Câteva detalii, câteva poveşti, un Salon

Câteva poveşti în imagini de la şi în legătură cu recent deschisul Salon Auto de la Paris.

1. Noul concept Jaguar C-X75 a călcat o pisică şi i-a rămas pe roată :)

989551l

2. Or fi nemţii exacţi, dar aici au dat-o-n bară. GPS-ul noului Passat îţi zice că eşti în câmp, dar maşina e pe Champs Elysees. Fail.

passtatatata

3. Până să ne obişnuim cu gândul că vom conduce în câţiva ani maşini electrice, trebuie să mulţumim inginerilor că nu vom putea turna benzină unde trebuie motorină şi invers. Oricum, buşonul de alimentare al lui Mitsubishi i-MiEV seamănă cu personajele din Star Trek :)

iMiEV

4. Dacă nu v-aş fi spus că ăsta e un Hyundai (cârcotaşilor!…) i20, câţi dintre voi ar fi ştiut asta? Hyundai i20 tunat de Brabus.

i20

5. Votez cel mai tare schimbător de viteze din ultimii 30 de ani. Posesor: Audi Quattro Concept. Superb.

Quattro

A început!

Deşi cele două zile de presă care găzduiesc toate lansările importante de la Salonul de la Paris sunt joi şi vineri, nebunia premierelor a început aseară, odată cu tradiţionalul eveniment prin care Grupul Volkswagen îşi anunţă premierele într-un cadru festiv care – practic – nu are legătură cu Salonul. Cei de la Volkswagen închiriază de obicei o sală mare de festivităţi din oraşul în care are loc Salonul şi, în prezenţa câtorva mii de invitaţi şi de jurnalişti, prezintă rând pe rând noutăţile.

În acest context am văzut ieri, în premieră mondială, cea de-a şaptea generaţie Passat, noul Audi Quattro concept (pe care l-aş cumpăra mâine dacă ar apărea în serie), Lamborghini Sesto Elemento Concept, versiunea electrică a lui Octavia şi conceptul Seat IBE Paris.

Astăzi, lansările continuă. Şi fie vom vedea mai multe poze cu modelele deja anunţate anterior, fie vom asista la noi surprize, noi vom fi acolo şi vi le vom prezenta.

Şi o premieră pentru România: astăzi, pe tot parcursul zilei, puteţi urmări în direct prezentările de la Paris AICI. Cam cum fac şi jurnaliştii, doar că noi ne înghesuim pentru un cadru, voi staţi lejer pe scaunul de la birou şi vedeţi imaginile relevante. Deci merită să staţi astăzi pe Automarket.

Mă simt ca un copil care aşteaptă să-şi desfacă toate cadourile. Crăciunul a venit din nou mai devreme pentru iubitorii maşinilor.