Protest inedit în Piaţa Victoriei

Se anunţă un protest inedit în Piaţa Victoriei, pe 24 decembrie 2010, de la ora 14. Un prieten a decis să încerce să adune cât mai mulţi şoferi la un marş împotriva autorităţilor. Spre deosebire de protestele organizate de diverse partide şi asociaţii, planul este mult mai simplu. Datele problemei se vor schimba în funcţie de numărul de participanţi, dar sunt trei acţiuni în plan şi trei idei în minte.

În primă fază, toţi participanţii se vor întâlni în parcarea din Piaţa Victoriei, la ora 14, pe 24 decembrie. Nu-i tocmai o dată ortodoxă pentru proteste, dar aşa este asigurat un număr de şoferi care nu au treabă la birou în ziua respectivă.
Toate maşinile vor fi echipate cu afişe de protest.

Subiectele sunt următoarele:
-lipsa locurilor de parcare din Bucureşti
-scumpirea aberantă a benzinei în decursul anului 2010
(ţin să vă reamintesc că un litru de benzină de 95 a ajuns la 5 lei, în timp ce anul trecut aceasta costa mai puţin de 3.90 lei)

-creşterea taxei auto în 2011

Dacă este posibil – lucru garantat doar numărul mare de participanţi, se doreşte blocarea Pieţei Victoriei.

Apoi se va circula pe o rută de genul Piaţa Victoriei-Piaţa Romană-Universitate-retur, sau ceva similar cu o viteză de 20 km/h şi cu avariile pornite. Scopul este atragerea atenţiei cu privire la costul ridicat al carburanţilor, de aceea toţi participanţii vor merge la consum.

A treia acţiune vizează benzinăriile. Şoferii vor alimenta cât mai încet, de 10 lei, la toate pompele disponibile. Ceilalţi vor sta la coadă. Când primii clienţi merg să achite benzina, ceilalţi îi vor însoţi pentru o demonstraţie filmată în faţa vânzătorilor.

Vă reamintesc că vorbim de un protest non-violent şi că este indicat să dăm un exemplu de civilizaţie.

Cei interesaţi pot afla mai multe detalii pe pagina de Facebook a evenimentului (CLICK AICI).

Via | Facebook

Borbely creşte din nou taxa

Sunt tare curios cine va înmatricula o maşina second-hand în România în 2011. Mă refer în special la modelele mai vechi de cinci ani, eventual cu motoare Euro 3 sau “mai jos”. Cred că o să îi numărăm pe degete. Pe degetele de la o mână.

Defapt, dacă tot creştem taxa, hai să o facem de 10.000 de euro pentru orice e euro 3, 20.000 de euro pentru orice e euro 2, 50.000 de euro pentru orice este Euro 1 şi 100.000 de euro pentru non-euro. Să fie rotund. O să râdeţi, deşi e de plâns, dar cuantumul taxei în situaţii atipice (de genul motoare de 6.000 cmc, non-euro, automobil nou) depăşeşte cu mult valorile ilustrate mai sus.

Strict din punctul de vedere al protecţiei mediului, da, e un lucru pozitiv. Din orice alt punct de vedere, e o tâmpenie. Aveam posibilitatea să încasăm câteva taxe şi să ţinem clienţi la câteva ghişee (administraţia financiară, RAR, DRPCIV, etc.). În schimb s-a preferat o viziune obtuză, care exclude riscurile unor catastrofe naturale în situaţii precum cea cu Roşia Montană, gunoaiele aruncate peste tot şi fabricile care nu respectă nicio normă de mediu europeană.

Care ar fi fost soluţia corectă pentru gestionarea problemei legată de înmatriculările second-hand? O taxă auto corectă, corelată cu verificări tehnice extrem de stricte înainte de înmatriculare. Impozitele au fost mărite suficient, zic eu, iar cei care aveau probleme până acum vor avea şi în continuare, în timp ce proprietarii care nu sunt interesaţi de bani nu au nicio problemă în plătirea unui impozit mai mare. Practic, cei pe care vroia Radu Berceanu să îi lovească cu creşterea impozitului nu au fost atinşi, sau au fost loviţi doar cei care erau deja atinşi de criză, în timp ce majoritatea a avut de suferit la modul general.

