10 concluzii triste de sezon

Nu am circulat mult în perioada Sărbătorilor. Vreo 2000 de kilometri în total. Dar sunt nevoit să subliniez, pentru a mia oară, câteva particularităţi ale traficului, şoferilor şi şoselelor din România în sezonul rece.

1. Pneurile de iarnă nu înseamnă că poţi să rulezi cu 120 km/h pe o şosea acoperită complet cu zăpadă. Pneurile de iarnă combinate cu zăpadă pe şosea îndeamnă la ceva mai multă atenţie decât de obicei. Tocmai pentru că există şanţuri în care ţi-ai putea petrece Sărbătorile. Aşa cum i s-a întâmplat unui Passat care a ignorat această lege nescrisă a fizicii. Asta e vecină cu cei care au SUV-uri şi îi dau 100 la oră prin gropi. Oameni buni, maşinile alea-s făcute pentru a urca încet şi sigur, nu pentru a merge prin gropi rapid.

2. Apărătorile din spatele pneurilor trebuie să fie standard pe maşinile vândute în România. În trafic e colaborare, nu haiducie. Nu faci ce vrei.

3. (strâns legat de 2) Preţurile lichidului de parbriz în benzinăriile româneşti sunt nesimţit de exagerat de mari. Nu se poate (subliniez: NU SE POATE) să dai 30 de lei pe doi litri de apă de parbriz în condiţiile în care aceşti doi litri îţi ajung fix zece kilometri dacă ai ghinionul de a rula în spatele unor maşini mari, de exemplu. Ajungi să plăteşti mai mult pe lichidul de parbriz decât pe combustibil. Suntem cretini?

4. Curăţarea şoselelor se face, la noi, în funcţie de zone şi priorităţi. E absolut ok să te asiguri că şoseaua este curată la urcarea unor serpentine, dar nu e deloc ok să te bagi în seamă DOAR acea porţiune de şosea şi să-ţi bagi picioarele elegant în restul. Pentru că zona aia are 3 kilometri, iar drumul parcurs de o maşină în ziua respectivă are câteva sute de kilometri. Sau mii.

5. (strâns legat de 4) Aveţi mai jos două imagini. Una e din zona Oradei, una e de la 25 de kilometri mai încolo, în Ungaria. 25 de kilometri şi 30 de minute! Aceleaşi condiţii atmosferice, aceeaşi temperatură. Îmi scapă ceva?

Untitled-1

6. Proprietarii de SUV-uri care sunt depăşiţi pentru că se mişcă ca melcii (eventual vorbesc la telefon în timpul ăsta) şi apoi au impresia că ai atentat la ego-ul personal, deci vor să te depăşească din nou imediat, indiferent de consecinţe, sunt nişte cretini.

7. În sensul giratoriu, dacă sunt două sau trei benzi, ţine-ţi dracu’ banda. It’s that easy.

8. Nu există Dacie veche care să frâneze bine. Am asistat la o scenă desprinsă din filmele cu Hitchcock în care un break vechi de cel puţin 20 de ani a frânat în faţa unei treceri de pietoni şi a dansat de fund printre cei de pe trecere până a trecut de ei, cu roţile blocate şi oprit de-a latul. Pe jos era gheaţă, evident, iar el rula pe slick-uri, că era un fel de Hamilton al transportatorilor de pui. Chiar nu se pot ţine pe margine maşinile astea? Ne omoară, la naiba!

9. Degeaba îţi cumperi maşină cu emisii coborâte, cu filtru de particule şi – eventual – cu propulsie hibridă sau electrică, dacă orice maşină de peste 7 tone scoate un fum care ar omorî jumătate din Atlantic dacă ar rula pe sub apă.

10. Degeaba îţi cumperi maşină cu 18 airbag-uri şi cu patruzeci de miliarde de sisteme active de siguranţă dacă nu ştii să frânezi înainte de curbă. Ninciun sistem de siguranţă nu înlocuieşte propriul creier.

Incalzirea globrrrrrr

Acest sfarsit de an a pus pe Mute clasicele voci care sustin ca incalzirea globala este un fenomen de care Planeta este plina pana peste cap. Caricaturistul belgian Tonu are o versiune proprie a evenimentelor.

manque-de-sel-754x1024

via | Tonu.be