BMW

Joi, 31 Ianuarie 2019 | Modele noi

Viitoarea generație BMW M3 va fi disponibilă în trei versiuni: vârful de gamă va oferi circa 500 CP

Noul BMW M3 va fi prezentat în 2019, iar surse apropiate companiei spun că sedanul de performanță va fi oferit în trei versiuni. Din oferta producătorului german nu va lipsi și o variantă cu roți motrice spate și cutie manuală. Vârful de gamă promite circa 500 CP.
Joi, 31 Ianuarie 2019 | Intern

Preferințele clienților BMW din România în 2018: 76% au ales motorizări diesel, iar SUV-ul X1 este cel mai bine vândut model al mărcii

Aproape 76% dintre clienții care au cumpărat un BMW în România în 2018 au ales o motorizare diesel, în timp ce peste 57% dintre aceștia au optat pentru un SUV. În premieră, X1 a devenit cel mai bine vândut model BMW în România.
Miercuri, 23 Ianuarie 2019 | Intern

Prezentare de gală în România pentru noul BMW Seria 8: "Marșul BMW" din 1930, interpretat la evenimentul de la Uzinele Electrice Filaret

"Marșul BMW", compus în 1930 de compozitorul german Frank Anatol, a fost reinterpretat cu susținerea Festivalului SoNoRo în cadrul evenimentului de lansare în România a noului Seria 8, care a avut loc la Uzinele Electrice Filaret.
Luni, 21 Ianuarie 2019 | Industrie

Posibil parteneriat între BMW și Mercedes-Benz: germanii ar putea dezvolta viitoarele generații Seria 1 și Clasa A pe aceeași platformă

BMW și Mercedes-Benz negociază semnarea unui parteneriat pentru a dezvolta pe aceeași platformă viitoarele generații Seria 1 și Clasa A, care ar urma să fie lansate după 2025, anunță presa germană.
Vineri, 18 Ianuarie 2019 | Intern

Centenarul unui erou: legendarul pilot Marin Dumitrescu împlinește 100 de ani

Marin Dumitrescu, unul dintre eroii sportului cu motor din România, împlinește 100 de ani în 19 ianuarie 2019.
Miercuri, 16 Ianuarie 2019 | Modele noi

BMW Seria 7 facelift, imagini și detalii oficiale: design revizuit, asistent personal inteligent și motoare îmbunătățite

BMW Seria 7 facelift a fost prezentat oficial. Modelul producătorului german oferă modificări de design, un interior cu tehnologii moderne și motorizări revizuite. Cea mai potentă variantă poartă numele de M760Li xDrive și este echipată cu un V12 de 6.6 litri cu 585 CP.
Marti, 15 Ianuarie 2019 | Modele noi

Teaser foto cu viitorul BMW Seria 7 facelift: limuzina constructorului german debutează în 16 ianuarie

BMW a publicat o imagine teaser cu viitorul Seria 7 facelift. Modelul va fi prezentat în 16 ianuarie în cadrul unui eveniment special desfășurat în Munchen.
Vineri, 11 Ianuarie 2019 | Industrie

Mercedes-Benz, cel mai mare constructor premium din lume în 2018: germanii au surclasat BMW cu aproape 200.000 de unități

Mercedes-Benz a vândut 2.31 milioane de mașini în 2018 și a rămas cel mai mare constructor premium din lume. BMW s-a oprit la pragul de 2.12 milioane de unități, în timp ce Audi a vândut 1.87 milioane de unități. Toți cei trei producători au înregistrat scăderi în Europa.
Joi, 10 Ianuarie 2019 | Masini electrice si hibride

Grupul BMW a vândut peste 142.000 de mașini electrice și plug-in hybrid în 2018: germanii sunt liderii segmentului în Europa

Grupul BMW a comercializat peste 142.000 de mașini electrice și plug-in hybrid în 2018, în creștere cu 38%, rezultat cu care ocupă primul loc în Europa în acest segment.
Miercuri, 09 Ianuarie 2019 | Modele noi

Update: Imagini noi cu viitorul BMW Seria 7 facelift: modificări estetice și îmbunătățiri la nivelul motorizărilor

Viitorul BMW Seria 7 facelift a "ajuns pe internet" înainte de prezentarea oficială. Imaginile au fost realizate în cadrul unui eveniment privat, iar la scurt timp, modelul a apărut și în configuratorul producătorului bavarez.
Duminica, 06 Ianuarie 2019 | Tehnologie