În mod aberant, guvernanţii au uitat complet de autovehiculele cu volanul pe dreapta, care au voie să circule legal în ţara noastră. Nu ştiu de voi, dar am observat că majoritatea vănzătorilor de maşini cu volanul pe partea dreaptă se dau mari piloţi şi pretind că pot să conducă un asemenea vehicul o viaţă întreagă şi că te obişnuieşti în 10 minute. Da, sigur. Ţin să vă reamintesc că mulţi şoferi au probleme cu trecerea de la un automobil cu transmisie automată la un autovehicul cu transmisie manuală. Să nu vorbim de conversiile din RHD în LHD, majoritatea sunt cârpeli ordinare sau poveşti de târgul de maşini sh.

Am observat mai mereu comentarii acide la ştirile legate de taxa auto şi de poluare. La un moment dat, un individ propunea extinderea perioadei de valabilitate a asigurărilor pentru automobilele cu numere străine şi chiar efectuarea de ”inspecţii tehnice periodice” pentru acestea. Încă aştept lămuriri pentru a-mi satisface curiozitatea legată de tangenţa afacerii sale cu legalitatea, sau măcar cu moralitatea. Cosider că nu este corect din punct de vedere moral să păcăleşti un cetăţean că poate circula în continuare cu un autovehicul înmatriculat în străinătate şi cu asigurare ”prelungită” de un individ pe 100 de euro. Deja trecem de ţepele cu kilometri daţi înapoi şi airbag-uri scoase şi ajungem la dosare penale. Pentru cei care sunt prinşi, bineînţeles.

Nu uitaţi vorba celebră: „nu-i prost cine cere, e prost cine dă”.

Club4×4 organizează un concurs off-road şi o actiune umanitară

Pasionaţii de 4×4 din România vor participa la un nou concurs off-road urmat de o misiune umanitară. Mai exact, membrii Club 4×4 vor organiza ediţia a doua a evenimentului intitulat ”Împotmoliada” în data de 12.12.2010. Evenimentul va fi structurat pe două clase – hobby, respectiv open şi va fi urmat de un eveniment umanitar pe 18.12.2010.

DSC_0222Large-2

Taxa de participare este de 200 de ron per echipaj. Odată achitată această sumă, echipajul va primi două tricouri şi alte materiale personalizate pentru această întâlnire. Până în acest moment s-au înscris 36 de concurenţi la clasa Open şi 6 concurenţi la casa Hobby. Limita de echipaje este de 50 la clasa open şi 50 la clasa hobby. În schimb, nu există nicio limită pentru donaţii.

Toate sumele adunate în urma concursului de 4×4 vor fi utilizate pentru achiziţia de alimente de bază pentru cetăţenii comunelor Frunzăneşti-Fundeni, Poşta şi comunele învecinate.

Avansul de 100 de ron per echipaj se poate plăti începând cu 01.12.2010 într-un cont care va fi anunţat ulterior. Data limită pentru plata avansului este 10.12.2010. Taxa de participare va fi de 300 de ron per echipaj din acel moment.

Via | Club4×4 (click pentru mai multe detalii)

Taxa auto 2011 sau moartea înmatriculărilor SH în România

Ministerul Mediului vrea să crească taxa auto la un nivel exorbitant în 2011 pentru automobilele second-hand, iar modelele echipate cu motoare Euro5 nu ies nici ele din vizor. Dat fiind actualele condiţii economice, dar şi sumele enorme vehiculate pentru înmatricularea unui autoturism cu un motor de 1.4-1.6 litri, nu mă aştept la cozi pentru plata taxei de primă înmatriculare în România în 2011.

Vecinii noştri de la sud de Dunăre s-ar putea să aibă cozi monumentale în 2011, tendinţă începută încă din 2010. Sunt curios cum vor reacţiona atunci poliţiştii când vor vedea o avalanşă de autoturisme înmatriculate în Bulgaria şi în cine mai ştie ce ţară. Le vor opri pe toate? Nu cred că vor reuşi.

De ce spun asta?

