Mare-i Carpathian Garden…

Nu e greu deloc să recunoşti un român în SUA. Mai ales atunci când omul îşi dă arama pe faţă. Se pare că deja celebra Carpathian Garden are mulţi băieţi care i-au sărit gardul când poarta a fost deschisă. Şi au sărit gardul în ambele sensuri, deşi nu ştiu dacă să mă bucur sau nu pentru asta. (via goknox)

vegas

Bine aţi venit pe Automarket.ro Facelift

Dacă ei pot, noi de ce n-am putea? Dacă maşinile despre care scriem în fiecare zi pot să-şi schimbe faţa din când în când, de ce să nu devenim ceva mai moderni şi noi?

După vreo patru luni de muncă, noua faţă a Automarket.ro e sus. Nu s-a schimbat totul, aşa că dacă nu vi se va părea nimic schimbat la ştiri sau la anunţuri auto nu greşiţi cu absolut nimic.

Ce s-a schimbat, însă?

  • HOMEPAGE-ul. A devenit mult mai simplu. Dezvoltarea constantă a site-ului a adus lansarea multor servicii care până acum erau aranjate fără o logică coerentă. Acum, această logică există. Aveţi zona editorială în stânga, aveţi utilele în dreapta. Am schimbat şi headerul (deocamdată doar pe homepage), testele şi reacţiile voastre urmând să ne arate dacă mergem înainte sau nu cu această schimbare.
  • TESTELE. Notele de la 1 la 10 au un sens foarte clar pentru noi, românii: sistemul de notare din şcoală. Iar o maşină care primea 4 la un anumit element de notare era considerată automat foarte proastă, repetentă, corigentă. Nu e cazul. E doar mai slabă decât concurenţa directă din segment pe un anumit element de notare. Totul s-a transformat în stele, iar orizontul de notare e mult mai clar şi mai evident. Comparaţiile la fel.a Tot la teste am stabilit segmentul în care intră fiecare maşină, concurenţii direcţi (şi în acelaşi timp referinţele în notare) fiind specificaţi clar. S-a schimbat nu doar afişarea punctajului, ci şi algoritmul de notare: la nota unei maşini de oraş, ponderea consumului este de acum mult mai mare decât ponderea spaţiului sau a ţinutei de drum, de exemplu. Evident, schimbările au fost deja efectuate pentru testele anterioare.
  • BLOGUL. Însemnările de pe blog vor putea fi văzute între ştirile de pe homepage.
  • CĂUTAREA DIN SECŢIUNEA DE MAŞINI NOI. Pentru că avem cea mai completă şi updatată bază de date din România (pe verificate!), am decis s-o facem mult mai utilă decât era până acum. Atunci când veţi căuta o maşină veşi avea în faţă o mulţime de filtre care vă vor duce înspre maşina care vi se potriveşte cel mai bine. E simplu de utilizat şi extrem de fun. Noi ne-am jucat cu noua aplicaţie şi ne place. Şi n-o lăudăm pentru că-i a noastră, ci pentru că e cea mai bună. Şi pentru că a fost realizată în urma unor studii sociologice complexe la care unii dintre voi aţi participat.
  • COMPARAŢIA ÎNTRE MAŞINILE DE PE PIAŢĂ. Ai la dispoziţie de acum un tool care îşi pune faţă în faţă maşina (maşinile) preferată (-e) cu modelele concurente. Îţi comparăm nu doar datele tehnice, ci şi dotările standard şi opţionale. Pentru a putea vedea care e cea mai bună maşina pe hârtie.

Deocamdată, acestea sunt elementele modificate pe site. Urmează o modificare a anunşurilor auto şi o schimbare mult mai adâncă a secţiunilor de Test Drive, a Ştirilor şi a întregii secţiuni de Maşini Noi. Dacă pânp acum ai avut în faţă cel mai modern portal auto din România, de acum vei face cunoştinţă cu cel mai frumos site auto din ţară.

Ca de obicei, aştept opiniile voastre.

Foarte bine cu felicitări

290578l

Între joi şi sâmbătă am avut o revelaţie. Testul cu noul Cayenne Turbo mi-a arătat că toate discuţiile eterne ale puriştilor Porsche legate de certificarea sa nu a lui Cayenne ca model al mărcii îşi au rostul, dar doar până la un punct. Iar punctul ăsta este exact graniţa dintre Cayenne S şi Cayenne Turbo. După ce am testat cel mai tare SUV pe care am pus mâna vreodată, noul Cayenne Turbo, nu doar că mi-am schimbat impresia despre aceste modele, dar mi-am ridicat ştacheta atât de sus, încât va fi greu ca un alt model de acest tip să treacă în faţă.

Nota pe care Cayenne Turbo a primit-o în test spune multe despre ceea ce au realizat inginerii Porsche. Iar faptul că aceştia au creat cel mai rapid model al segmentului (alături de X5 M si X6 M), care este în acelaşi timp cel mai economic model al segmentului spune multe.

