Europa, la picioarele Americii

Acum câteva zeci de luni, în momentul în care Ford a lansat Fiesta, veştile dinspre cealaltă parte a Oceanului spuneau că acesta va fi primul model dintr-o lungă serie de maşini care vor avea acelaşi design. O strategie nouă a companiei, botezată Ford ONE şi anunţată încă din 2007, atunci când oficialii Ford anunţau – înainte de criză, atenţie – că vor încerca să utilizeze cât mai multe elemente comune pentru modelele lor pentru a menţine costurile scăzute. Această logică părea a fi una câştigătoare şi perfect corelată cu vremurile anul trecut, când Ford a fost singurul producător american de volum care nu a intrat sub protecţia legii falimentului.

Apoi, lucrurile se legau. Ford a lansat noul Fiesta şi în SUA, modelul fiind primit cu braţele deschise datorită designului său dinamic atăt de puţin comun pieţei americane. Apoi, am văzut în acţiune noul Focus, care şi-a pierdut însă din şarmul actual kinetic pentru a primi un design ceva mai americanizat. Era oarecum normal, totuşi: vorbim de un producător american şi de un model care aparţinea până acum diviziei europene. Deci decizia a fost luată pro-America, nu invers.

În tot acest peisaj dulce globalizant, cu un drum care părea lin şi clar, am primit ieri o ditai bomba. Ford a lansat în SUA noua generaţie a SUV-ului Explorer (foto jos). Un model extrem de important pentru Ford, care va încerca să facă din noul său SUV un best-seller. Problema e că acesta va fi un best-seller doar în SUA, deoarece Ford nu are şi nu a avut niciodată de gând să ducă acest model şi pe alte continente. Cum rămâne atunci cu celebra strategie Ford ONE, atât de mediatizată când e vorba de Focus şi atât de ignorată când vine vorba de modelele americane?

În limba română există o vorbă care caracterizează perfect aceste mişcări. “Fă ce spune popa, nu ce face popa”. Da, Ford ONE e foarte mişto ca strategie, e un argument extrem de puternic pentru a aduce succesele europene în SUA, dar îl aruncăm în lada de unelte inutile atunci când vine vorba de modelele americane. Practic,  strategia ONE a celor de la Ford există acum doar pe două modele 100% europene. Fiesta şi Focus.

Compromitem Europa pentru a mulţumi americanii. Mie aşa-mi sună întreaga poveste.

Ford-Explorer_2011_1600x1200_wallpaper_08

Focusul pe Fluence

Imediat dupa prezentarea imaginilor oficiale ale noului Ford Focus, a sarit in ochi fotografia lui Focus Sedan vazut din profil. Da bine de tot cu Renault Fluence?

Raspunsul, mai jos.

Untitled-1