Cum sa NU scrii un comunicat de presa

Primit astazi, pe adresa de mail a redactiei:

—————————————

Asociatia Presei Auto din Romania a votat DACIA SANDERO ca fiind Masina Anului 2009 in Romania.

Dacia Sandero a castigat titlul “Masina Anului 2009 in Romania”. Juriul Asociatiei Presei auto din Romania a oferit 203 puncte pentru Sandero, in timp ce Opel Insignia, ocupanta locului 2, a totalizat 162 puncte. Citroen C5 a iesit pe locul al treilea, cu un total de 136 puncte. Nu mai putin de 13 membri ai juriului -din 20 -au votat Sandero ca fiind castigatoare.

Pe aceasta cale, APAR multumeste Automobile Dacia pentru parteneriatul deosebit in realizarea acestui proiect.

Pentru detalii, nu ezitati sa ne contactati.

—————————————

Huh? Deci cum? Sper ca e greseala de tastare sau logica.

Cum am votat la Masina Anului

Dacia Sandero a fost aleasa Masina Anului in Romania de catre juriul format din 20 dintre cei mai importanti jurnalisti auto din tara noastra. Automarket a facut parte din juriu, astfel ca o sa va pot povesti pe larg ce inseamna sa faci parte din grupul celor care aleg cel mai ravnit titlu din industria auto romaneasca.

Fiecare membru al juriului a fost nevoit sa acorde puncte celor 10 masini intrate in finala (mai multe despre acestea gasiti AICI). Punctarea a fost facuta dupa un sistem asemanator cu cel din Formula 1: primul loc – 15 puncte, al doilea loc – 11 puncte, al treilea loc – 9 puncte si asa mai departe pana la locul al zecelea – un punct.

Voturile finale au scos la iveala un Sandero care a reusit sa isi adjudece cele mai valoroase voturi din partea jurnalistilor romani. Personal, nu am votat Sandero pe prima pozitie, insa respect alegerea globala a colegilor mei.

De ce nu consider ca modelul romanesc s-ar afla pe primul loc intr-o astfel de competitie? Din doua motive: in primul rand, nu cred ca este corect ca o masina care in esenta reprezinta acelasi cunoscut Logan trebuie sa primeasca inca o data titlul (Logan a primit titlul Masina Anului 2005). In al doilea rand, consider ca avantajele lui Logan (pretul si reprezentativitatea pe piata din Romania) se inclina in fata celorlalte criterii, mult mai numeroase si, uneori, la fel de importante din punctul meu de vedere.

E adevarat, Sandero este singura masina romaneasca din grup, un bun argument pentru ca modelul Dacia sa fie considerat modelul perfect intr-o competitie care se termina cu sintagma “in Romania”. Problema este ca sintagma nu inseamna “din Romania”. Va repet insa, opinia fiecarui membru al juriului difera deoarece criteriile au o importanta mai mare sau mai mica pentru fiecare, in functie de ceea ce acesta considera relevant.

Pentru ca nu am de ce sa nu fiu transparent, iata clasamentul pe care Automarket l-a prezentat organizatorilor. In masura in care sunteti sau nu de acord si imi cereti punctual sa imi argumentez alegerea, sunt si eu de acord sa explic ratiunea fiecarei optiuni.

1. Citroen C5
2. Honda Accord
3. VW Golf 6
4. Dacia Sandero
5. Opel Insignia
6. Mazda 6
7. Renault Koleos
8. Ford Kuga
9. Skoda Superb
10. Hyundai i10