BMW va investi în securitate cibernetică și inteligență artificială pentru mașini: sunt vizate start-up-uri din SUA și Marea Britanie

Grupul BMW va investi în dezvoltarea soluțiilor de securitate cibernetică și a inteligenței artificiale pentru mașini. Investițiile vor fi derulate prin fondul BMW i Ventures, cu un capital de 500 de milioane de euro, și vor fi destinate unor start-up-uri din industria auto.
Vineri, 21 Decembrie 2018 | General

Toyota nu exclude lansarea unui Supra cu plafon retractabil: "Bineînțeles că luăm în considerare o astfel de variantă"

Noua generație Toyota Supra va fi prezentată în luna ianuarie în cadrul Salonului Auto de la Detroit. Modelul ar putea avea și o versiune cu plafon retractabil fabricat din material textil.
Îţi place Automarket? Fii prietenul nostru pe Facebook
Joi, 20 Decembrie 2018 | Economic

Vânzări premium în noiembrie: Mercedes-Benz și BMW îmbunătățesc valorile din 2017, în timp ce Audi înregistrează o scădere considerabilă

Luna noiembrie a fost una bună pentru Mercedes-Benz. Constructorul din Stuttgart a comercializat aproape 200.000 de mașini noi. BMW se clasează pe poziția secundă cu circa 190.000 de unități noi, în timp ce Audi completează podiumul cu cele 132.650 de mașini noi vândute la nivel global în noiembrie.
Joi, 20 Decembrie 2018 | Industrie

Daimler și BMW negociază un parteneriat tehnic: cei doi constructori ar putea dezvolta platforme comune și tehnologii autonome

Daimler și BMW analizează posibilitatea unui parteneriat tehnic prin care să dezvolte în comun diverse platforme, baterii pentru mașini electrice sau tehnologii autonome, potrivit presei internaționale.
Luni, 17 Decembrie 2018 | Motorsport

BMW a câștigat cursa de debut a sezonului în Formula E la prima participare în competiție: "Este pur și simplu incredibil!"

BMW a obținut victoria în prima cursă a sezonului în Formula E desfășurată în Arabia Saudită, la prima participare din istorie în competiția de monoposturi electrice.
Luni, 17 Decembrie 2018 | Tuning

Tratament special pentru BMW Seria 8: 620 CP și 870 Nm din partea tunerului Manhart

Casa de tuning Manhart a pregătit un pachet de performanță pentru BMW Seria 8 Coupe în versiunea M850i xDrive. În urma modificărilor operate de nemți, motorul V8 de 4.4 litri oferă 620 CP și 870 Nm.
Joi, 13 Decembrie 2018 | Motorsport

Începe noul sezon al competiției de monoposturi electrice Formula E: curse cu un singur plin de energie și start în duelul Audi-BMW

Sezonul 2018-2019 al competiției de monoposturi electrice Formula E începe sâmbătă și va fi primul în care piloții vor concura o cursă întreagă cu un plin de energie, iar BMW debutează în competiție pentru a lupta cu Audi.
Luni, 10 Decembrie 2018 | Intern

Prețuri BMW Seria 8 Cabrio în România: versiunea diesel de 320 CP pleacă de la 111.000 de euro

BMW a publicat lista de prețuri pentru noul Seria 8 Cabrio. Pe piața din România, modelul constructorului german are un preț de pornire de 110.730 de euro pentru versiunea diesel de 320 CP. Varianta pe benzină de 530 CP trece de 135.000 de euro.
Sambata, 08 Decembrie 2018 | Modele noi

BMW pregătește un "SUV-limuzină": viitorul X8 ar urma să devină "cel mai mare și mai scump SUV BMW"

BMWBlog anunță că BMW pregătește lansarea unui SUV care va fi plasat în gamă între noile X7 și Rolls-Royce Cullinan. Noul X8 va fi un SUV dedicat celor care preferă confortul unui Seria 7 de top în format "înălțat".
Vineri, 07 Decembrie 2018 | Intern

BMW livrează cea mai mare flotă de mașini plug-in hybrid din România: 10 unități cu încărcare la priză pentru grupul de companii Teaha

BMW va livra grupului de companii Teaha o flotă formată din 10 unități plug-in hybrid într-o gamă variată de modele: Seria 2 Active Tourer 225xe, Seria 5 530e, X5 xDrive40e și Seria 7 740Le xDrive.

Tag-uri similare

Mercedes, Ferrari, BMW, Volkswagen, Renault, McLaren, Audi, Ford, Toyota, Porsche
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru