Teste de siguranta

Acum, ca s-a calificat Steaua, vom putea urmari pe viu, din nou, cel mai tampit test de siguranta al unei masini. Impactul cu Gigi-ul pe plafon.

In paralel

“Consideram ca prin tehnologia pe care o propunem pentru 500, acest model poate si trebuie sa se ridice la standardul a cinci stele la testele de siguranta”. Afitmatia ii apartine lui Luca De Meo, brand manager Fiat, si a fost facuta in ziua lansarii oficiale a modelului, in centrul orasului Torino. Rezultatul? Fiat 500 a primit cinci stele la EuroNCAP, constituind, iata, o varianta de luat in seama atunci cand in discutiile intre prieteni ajungeti la argumentul numit “siguranta”. Altfel spus, eliminati-va din vocabular expresia “Jeane, da’ ce-i cu cutia aia de chibrituri aici? Varza, muci se face!”.

Renault. Dupa ce si-a tras gama de modele cu miliarde de stele EuroNCAP (am un prieten bun, fan Renault, care mizeaza tot timpul pe siguranta cand vine vorba de o masina, spunand ca asta trebuie sa stea in prim-plan la alegerea unui model), francezii dau un rateu de zile mari, reusind sa adune doar 4 stele pentru noul Twingo. Naspa. la anul, Renault nu isi vor mai putea baza campaniile nici pe “Am castigat Formula 1″ si nici pe “Avem cinci stele pe toata gama”. Si atunci, pe ce ne bazam? Pe Logan?

Aer de munte

100.000. Keep walking.

6/49 si mai ales Noroc

Biletul catigator la loto este asteptat sa vina. Trec in fiecare zi, in drumul spre redactie, prin fata sediului Loteriei Romane. Nimic interesant pana acum. De fapt, pana acum doua zile.

De doua zile (ieri si azi) in fata tablei aurii pe care scrie Loteria Romana stau vreo 50 de concetateni de culoare adiacenta care il asteapta pe Godot. Stau pur si simplu cu fundurile intre rosturile bordurii si nu fac nimic altceva decat sa contemple multimea de blocuri gri de vizavi. Este adevarat, nu am avut curajul sa opresc sa intreb ce se da la Loterie (nu, nu am numar de Calarasi, insa odata oprit acolo pun pariu ca s-ar oferi instant vreo trei malaci sa imi spele masina. De serie).

Sper sa reusesc maine sa fac si cateva poze, din mers. Sa ma risc? Sa nu ma risc? Sa pun un bilet de 6/49 completat la misto pe bord cand trec pe acolo? ce sanse de supravietuire imi dati?

RO

Concediu timp de 7 zile pe soselele patriei. Am avut ocazia sa rup masina in toate cele trei provincii istorice ale Romaniei, astfel ca va pot face o scurta dar extrem de inspirata radiografie a satului romanesc, asa cum e el: cu relele si cu relele sale. Si mai ales cu relele sale. Si cu releele sale, in cazul satelor care prind mai multe posturi TV.

Asadar.

Tara Romaneasca (Muntenia). Aici nu voi zabovi prea mult, avand in vedere faptul ca despre soferii din Bucuresti circula foarte multe legende si la fel de multe lucruri reale. Indraznesc chiar sa spun ca cele mai multe sunt reale. Insa este foarte clar faptul ca soferul din spatele covrigului cu numar din Bucuresti isi permite multe aici si putine in afara. De ce?

Ardeal. Aici, masinile cu numar de Bucuresti nu sunt vazute foarte des, mai ales pentru ca soseaua (in principal pe DN1 pana la Targu Mures) este geniala si iti permiti sa depasesti limita legala…NOT, vorba lui Borat. Dar o data ajuns intr-unul dintre orasele ex-burguri din Ardeal, in care am copilarit si crescut, masina cu numar de Bucuresti nu a putut fi trecuta cu vederea de taximetristi (da, exista si pe acolo) si prieteni, care stiau ca am ajuns acasa. Norocul meu ca unii dintre prieteni sunt inca acolo.

Moldova. In Cheile Bicazului m-am intalnit cu un altul de-aici cu numar de Bucuresti, care incerca sa depaseasca pe serpentine o Dacie pacatoasa cu numar de Harghita. Evident, locurile de depasire pe acolo sunt la fel de numeroase ca locurile de parcare din capitala la ora 3 dupa-amiaza, astfel ca omului nostru i-au scapat cateva sudalme si cativa sfinti, desi harghiteanul nu avea absolut nicio vina. Puterea obisnuintei. Drumuri destul de proaste. La intrebarea eleganta “frateeeeeeeeeeeeeeeeeeeee, cand naiba se asfalteaza drumu’ asta, ca e ditamai judeteanu’?”, raspunsul este un mic si nevinovat umar in sus.

Mentiune speciala: judetul Haghita. Am trecut pe acolo fara probleme. Nu exista unguri cu coase si topoare care sa razuiasca pe parbriz si pe logo-ul marcii masinii si nu exista prioritate de harghitean/covasnean respectiv de restul. Pur si simplu e o zona a Romaniei foarte calma, contrar tuturor balacarelilor recente de la TV. Singurul prost din Harghita e drumul in sine, care rivalizeaza indeaproape cu Emmentaler-ul.

Cam atat din teritoriu. Revin cand imi revin la Bucuresti.

Dexter

Asa cum puteti observa in stirea pe care ati primit-o astazi in newsletter-ul nostru, un britanic considerat unul dintre cei mai buni ecologisti din Albion incearca sa rastoarne intregul sistem de valori pe care il avem si sa ne spuna ca cresterea vacilor si transportul legumelor polueaza mai mult decat masinile in general. Mai mult, acesta merge mai departe, afirmand ca energia pe care o cheltuim mergand la alimentara din colt polueaza mai mult decat daca am merge cu masina, pentru ca producerea alimentelor necesare inlocuirii caloriilor arse la mersul pe jos emite mai mult CO2 decat mersul cu masina.

No shit, Dexter!

Pai sa vedem despre ce e vorba in propozitie. Britanicul respectiv, Chris Goodall pe numele sau, este autorul uneia dintre cele mai cunoscute carti pe teme ecologice din ultimul an (How to Live a Low-Carbon Life – traducerea nu e necesara, sper). Ei bine, in teoriile sale, acesta ajunge la un moment dat sa dea pe afara, in stilul marilor cercetatori si matematicieni din trecut care isi demonstrau formulele pana cand gaseau alta, care sa o contrazica pe prima. De obicei insa, a doua nu are nicio valoare pentru ca este pur fictionala. Mai mult, omul omite cateva elemente importante, cum ar fi noxele emise la producerea si prelucrarea combustibililor (bineinteles ca vorbeste de producerea carnii, da’ p-asta din urma a uitat-o), noxele emise la producerea masinii in sine sau de faptul ca el vorbeste de “masina medie britanica”, care medie este realizata prin calcule de el stiute (banuiesc ca n-a luat in considerare aportul miilor de producator “de garaj” din Marea Britanie, care scot supercar-uri de trilioane de cai si emit quitale de CO2 in fiecare secunda a existentei lor pe planeta).
Acesta este, banuiesc, si cazul lui Goodall (care, apropo, nu poate sa nu fie cunoscut, asa cum spuneau unii dintre voi in comentarii, din moment ce este publicat in The Times). A ajuns omul sa combata CO2-ul incat a reusit sa scoata dioxid si metan pana si din vaci si din legume. Si din mersul pe jos. Eu zic sa ardem vacile la aragaz.
Fie ce-o fi, fratilor, prefer sa iau o gura de aer mergand pe jos pana la magazin dupa paine decat sa trag o gura de resturi de esapament si sa zac internat prin vreo sectie de reanimare. Analyse this, Einstein!

Verde

Ne doare-n fund de mediu! Aceasta este cea mai “cuminte” reactie pe care am auzit-o atunci cand am discutat cu oricare dintre ceilalti jurnalisti auto. Mediul e ultima noastra problema.

E trist. Fara a face un titlu eroic din asta, Automarket va incerca sa schimbe, pe cat posibil, acest tip de gandire. Poate ati observat ca in ultimele zile apar din ce in ce mai mult stiri la categoria “mediu” si din ce in ce mai multe informatii despre combustibilii alternativi, despre hibrizi si asa mai departe. Constientizand faptul ca este o tampenie sa iti cumperi un V12 de 6 litri care consuma nelimitat si emite dioxid de carbon pe kilometru cat sa omori o comuna in conditiile in care constructorii lumii incearca sa scoata versiuni cel putin la fel de potente care sunt mai prietene cu mediul, Automarket s-a hotarat sa va arate care este pulsul pietei “verzi” in lume.

Daca pana acum cei interesati de ecologie si “verde” puteau gasi stiri in categoria mediu, in scurt timp vor avea o sectiune separata mult mai vizibila, in care veti gasi, pe langa stiri, si topuri ale celor mai curate modele din Romania si din lume, explicatii privind modul de producere a biocombustibililor si tipurile acestora. Si nu numai (sugestiile sunt binevenite in comentarii).

Totul pe un Automarket mai verde ca oricand, in cateva saptamani.

Laguna

Ce nebunie! Daca cei de la Renault banuiau macar ca noul lor model va agita intr-atat spiritele, nu se mai chinuiau cu redesenare, redesign si regandirea formelor ci scoteau pur si simplu ce le iesea din mana si gata.

Laguna este si va fi unul dintre exponentii Renault. Este modelul care, situat in varful gamei, ar trebui sa ne demonstreze de ce este capabil constructorul francez. Ei bine, de aceasta data este altfel. Dupa esecul de proportii numir VelSatis, Laguna trebuia sa ia in maini o intreaga industrie de masini de la un nivel incolo. Renault stie asta. Si atunci, de ce au realizat un design cel putin ciudat?

