima jumătate a acestui an.
Luni, 09 August 2010 | Economic

Profit de 40 de milioane de dolari pentru Chrysler în al doilea sfert al 2010

Chrysler şi-a redus pierderile în cel de-al doilea sfert al lui 2010 şi a crescut profitul operaţional cu 40 de milioane de dolari faţă de primele trei luni ale acestui an.
Luni, 09 August 2010 | Industrie

SUA: Ford a primit un împrumut de 250 de milioane de dolari

Ford a primit 250 de milioane de dolari pentru a demara un program de creştere al exporturilor. Tinţa lor este de 200.000 unităţi pe an.
Îţi place Automarket? Fii prietenul nostru pe Facebook
Luni, 26 Iulie 2010 | Industrie

Fiat se întoarce în SUA după o absenţă de trei decenii

Marca Fiat se va întoarce oficial pe piaţa din Statele Unite ale Americii în decembrie 2010, după o absenţă de 30 de ani. Primul model Fiat care va fi vândut pe piaţa din SUA este 500.
Marti, 20 Iulie 2010 | General

Motorul Fiat TwinAir va fi împrumutat de viitorul Lancia Ypsilon

Motorul de 900 cmc Fiat TwinAir şi variantele sale de putere (65, 85 şi 105 cai putere) sunt aşteptate să debuteze în gama viitorului Lancia Ypsilon. Cea mai puternică opţiune ar putea fi văzută şi pe un Bravo entry-level.
Sambata, 10 Iulie 2010 | General

Final de carieră pentru Chrysler PT Cruiser

Modelul Chrysler PT Cruiser a ajuns la sfârşitul carierei. Ultimul exemplar al modelului american a părăsit uzina din Mexic la finalul acestei săptămâni.
Miercuri, 09 Iunie 2010 | Modele noi

Dodge lansează trei versiuni de adio pentru Viper

Dodge a prezentat trei ediţii limitate ale supercarului Viper, dedicate dealerilor săi cu cele mai bune rezultate. Constructorul american va produce doar 50 de unităţi ale ediţiilor limitate, individualizate de culorile caroseriei.
Marti, 08 Iunie 2010 | Siguranta

Chrysler face un recall de 285.000 de unităţi în SUA

Monovolumele Chrysler Town&Country şi Dodge Caravan vor fi rechemate în service pentru a doua oară în aceast an, de data aceasta pentru o problemă care ar putea cauza un incendiu.
Sambata, 05 Iunie 2010 | Siguranta

Chrysler cheamă în service 35.000 de exemplare Caliber şi Compass

35.000 de exemplare Dodge Caliber şi Jeep Compass vor fi rechemate în service-urile din SUA din cauza unei probleme apărute la pedala de acceleraţie.
Vineri, 04 Iunie 2010 | Industrie

Numele Chrysler va dispărea din Europa începând cu 1 iunie 2011

Modelele Chrysler vor fi vândute sub sigla Lancia în Europa începând cu 31 mai 2011. Vânzările slabe ale mărcii americane pe tărmul european al Atlanticului sunt cauza acestei schimbări drastice.
Miercuri, 28 Aprilie 2010 | Modele noi

Chrysler: "Vom face o masina de politie bazata pe Dodge Charger"

Chrysler a anuntat ca viitoarea generatie Dodge Charger va sta la baza unui vehicul dezvoltat special pentru politia din SUA, capabil sa se bata cu concurentii propusi deja de GM si Ford.

Tag-uri similare

Mercedes, Ferrari, BMW, Volkswagen, Renault, Audi, Ford, Toyota, Porsche, Nissan
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru