Dakar-ul a plecat dintre noi. Si odata cu el ne-a parasit un spirit.
Anul trecut, vorbeam cu un bun prieten dintr-ai mei despre curajul organizatorilor celei mai cunoscute competitii de rally-raid. Ne aminteam de faptul ca in 2007, la fel ca in multi dintre anii precedenti, Dakar nu a insemnat doar sarbatoarea motorsportului de la inceput de an, ci si o lista de morti, alesi aleatoriu de destin: piloti, comisari de cursa, organizatori, sustinatori ai unora dintre echipe sau simpli locuitori ai tarilor prin care trece caravana. Ne aminteam de serile geniale in care Eurosport, cel mai bun canal sportiv al lumii din punctul meu de vedere, ne tinea treji pana cu mult dupa miezul noptii pentru a vedea in imagini ce urmarisem live pe internet cu cateva ore inainte. Ne aminteam de bivuacuri, de frumosii nebuni ai competitiei – i-am numit pe toti pilotii care se incumeta sa ia startul in acest test de viata – de drumuri inexistente, de dune din care rasareau masini, camioane si motociclete, de gri-bejul nisipului saharian sau de nenumaratele fotografii ale agentiilor de presa in care viata Dakar-ului insemna niste puncte cu roti pe o mare de nimic.
Ne aminteam de organizatorii regalului din ianuarie, care tineau cu dintii de o competitie pe care multi o dadeau moarta demult si pe care unele organizatii o vroiau inchisa din cauza ca este foarte periculoasa. Dar, in acelasi timp, direct proportional de frumoasa.
Astazi vorbim la trecut si se pare ca Dakar-ul este in pericol sa nu se mai desfasoare niciodata. Cel putin nu in Europa si Africa, ci in America de Sud, unde nu se va mai putea numi Dakar. Nici Paris-Dakar, nici Lisabona-Dakar. Iar orice competitie fara toponimul de mai sus in joc este orice, dar nu ceea ce cunoastem noi de atata vreme. Sa speram insa ca nu se va ajunge la asta. Nu merita si nu meritam.
Te lovesti in viata de unele fotografii care exprima mult mai bine ceea ce s-ar putea descrie in cateva mii de pagini. Ei bine, spaniolii nu numai ca se pot lovi de ele, ci se pot chiar ghida dupa ele. Si, mai mult, sunt obligati sa faca asta. 9 indicatoare de stop in 150 de metri. Plus cateva benzi sonore de avertizare. oricum, din peisaj lipsesc personajele esentiale: politistii cu radar dupa fiecare indicator in parte.
Din ciclul “idioteniile Formulei 1″, ultimul episod – cel aparut astazi – il are in centru pe aparent nevinovatul Timo Glock, actualmente pilot de teste BMW Sauber si campion in GP2, anticamera Formulei 1.
Toyota a anuntat adineauri ca a semnat un contract de pilot principal pentru 2008 cu Timo Glock. BMW a reactionat imediat, anuntand ca pilotul germanul se afla sub contract cu ei si nu poate semna nicaieri altundeva.
Clasic, nimic nou, se intampla in fiecare an, singura necunoscuta fiind numele pilotului implicat.
Dar stiti ce ar fi misto? Ca Glock sa anunte ca de fapt nu a semnat cu niciuna dintre cele doua echipe, ci cu Ferrari. Care Ferrari sa reactioneze imediat anuntand ca de fapt ei nu au semnat nimic cu Glock, pentru ca stiau ca acesta are deja stabilit contract cu McLaren. Iar Mclaren sa nu stie nimic de Glock, pentru ca ei deja au semnat cu un alt pilot, aflat sub contract cu o alta echipa din F1.
Pai si sa nu-i zici Marele Circ?
Dupa ce l-a lasat pe Raikkonen in fata printr-o manevra de manual a lui Jean Todt, facandu-i cadou lui Kimi titlul mondial, Felipe mai are un cartus pe teava. Brazilianul arbitreaza campionatul chiar si dupa ce acesta s-a incheiat.
Cum ar fi ca Hamilton sa castige titlul la Massa verde?
Betiv, afemeiat, neserios, urmas nedemn, nordic, superficial, incompetent dar talentat, obosit, ghinionist, putin dedicat, idiot, finlandez, protejat, apreciat, om de echipa, ferrarist.
Kimi.
Campion mondial.
Atunci cand eram la liceu, multi dintre colegii mei obisnuiau sa deseneze pe banci intreaga gama de obiecte/marci/logo-uri preferate, reusind sa starneasca invidia celorlalti (daca cel care desena chiar avea talent) sau sa intinda la maximum nervii profesorilor sau ai femeii de serviciu care erau nevoiti sa asiste aproape in fiecare zi la dezvelirea cate unui monument artistic de finete. Normal, contraargumentul autoritatilor era “strici banca pe care a dat scoala bani”, fara a se lua in calcul ca noi cotizam la fondul scolii in fiecare inceput de semestru fara un scop sau chitanta anume.
In sfarsit…Astazi am dat cu capul de pragul de sus al unor fotografii care mi-au readus in minte acea perioada. De aceasta data este nu este insa vorba de o banca luata oricum pe banii statului ci de un ditamai Lamborghini Gallardo de 200.000 de euro care, se pare, a fost vazut de stapanul sau ca locul perfect pentru exercitarea profesiei spirituale de pictor.
Asta, evident, daca opera de arta nu ii apartine vreunui binevoitor care se afla in trecere in plin avant creativ.
Atunci cand nimeni nu le mai dadea vreo sansa pe taramul magic al volanului, femeile s-au strans intr-o zona ferita de uretra si si-au ales o sefa. Iar acea sefa urma sa le reprezinte in toate imaginile legate de femei la volan. Si in toate bancurile cu blonde la volan. Si in toate filmuletele cu femei care circula pe internet. Si in tot.
Si pentru ca v-am obisnuit sa fim acolo unde volanul se invarte la mai mult de 90 de grade pentru a lua un viraj cu peste 60 km/h, va prezentam parcarea acelei intruniri a femeilor. R8-ul din imagine nu ii poate apartine decat sefei, evident.
Nota: fotografia ii apartine bunului meu prieten si coleg de la Roata de Rezerva, Vali Ciurel. A fost realizata cu prilejul Salonului Auto de la Frankfurt, intr-una dintre miliardele de parcari din Germania. Identitatea celei (celui) de la volan nu a fost insa confirmata deocamdata. Danke, Ciurelinho!
Am fost plecat din Bucuresti pentru cateva zile pentru un test drive iar la revenire am asistat la un joc de lumini laser live, undeva pe langa Palatul Parlamentului (a.k.a. Casa Poporului, sa nu ne incurcam in explicatii de alt tip). Ei bine, din cauza unor zile ale orasului (din cate am inteles in explicatii preliminarii), laserele sunt proiectate pe cladiri, blocuri, copaci, ape si, nu in ultimul rand, pe masini. Care masini erau in miscare.
Pe mine, cel putin, asta m-a deranjat. Este adevarat, veneam dupa un drum destul de lung, insa nu ti-e tot aia ca la apus, atunci cand oricum te chinui sa analizezi distante si masini din cauza luminilor amestecate, sa dai de un joc de lasere care se desfasoara in retina-ti.
Ok, e doar o defulare, insa intreb ca un om simplu: daca un Mercedes se loveste de un Audi si iese urat iar cei doi posesori ai masinilor dau in judecata autoritatile, cine castiga? Raspunsul, in numarul viitor sau (foarte probabil) in realitate, peste cativa ani de amanari a judecatii. C-asa-i la noi.
De fiecare data cand la semafor se opreste un Q7 in stanga sau dreapta mea, se face intuneric. De fiecare data cand in SUA se opreste un Ford in stanga sau dreapta unui Q7, se face noapte. De fiecare data cand in stanga sau dreapta unui Smart Fortwo se opreste orice, e eclipsa.
Enjoy.
Stiti ce se intampla daca pui un bob de orez la poalele unor munti? Creste un ditamai poporul in jurul lui. Asa si cu masinile. Daca le dai o roata cu jante unice in lume chinezilor, ai toate sansele ca la cateva zile sa afli ca nu mai esti fericitul proprietar al singurei roti de acel tip existente pe Glob.
La primul Salon Auto International la care am participat, Geneva 2005, langa unul dintre modelele BMW statea un baiat cu ochi oblici care poza de zor. Nu l-am bagat in seama la inceput, crezand ce e vreun japonez dement care face poze pentru ca degetul lui sufera de Alzheimer. Dupa vreo cinci minute de nebagare in seama, privirea mi-a cazut pe interesul cu care omul nostru, imbracat regulamentar la costum, poza busonul de benzina din toate pozitiile.
Un alt prieten din presa auto imi povestea cum il vazuse pe unul care facea acelasi lucru, doar ca era asezat pe spate, i se vedeau doar picioarele, si poza dedesubtul lui A5 la Geneva, in acest an. Da’ poza, nene, de la un moment dat oamenii din zona credeau ca asiaticul a dat ortu’ popii sub toba masinii.
In tot acest peisaj, vin baietii de la Shuanghuan (e un challenge sa scrii si sa tii minte numele astora) care spun ca ei nu fac altceva decat sa copieze legal. Pentru ca guvernul chinez le permite asta. Asta e ca si cum m-as apuca eu sa investesc intr-o firma care produce masini pe care am numi-o Subaru si a carei sigla ar fi cerul instelat. Explicatie: pai e albastrul de pe steagul Romaniei, deci e legal. Iar denumirea este, foarte clar, o coincidenta. De unde sa stiu eu ca japonezii au ceva sub aru, orice ar insemna “aru” asta. Sau sa-i zic mai bine Pestearu?