Primele zvonuri despre valoarea Taxei Auto 2011 îi sperie şi pe cei mai darnici plătitori de taxe. Deodată, devine aproape nebunie să îţi cumperi o maşină second-hand şi să o înmatriculezi în România. Subliniez partea cu înmatriculatul în România, nu cu second-hand. Practic, trebuie să fii nebun să îi plăteşti statului român 1.000 sau mai mult de euro ca să îţi ofere privilegiul de a avea un autoturism cu motor pe benzină de 1.4 litri care să beneficieze de acte şi plăcuţe de înmatriculare de România.

În momentul în care vorbim de Euro3, Euro2 sau Doamne-fereşte Euro1/Non-Euro, trebuie să dormi pe un munte de bani pentru a-ţi putea permite taxa pentru un autoturism second-hand, mai ales dacă acesta are ceva dotări (de bun simţ zic eu) sau vreun motor mai mare de 1.6 litri (care nu-i mare lucru oricum).

Să zicem că ai fi avut o şansă să îţi îmatriculezi maşina mai veche de 10 ani plătind taxa cu depreciere. Plăteai mai puţin de 1.000 de euro, dar măcar aveai numere de înmatriculare de România. Problema era alta, mai plăteai câteva sute (2-3) ca să dai jos geamurile electrice, să elimini sistemul de climatizare pentru identificare la RAR, să-ţi dai kilometri înainte sau mai ştiu eu ce.. Apoi trebuia să repari toate problemele pe care ţi le făceai pentru a nu plăti o taxă colosală.

Acum, s-a terminat cu înmatriculările auto second-hand

Da, încă puteţi înmatricula o maşină second-hand în România ( cu condiţia să aveţi dovada plăţii TVA în ţara în care aţi cumpărat-o sau actul care dovedeşte că vehiculul nu intră sub incidenţa TVA). Se pot înmatricula atât autoturisme cu motoare Euro 4, cât şi cu motoare Euro 3, Euro 2, Euro 1 sau chiar şi non-euro. Problema e că nu va dori nimeni să plătească o taxă atât de mare încât să facă acest lucru.

Chiar şi clienţii de automobile noi vor avea de suferit, urmând să fie introdusă o taxă pentru Euro 5. Să nu vă aşteptaţi să fie mică, deoarece este calculată în funcţie de cine stie ce coeficienţi elaboraţi de Ministrul Mediului.

Nu mă înţelegeţi greşit, nu susţin eliminarea taxei fără drept de apel, ci vorbesc de o normă de bun simţ. În loc să îi constrângi pe cetăţeni să cumpere vehicule cu un rulaj aberant şi fără dotări de confort precum aer condiţionat sau geamuri electrice, ai putea să îi constrângi să importe doar automobile în stare foarte bună dacă ţin neapărat să facă acest lucru. Practic, toate criteriile de depreciere a taxei favorizează achiziţia de rable, nu de automobile second-hand în stare bună.

Problema e de la Ministerul Mediului

Ţin minte că urmăream ştirile la TV şi l-am văzut pe Laszlo Borbely spunând că va creşte taxa de mediu pentru că “deja le dăm bani pe ele la programul Rabla“. Ca oricare alt Ministru care nu a înţeles absolut nimic din ce se mişcă la el pe raion, a ieşit la rampă cu declaraţii stupide.

Să vă explic.

Autovehiculele care pot intra în programul Rabla trebuie să fie înmatriculate în România înainte de 1 ianuarie 2007. La momentul respectiv fusese introdusă celebra taxă de primă înmatriculare a lui Călin Popescu Tăriceanu. Clauza legată de 1 ianuarie 2007 rămâne valabilă, dar Laszlo Borbely nu a citit-o încă, probabil fiindcă nu îl interesează România atât de mult.

La fel ca lupta lui Don Quijote cu morile de vânt, încercarea de a schimba mentalitatea Ministerului Mediului este fără izbândă.

Există doar două soluţii:

1) un proces costisitor
2) recarosare ( valabilă doar în unele cazuri)

Înmatricularea autoturismului în Bulgaria nu o consider o soluţie la această problemă, dar asta nu înseamnă că nu se vor umple străzile de autoturisme cu numere străine.

Oricum, adevăratul răspuns la valoarea taxei auto în 2011 îl vor da tot cei de la Ministerul Mediului, în ultimul moment.

Până atunci, nu vă faceţi planuri să cumpăraţi un automobil second-hand şi să îl înmatriculaţi în România după 1 ianuarie 2011.

Pasionat de automobilele Mercedes-Benz? Vino la Sighişoara!

Îţi plac modelele “mărcii în stea” din Stuttgart? Deţii un Mercedes-Benz, indiferent de anul de fabricaţie? Atunci eşti invitat la Sighişoara, la întâlnirea anuală a posesorilor de Mercedes-Benz. Întâlnirea se va organiza în weekend-ul 30 iulie – 1 august 2010.

De data aceasta, întâlnirea anuală Mercedes-Benz va fi marcată de participarea reprezentantului din Târgu Mureş al Mercedes-Benz, ALIAT.

Persoanele interesate de acest eveniment îi pot contacta pentru detalii suplimentare fie pe d-na ing Diana Popşor (ALIAT Tg. Mureş ) la adresa dpopsor@mbo.ro , fie pe dl Ştefan Alexandru la adresa doktor4carz@yahoo.com .

Va spun de pe acum că întrunirea va fi “axată” pe oldtimere şi pe modele ledin anii ‘80-’90, deci să nu va aşteptaţi la vreun SLS 63 AMG prezent la faţă locului. Cu toate acestea, sunt convins că adevăraţii pasionaţi ai mărcii au ce discută la faţă locului.

Te ustură centura?

Un studiu recent a relevat faptul că purtarea centurii de siguranţă îi deranjează pe români, deoarece îi face să se simtă incomod şi chiar îi usutură. Dar ei sunt în siguranţă, că au mai multe icoane şi cruciuliţe sfinţite în maşină, au dus maşina la slujbă să o sfinţească şi nu merg niciodata cu viteză.

Viteza ucide, spun poliţiştii de la rutieră. Clarkson ar spune că nu viteza ucide, ci oprirea instantă… Dar care-i adevărul?
Clar, este extrem de periculos să circuli cu viteză, nu contestă nimeni asta, dar trebuie să fii absolut idiot să faci treaba asta fără să porţi centura de siguranţă. Fie că eşti la volanul unei maşini sport, un model de lux, sau ceva din 1900 toamna, trebuie să porţi centura!

Pe zi ce trece, văd din ce în ce mai mulţi oameni care nu poartă centura. Fie că vorbim de pasageri sau de şoferi, cred că românii n-au înteles care-i treaba cu centura asta de siguranţă. Problema asta nu e doar la noi, e întâlnită şi în Statele Unite ale Americii. Doar ca ignoranţa de la noi funcţionează altfel.

În timp ce maşinile care sunt vândute în SUA au airbag-uri care sunt activate indiferent dacă porţi centura sau nu, la noi e invers. Dacă nu porţi centura, degeaba airbag! Sigur, există şi cazuri în care airbag-ul funcţionează şi fară centură, dar vorbim la modul general aici. În loc să poarte centura, românii instalează fel de fel de dispozitive pentru eliminarea avertizoarelor sonore ale martorului de centură. De la clema de centură cumpărată din târg până la centura propriu-zisă trasă prin spatele scaunelor, ingeniozitatea tipic românească şi-a spus şi aici cuvântul.

De asta se moare pe străzile din România. Dacă circuli legal şi faci un accident fără centură, şansele de rănire gravă sau chiar deces cresc într-un ritm ameţitor, iar viteza sau inconştienţa le măresc exponenţial.

Sigur, ştiaţi asta deja.. dar de ce nu purtaţi centura? Cât de dobitoc să fii să îţi laşi copilul să stea în dreapta cu faţa la câtiva centimetri de airbag, eventual fără centură?

Cum salvezi o masina de la ridicat

Colegii de la Kamikaze au urmarit pret de o zi angajatii firmei Transauto, care ridica masini in sectorul 1. Au urmarit modul de operare, incalcarea legilor si au prezentat chiar si o metoda de a opri angajatii acestor companii sa ridice o masina, fara a va pune in pericol din punct de vedere legal.

Daca sunteti soferi sau rude de soferi si vedeți masini de la ridicari in actiune, puteti ajuta. Pe trotuar sunteti regi, asa ca luati aminte!

Daca masina este parcata in spic, usor intrata pe trotuar, e ca si cum ati castigat. Va asezati chiar langa roata si nu au ce sa va mai faca, decat daca va imping sau va lovesc. Caz in care ii puteti da in judecata, cu conditia sa aveti martori.

Daca masina este parcata paralel cu trotuarul, fiți solidari si asezati-va pe bordura, cat mai aproape de roti. Nu vor putea sa puna sistemul de prindere, caz in care salvati in total intre cinci si noua sute de lei din buzunarul omului.

Get the Flash Player to see the wordTube Media Player.

Foarte tare ideea celor de la Kamikaze, merita incercata!
Via | Kamikaze

Rutiera vegheaza

Politia Rutiera a trimis ieri un comunicat care anunta trimiterea intregului efectiv de autospeciale echipate cu radare pe soselele din Romania incepand de vineri. Motivul: vremea s-a imbunatatit semnificativ, iar soferii vor fi tentati sa apese pedala de acceleratie. E bine ca drumurile sunt perfecte si ca putem ajunge la destinatie la timp, gratie conditiilor minunate de trafic.

Vor fi 449 de radare “noi”( Bee III) pe strada alaturi de cele 235 de radare Python II. In cazul asta, cine nu are actele in regula, ar fi mai bine sa stea acasa. Chiar nu e o idee buna sa iesiti cu masina astazi, sau chiar in weekend daca aveti orice fel de problema sau neregula cu actele.

Sunt curios daca politistii ne vor prezenta statistici cu privire la eficienta lor din acest weekend. Mai exact, o estimare a numarului de masini de pe sosea si o comparatie cu vinerea trecuta – atat la volumul traficului, cat si la numarul de accidente. Poate ca vor purta mai multi centura de siguranta pe viitor.

Radarul nedetectabil

Probabil ca ati citit deja articolul nostru despre noul radar al Politiei Rutiere, pe care l-au anuntat a fi “nedetectabil” si extrem de inteligent si eficient. Insasi prezentarea capacitatilor fac piciorul drept sa tremure cu teama ca va produce usturimi in buzunar candva in asociere cu noul sistem de detectie al politistilor.

Se pare ca imposibilitatea de a detecta acest radar este doar o tehnica de marketing, creata special pentru a speria vitezomanii doar prin anuntarea existentei unui asemenea vehicul pe traseul lor.  Functiile de care aveti nevoie la un detector de radar pentru a surprinde noile aparate radar se numesc: “instant-on Pulse Detection” si “detectare POP”.

Americanii au descoperit ca exista probleme cu functia POP a acestor aparate radar, iar producatorul lor este constient de aceasta problema. Cea mai frumoasa parte a acestei afaceri este ca americanii stiu de problema inca in 2001, radarele fiind introduse la scara mica inca din 2000. Deci noi folosim tehnologie veche de 10 ani si declaram ca este cel mai tare lucru posibil. Astfel, pot aparea masuratori eronate, iar utilizatorul radarului nu trebuie sa se bazeze doar pe detectia POP pentru a emite o amenda. Aceste informatii sunt mentionate in manualul radarului, dar nu putem sti cu siguranta daca acest lucru este scris si in manualul pentru Romania – daca exista asa ceva. Daca exista totusi un manual pentru Romania, oare a bagat de seama cineva de mentiunea respectiva?

Colegii de la divizia constanteana a ziarului Ziua au obtinut lista celor 12 autospeciale din Bucuresti care sunt echipate cu acest sistem de radar. Acestea sunt: B 18 ZBS; B 18 ZBU; B 18 ZBV; B 18 ZBW; B 18 ZBZ; B 18 ZCA; B 18 ZCF; B 18 ZCH; B 18 ZCI; B 18 ZCJ; B 18 ZCK; B 18 ZCN . Asa cum v-am anuntat mai devreme, toate cele 12 autospeciale care vin in Bucuresti sunt marcate cu “Politia”, vopsite in alb si au girofar pe capota.

La o prima cautare, exista trei detectoare care au capacitatea de a surprinde aceste radare ale politiei inainte de activarea lor. Detectoarele respective sunt: Whistler XTR-690 , Whistler PRO 78 si Valentine One. Cel mai ieftin dintre acestea pleaca de la 554 de ron, iar preturile urca pana la 1.800 de lei pentru cel mai scump si performant aparat dintre toate cele trei, respectiv Valentine One. LE: se pare ca si Whistler XTR-330 poate sa detecteze noul radar, iar aparatul respectiv are pretul de 325 ron.

Iata un cetatean care a reusit sa detecteze o autospeciala echipata cu noul radar Bee III:

Stiti care este cel mai misto lucru la noul radar nedetectabil? Politia se bate cu pumnii in piept ca va reduce accidentele. Sunt curios cum va reduce accidentele un sistem care va provoca frane bruste in lant pe unele sosele, cand incep unele detectoare sa piuie. In loc sa analizeze numarul de accidente, accidentele cauzate din cauza vitezei excesive si sa anunte daca au reusit sa scada numarul de accidente fata de aceeasi perioada a anului trecut, politistii se lauda cu numarul de permise ridicate in 2009 si cuantumul amenzilor scrise.

Atentie mare! Politistii au ridicat cu 100 de carnete mai putin in 2009 fata de 2008 si ar putea sa vrea sa “recupereze”.

Daca vrei sa eviti toate aceste probleme, este suficient sa circuli cu viteza legala pe segmentul de drum respectiv. Right.

Publicitatea in trafic

Traficul din Romania a dus la niste metode mai mult sau mai putin ortodoxe de promovare. De la ziarele vandute la semafor, la fluturasii pusi sub stergatoarele masinilor parcate, conducatorii auto din Romania sunt asaltati cu publicitate.

Adesea, simt ca ma urc intr-un fel de casuta postala ambulanta odata ce ma asez la volan. Fiecare semafor pe care il prind cu rosu imi “ofera” ceva nou. De la posibilitatea “spalarii” parbrizului cu jeg – putini se risca sa dea si pe masina mea daca apuc sa ii privesc, pana la “sansa” de a sponsoriza o familie numeroasa care nu are nici un venit, dar toarna copii in prostie.

Fiind deja obisnuit cu sutele de pliante primite de hipermarket-urile din Romania, care toaca hartie pe banda rulanta cu fel de fel de cataloage, citite cu jind de pensionari si aruncate in sictir de catre ceilalti “destinatari”, nu prea ma mai afecteaza faptul ca ma trezesc cu cate un fluturas sau reclama sub stergator sau pe langa rama geamului.

M-am obisnuit cu fluturasele care promoveaza un oarecare salon erotic din centru – macar alea sunt puse doar pe masinile parcate in centru si au un oarcare target. Ce ma deranjeaza cu adevarat este publicitatea fara cap, pusa “ca sa fie”.

Azi dimineata m-am enervat. Am gasit ceva pliant ratat amplasat sub stergator, care facea reclama unei agentii imobiliare insarcinata cu vanzarea unor vile de nu-stiu-cate milioane de lei, in ceva locatie mirifica de care n-a auzit nimeni. Daca tot faci publicitate cu un target, pune-mi macar un fluturas care sa ma invite la o spalatorie auto, sa cumpar ceva ulei miraculos pentru masina, nu imi afisa ceva firma imobiliara..

Nici nu mai conteaza cine a fost desteptul din spatele acestei “campanii”, rezultatul acesteia este nul pentru mine. Pacat de hartia aruncata aiurea la gunoi..

Si ma gandeam ce ar fi util sa gasim la semafor – daca tot stam la coada. Foarte simplu: o persoana care sa vanda apa si bauturi racoritoare. Nu ar fi genial? Un pret rotunjit – sa obtina si ei un profit si sa nu mai fie nevoie sa cauti marunt,nu?

Ai cumpara un suc rece la semafor?

Masina si fotografia nu imi apartin.