Ferrari Carbon Edition

Opinia mea despre operaţiunile de recall e deja cunoscută. Nu o să fac niciun pas înapoi din a recunoaşte onoarea celor care fac rechemări în service pentru că inginerii lor au descoperit probleme, şi nu pentru că sunt obligaţi de vreo organizaţie sau vreun organism statal important.

În tot acest context, nu pot decât să aplaud eficienţa cu care cei de la Ferrari au reuşit să găsească buba în cazul celor 5 maşini mistuite în incendii care au atras atenţia presei auto din toată lumea în ultima perioadă. Inginerii Ferrari s-au pus la masă şi au găsit cauza în două zile, anunţând recall-ul a peste 1200 de exemplare 458 Italia cu probleme. Superb. Şi totuşi…

Nu se poate ca un producător ca Ferrari, care vinde maşini de peste 150.000 de euro fiecare, să aibă o problemă vecină cu idioţenia. Accept ca la baza unui recall să stea probleme mecanice, tehnice, rugina de pe caroserie, un scaun prost, un circuit electric tâmpit, însă mi se pare un mare FAIL cauza incendiilor maşinilor Ferrari: adezivul scutului termic care izolează habitaclul de motor se topeşte la temperaturi înalte şi cade pe sistemul de evacuare, ceea ce duce la incendierea completă a maşinii. Penibil.

Şi mai e ceva. În comunicatul oficial care anunţă recall-ul, Ferrari se referă la incendiile în care au fost topite complet cele cinci maşini ca la “incidente termice”. 100% PR. Apropo, nu pot să iau decât ca pe o ironie a sorţii faptul că Oakley Design a lansat “Ferrari 458 Italia Carbon Edition” chiar în ziua în care italienii înjurau carbonizarea a cinci maşini. :)

Un comentariu la “Ferrari Carbon Edition”

  1. Ion spune

    Nu e nimic surprinzator daca privim imaginea globala in starea afacerilor/industriei globale:
    1. Presa e cu mult mai activa decat acum 30 de ani deci defectele/problemele raportate sunt mult mai dese.
    2. Gradul de complexitate mult mai ridicat al produselor industriale/financiare fata de acum 30 de ani.
    3. Tendinta generala de a se trece mult mai usor peste fazele de testare fata de acum 30 de ani, adica sa se dea palme.

    Ca un cunoscator al industrie software pot sa spun ca 70% din programele de calculator de acum nu ar trebui lansate pe piata ca fiind neadecvate (pline de probleme, netestate, conceptie idioata) fata de acum 30 de ani.
    De exemplu:
    Primele 2 generatii de produse Apple sunt privite ca betat testing.
    La fel si anumite motoare VW (buzunarul meu mi-e martor).

    Solutii sunt dar atunci cand un idiot pe care-l doare numai de profit da cu biciul sa scoata produsul mai repede pe piata, inginerul (de motoare, de software, electric) se uita si el la salariul de kkt si i se falfaie de lista cu 400 de defecte pe care produsul le are la iesirea pe piata.

    Ce putem face? Simplu sa avem coloana vertebrala. Este greu, uneori mult mai dificil decat ne inchipuim.