Citeste in continuare »

Eveniment versus eveniment

M-am saturat de vise! Daca ar trebui sa aleg intre atat de mediatizatul Car Luxury Show si Bucharest Challenge, as arunca la cosul de gunoi imediat primul eveniment si l-as lua in brate in momentul urmator pe al doilea.

Evenimentele pline de bube, pseudointalnirile intre bogatii care isi etaleaza aurul de pe Rolls si de la gat si expozitiile fara nicio valoare din punctul de vedere al informatiei auto ma lasa din ce in ce mai rece. Am mai avut acum cateva luni un astfel de eveniment – Luxury Show – la Romexpo, iar atmosfera a fost un amestec de inmormantare si haos, un mix intre fite si comportamentul jalnic al vizitatorilor din randurile inalte ale plebei.

Marea mea problema este faptul ca mass-media promoveaza acest eveniment ca pe unul de mare importanta nationala si planetara. Despre Bucharest Challenge s-a scris in contexte atat de tampite incat era sa vomit. Nu se poate ca in momentul in care in fata ta sunt piloti de clasa mondiala, cand FIA isi arunca ochii spre Romania, tu sa scrii despre efectele negative ale zgomotelor si despre cum cativa locatari (stim si noi cum se comporta locatarii de la bloc in Bucuresti) fac gura in fata scarii, nestiind despre ce naiba este vorba in propozitie. Macar daca n-ar fi aceiasi cu cei care au rupt cearsaful de pe gard pentru a vedea o frantura din ceea ce presa de zero calitate din Romania a numit “circuitul de Formula 3″.

Mi-e sila, asadar. Avem doua evenimente. Unul de talie mondiala si unul de talie de cartier. Si am ales sa le promovam atat de diferit incat se schimba polii magnetici pana ne prindem despre ce e vorba in fraza.

8 la Barcelona

Felipe Massa – Intr-o discutie pe care o aveam la inceputul sezonului cu unul dintre bunii mei prieteni, as in motorsport si in special in Formula 1, acesta imi spunea ca nu il vede pe Massa campion mondial. De ce? Pentru ca nu este tipul omului care sa aiba incredere in el, sa se trezeasca dimineata, sa se uite in oglinda si sa exclame: “Azi trebuie sa castig!”. Ei bine, se pare ca Felipe nu se trezeste dimineata.

Lewis Hamilton – Lewis e primul in clasamentul general dupa patru etape scurse din acest sezon. CIne ar fi pariat pe el la inceputul anului era considerat nebun. Astazi, Bernie Ecclestone spune despre el ca daca ii pui pe cap casca lui Michael Schumacher ai toate sansele sa il confunzi. Bine macar ca astazi am avut parte de cateva cadre cu Schumi la boxele Ferrari, ca altfel intram la banuieli.

Fernando Alonso – Cand castiga e in al noualea cer, cand pierde mai ca-si bate colegii de echipa. La finalul cursei de astazi statea abatut intr-un colt in timp ce Massa si Hamilton se bucurau si isi vorbeau amical. Se pare ca armonia la McLaren nu va mai dura mult. Si cand te gandesti ca oficialii echipei britanice l-au adus pe Hamilton tocmai pentru a invata de la Alonso!

Robert Kubica – Face parte din grupul pilotilor care se tine scai de cei din fata. Ar fi interesant de vazut cum s-ar comporta la volanului unui Ferrari sau al unui McLaren. Pentru ca atunci n-ar mai fi nimeni in fata lui.

David Coulthard – Cand il urmaream astazi imi fugea mintea la duelurile pe care le avea cu Mika Hakkinen si la faptul ca, intr-o primavara a anilor ‘90, daca era lasat sa castige in prima etapa din Australia, poate se afla acum in locul finlandezului, cu cateva titluri la activ. Azi vea Red Bull gratis si conduce bine. Experienta? Eu as zice ca e nebunia unui pilot care nu imbatraneste.

Nico Rosberg – Inainte de cursa spunea ca daca ar reusi sa castige vreo doua titluri mondiale n-ar mai fi numit “fiul lui Keke” ci “Nico”. Dupa cursa, pot spune ca si el face parte din grupul pilotilor care merita un volan mai complex si mai scump.

Heikki Kovalainen – Trage cat poate de ce a ramas din masina campioana mondiala. DUpa ce in prima etapa a fost facut cu ou si cu otet de un mult prea temperamental Flavio Briatore, mi-as dori sa il vad la o echipa de top, de unde sa ii intoarca palmele italianului. Oricum, deocamdata ii da palme lui Fisico.

Takuma Sato – A reusit sa prinda ultimul loc in puncte. CuU aceasta ocazie, la Super Aguri se bea sampanie in valuri. Eeste primul punct castigat de echipa japoneza in Formula 1. Ce ati spune daca la anul s-ar apropia si mai mult de primele pozitii?