Brawn. Sau cum sa faci din rahat bici.

Acum trei saptamani, intr-un impuls de moment, la finalul primei sesiuni de teste organizate impreuna cu celelalte echipe la care participa proaspat-inventata Brawn GP, mi-am mizat toti termenii pe un titlu care atunci parea exagerat de optimist. Incredibil: BRawn GP, principalii favoriti la Melbourne spuneam atunci.

Astazi, la trei tururi inainte de final, cand Vettel si Kubica s-au lovit reciproc intr-un duel barbatesc, Barrichello i se alatura pe podium lui Button, care condusese toata cursa. Iar Brawn GP a reusit o dubla la debut.

Iar acum spun, fara a-mi fi jena: Brawn GP, principalii favoriti la titlu in 2009. Vor fi unii care vor spune ca ma grabesc. Probabil aceiasi care au spus asta si acum trei saptamani…

P.S. Brawn sunt favoriti chiar si daca schimba difuzorul posterior. De fapt, astazi mi s-a parut ca pot sa concureze fara intreg eleronul-spate fara probleme. Fara cel din fata ne-a demonstrat Barrichello ca se poate :)

7 comentarii la “Brawn. Sau cum sa faci din rahat bici.”

  1. mad79 spune

    pe deplin meritata victoria celor de la brawn gp,o singura scapare am remarcat la ei,syanhacia din momentul intrarilor la boxe,in special al realimentarii.chiar barrichello a spus in conferinta de presa,ca monoposturile brawn,nu sunt bune doar datorita “difuzorului”spate!

  2. je spune

    daca asta e titlu de articol, eu ma fac popa. cine d-zeu va lasa sa scrieti asa ceva. cine v-a angajat frate?

  3. wolful spune

    Cam mare entuziasmul acesta! Mai baieti Chiar va asteptati de la Barichello sa recunoasca importanta difuzorului. Abia ce a primit un volan, ce vreti de la el? sa se ceara afara vorbind echipa……

  4. bogdanc spune

    Ce-o fi fost in capul celor de la Honda de au renuntat la echipa asta dupa ce impreuna cu Brawn au muncit atat de mult la ea? Strica acum beneficiul de imagine adus companiei? Uneori am impresia ca managerii Honda sunt total depasiti de situatie si nu stiu ce au pe mana.

  5. daniel spune

    Mestereee, vezi ca s-a adus deja in showroom la Radacini motors de pe b-dul Timisoara noul Chevrolet CRUZE . Arata bestial si este superechipat la 13500 eur. fa si tu o stire beton si baga ceva foto – de la fata locului

  6. Mircea Mester spune

    @daniel
    Maine voi testa Cruze. Mai ai rabdare doua zile? :)

  7. wolful spune

    Daca cititi tot ce se scrie pe net despre Ross Brown veti afla si solutia la intrebarea din titlu.
    Brown impreuna cu directorul tehnic de la Toyota sunt reprezentantii tehnici ai FOTA si, inca din Decembrie au intrebat la FIA daca este corect sa faci etaj la difuzor.
    Smecheria este ca nu au spus nimanui care a fost raspunsul. Corect nu?
    Fayrplay a fost inventat de Britanici pentru a fi impus altora ……