Câteva elemente de bază ale noului Porsche Cayenne Turbo

- Nu este cel mai puternic model din segment (500 CP versus 555 CP pe X5 M si X6 M), dar este cel mai rapid pe 0-100 km/h, alături de modelele germane (4.7 secunde)
- Este SUV-ul de serie care ajunge la cea mai mare ridicată viteză maximă (278 km/h). E adevărat, aici profită de faptul ca BMW-urile sunt limitate electronic.
- Are cel mai mare cuplu dintre motoarele de performanţă pe benzină: 700 Nm. BMW-urile au 680 Nm, dar ating acest nivel la 1750 rpm (faţă de 2200 rpm în cazul lui Cayenne Turbo).
- Are cea mai performantă transmisie din segment (ZF Tiptronic S cu opt trepte).
- Este cel mai uşor model din segment, cu aproape 2.2 tone (un minus de 200 de kilograme faţă de generaţia anterioară).
- Are cel mai mic consum din segment (11.5 litri în regim mediu mixt). Următorul clasat este Infiniti FX50S (13 litri/100 km), care are un motor cu peste 100 CP mai slab.
- Are cele mai mici emisii de CO2 din segment.
- Are cel mai mare spaţiu pentru bagaje din segment (670 de litri cu bancheta în poziţie normală).

Şi mai sunt, dar nu vreau să intru în prea multe detalii tehnice si de dotări. Da, în weekendul care tocmai s-a încheiat am avut pe mâini cel mai performant SUV de serie pe care l-am testat vreodată. Şi nu, nu ne-a plătit Porsche, aşa cum sar copiii la guler fără a gândi înainte să vorbească. Pentru a lăuda sincer un model e suficient să fie făcut foarte foarte bine.

Airbag-urile sunt noile oglinzi

Americanii spun ca cel mai furat subansamblu al unei masini este reprezentat de… airbag-uri. WTF?

Automobiles and the Environment
[Sursa: Auto Insurance pentru Autoblog.com]

Pisica

De cate ori ati vazut o pisica peste care trece o masina ridicandu-se ulterior fara probleme? :)

via | Twitter

Spirale

In comunicare avem spirala tacerii. In matematica, avem spirala lui Arhimede, a lui Fibonacci, cea hiperbolica si cea logaritmica. In simbolistica, avem spirala ca reprezentare a soarelui. In arta, avem spiralele lui Robert Smithson sau David Wood.

In China, avem spirala cozii la benzinarie. Cea mai cumplita.

acid_picdump_89_14

Romania in treapta de varf

Nu trebuie sa ratati primul episod al seriei 14 Top Gear. O emisiune in care Romania detine rolul principal, secundar si tertiar, cu o abordare care merge dinspre fascinant inspre ridicol in anumite momente. Nu o sa va dau foarte multe detalii, pentru ca secretul sta in imaginile in sine, dar exista trei lucruri care trebuie subliniate.

1. Asteptati-va la o cura de Dacia Sandero asa cum n-ati mai avut vreodata. Probabil ca Dacia va vinde in draci in urmatoarea perioada. Iar britanicii vor cere modelul romanesc ca si cum acesta ar fi ceaiul de la ora 5.

2. Veti vedea o Romanie impartita intre “high-tech” si “gypsies”. Asa cum e, de altfel.

3. Neam de neamul ministrilor turismului nu va face o promovare mai buna principalelor atractii ale tarii.

Trebuie sa-l vedeti.

Istoria Top Gear

Nu sunt neaparat fanul celor de la Top Gear – vorbim de emisiune aici – insa atunci cand prind cateva bucati de show sau editii trimise de matusa din America prin internet ii urmaresc pe cei trei prezentatori cu deosebit respect pentru ceea ce fac acolo. Sunt, mai degraba, un admirator al oamenilor Clarkson, May si Hammond decat un admirator al personajelor pe care ei le joaca in show-ul BBC.

I-am auzit pe multi spunand ca cei trei sunt niste idioti si ca emisiunea e rezultatul direct al actiunii lor. Si mai multi spun ca emisiunea e geniala si ca cei trei baieti din fruntea acesteia reusesc sa o faca asa prin felul lor de-a fi. Nimeni nu are dreptate. Sau toti au dreptate, depinde cum o luati. Oricum ar fi, luati-va cinci minute din viata si cititi un material extrem de interesant pe care Guardian l-a publicat astazi si in care este expusa intreaga istorie Top Gear. Veti afla care au fost ideile care au stat la baza show-ului britanic si cum au intrat in echipa cei trei prezentatori care intre timp au devenit unele dintre cele mai cunoscute vedete TV din lume. O sa va schimbati parerea despre ei. In bine.

Poveste cu parbrize (cu happy end)

Acum vreo doua-trei luni, scriam aici despre faptul ca Asiban ma poarta din stanga-n dreapta din cauza faptului ca parbrizul meu s-a crapat de la o amarata de piatra venita de nicaieri in timp ce masina era parcata. Si ca asiguratorul avea nevoie de o alta declaratie, deoarece cea originala si extrem de sincera nu era “veridica”. Si de o alta semnatura, pe care trebuia sa o dau mergand la o adresa care era intr-o zona atat de cenusie incat mai bine luam avionul spre Islanda. Cu escala in Budapesta si Amsterdam.

Ei bine, dupa ce am mai mers cu amaratul meu de parbriz pentru cateva luni asa cum era, am decis sa fac ultimul pas inspre absolut: o plangere la CSA. Comisia de Supraveghere a Asigurarilor. Am completat online plangerea marti.

Azi e joi, Am primit telefon de la parbrizari ca voi fi programat imediat pentru schimbarea halcii de geam prin care odata cu venirea iernii incep sa deduc mai degraba decat privesc.

Am invins. Hai Romania! CSA rules!

P.S. De cand dracu’ functioneaza plangerile la noi?

Cum sa previi alunecarile de teren pe centura orasului

Stii de ce au lasat moldovenii un stalp in mijlocul centurii? Pentru ca au auzit ei ca o centura se strange cu o catarama si se inteapa cu un ac.

a

via | Adevarul