SENZAŢIONAL!!! Automarket a dat-o-n tabloid! Pentru o zi

Pentru că totul este posibil în 1 aprilie.

Farsa noastră din acest an a fost una mult mai complexă decât cele din anii anteriori. Nu am mai văzut biciclete Dacia, nu am mai văzut sigla Dacia pe tricourile de joc ale Barcelonei. Am văzut, în schimb, un Automarket.ro transformat într-un site de scandal, în care titlurile au fost unele pline de cuvinte pe care nu le găseşti de obicei pe acest site. Am încercat, astfel, să ne punem în pielea unui ziar de format tabloid şi care caută scandalul cu orice preţ, motiv pentru care, la finalul zilei, ştirile de astăzi arătau astfel:

Pentru noi, a fost un exerciţiu de stil. Pe cât de superficial arată un astfel de titlu, pe atât de complicat este să-i găseşti substanţa. Evident, avantajul este că în acest tip de abordare nu prea ai limite, astfel că ne-am lăsat imaginaţia să zburde. Au ieşit, astfel, ştiri cu subiecte serioase, scrise la fel de serios, dar cu titluri atât de diferite de ceea ce v-am obişnuit până acum, încât reacţiile unora dintre voi au fost pe cât de dure, pe atât de amuzante.

Au primit multe e-mailuri şi multe comentarii care ne acuzau că “am luat-o în direcţia Cancan, Click şi Libertatea” sau chiar “Prosport şi GSP” (1, 2, 3, 4, 5, 6, 7), ba chiar înspre Promotor, colegii şi rivalii noştri din presa auto (1, 2). Mai mult, au fost mulţi care ne acuzau că “textele” noastre şi-au pierdut din seriozitate “de câteva” zile. Fără a-i menţiona pe cei care ne ameninţau că, dacă nu revenim la stilul anterior, ne vor scoate din RSS Reader sau nu ne vor mai citi (1, 2, 3, 4).

Nu, Automarket nu îşi va schimba linia editorială. De altfel, am anunţat farsa încă de ieri pe Twitter. Dacă vreţi, a fost un test pe care vi l-am făcut (prin farsă) şi pe care ni l-am făcut (un soi de CTC pentru verificarea calităţii). Şi unii, şi alţii au trecut cu bine testul. Evident, au fost mulţi care au simţit imediat farsa, la fel cum au existat unii care continuau să ne ameninţe că pleacă chiar şi după ce, în aceeaşi pagină de comentarii, un alt user anunţase deja că vorbim de o farsă. Iar asta înseamnă un singur lucru: că farsa a funcţionat.

Între timp, ştirile au revenit la linia editorială cu care v-am obişnuit. Pentru că, pe lângă faptul că am râs copios în cursul acestei zile căutând titluri (apropo, nu e deloc uşor să găseşti titluri în acest stil fără să te repeţi, am simţit-o pe propria piele), am avut grijă să punem la păstrare titlurile “normale” ale ştirilor noastre.

Bine aţi venit, deci, pe vechiul vostru site preferat! A fost 1 aprilie, am râs, acum revenim la muncă.

P.S. “Tabloidizarea” a atins şi secţiunea de Formula 1 astăzi. Mai multe despre asta găsiţi pe blogul lui Daniel.

P.S. 2 Am colectat cele mai reuşite farse din presa auto într-un material special dedicat Zilei Păcălelilor. De la M3 Pickup la specialiştii în găinaţ, merită toate citite. Nu e uşor să inventezi.

Etichete: /

7 comentarii la “SENZAŢIONAL!!! Automarket a dat-o-n tabloid! Pentru o zi”

  1. LauCalin spune

    Datorita modului de abordare a stirilor de astazi, eu de maine nu o sa mai intru pe automarket.ro!

  2. Vasile spune

    @LauCalin
    Daca nu te duce capul de mai mult… Te astept pe cancan

  3. Tinel4Lend spune

    Ce tragic! Vai te rog eu razgandestete, nu parasii site-ul Automarket.ro. Nu putem traii daca nu esti tu pe site! Cum vei putea traii cu constinta incarcata?? Mai bine taceai si-ti ziceai in gand ca-i sa parasesti site-ul. De copii ca tine mai bine ne lipsim, bine faci ca nu vei mai intra aici.

  4. Cosmin spune

    Fratele meu, calmeaza-te! It was a joke! Nu te prinsesi?! Eu cred ca a fost mai condiment asa si multa lume nu reuseste sa se prinda din prima, da’ e vorba de o zi in care lasi la o parte fata serioasa si dreapta si incerci sa razi un pic de lumea auto. Daca ai fi urmarit automarket si ani trecuti ti-ai fi dat seama din prima ca e ceva intentionat si nicidecum ceva care caracterizeaza per total Automarket. Asa ca maine sper sa revii la sentimente la bune, ca prea esti incordat si serios. Mai trebe sa si razi din cand in cand.
    Toate cele bune Automarket, si farsa va iesit destul de bine, am ras de cateva ori bine! Eu zic ca a fost o zi reusita, cat mai multe!

  5. LauCalin spune

    Era o gluma. :p

  6. Catalin spune

    O gluma asa de buna, ca mai bine taceai…
    O intorci ca la Ploiesti, cand suntem la Bucuresti…
    Iarna nu-i ca vara, dimineata nu-i ca seara…
    Si marmota invelea ciocolata…

  7. Glume de online pe 1 aprilie |AurasMihai. Online-ing spune

    [...] sani din Romania, iar Automarket a fost plin de titluri tip cancan, click si libertatea. Detalii la MesterPe .com a fost si mai distractiv. Au aparut si glume pe linkedin …Si primul serviciu de [...]