Fantezia de a găzdui Formula 1 în România

Marţi vă povesteam despre informaţia inedită potrivit căreia România va găzdui în 2011 o cursă de AutoGP pe circuitul stradal din jurul Palatului Parlamentului din Bucureşti. Totul a plecat de la un comunicat de presă trimis de compania Bucharest Grand Prix, care afirmă că a semnat un contract ferm cu organizatorii în acest sens, invitând jurnaliştii la o conferinţă de presă pe marginea acestui subiect.

Ei bine, miercuri am avut ocazia de a asista şi de a participa activ la conferinţa de presă, concluzia fiind una dezarmantă: deşi organizatorii AutoGP par să aibă cele mai bune intenţii, compania Bucharest Grand Prix, condusă de controversatul Nic Serbu, a dat dovadă de neprofesionalism de la un capăt la altul al conferinţei.

Iată câteva exemple care mă determina să cred că avem de-a face cu un simplu joc de interese şi nu cu organizarea unei curse de AutoGP:

  • comunicatul de presă este plin de greşeli gramaticale şi de ortografie, inclusiv dezacorduri intre subiect şi predictat, inclusiv în titlu!
  • Nic Serbu nu ştie numele oficial al competiţiei pe care doreşte să o organizeze: pe parcursul conferinţei de presă a insistat de câteva ori ca AutoGP este unul şi acelaşi lucru cu A1GP. Când l-am întrebat de ce face această confuzie, a avut câteva ezitări şi nu a ştiut ce explicaţie să-mi ofere, moment în care a intervenit PR-ul competiţiei AutoGP, Filippo Zanier: AutoGP a cumpărat şasiurile monoposturilor de A1GP atunci când competiţia a intrat în faliment. Monoposturile actuale de AutoGP au la baza şasiurile celor din A1GP, însă au fost îmbunătăţite la nivel de pneuri, suspensii etc. Aceasta este singură şi unica legătură între cele două competiţii.
  • Nic Serbu a declarat că Mihai Marinescu va concura în sezonul 2011 al AutoGP, inclusiv la Bucureşti, însă după ce a fost tras de mânecă a revenit asupra afirmaţiei, susţinând că nimic nu este semnat încă şi ca variantă de rezervă este Doru Sechelariu. Cei doi ar urma să fie evaluaţi în teste pentru a se decide cine va fi romanul care ne va reprezenta în AutoGP.
  • în ciuda declaraţiilor insistente ale lui Nic Serbu, circuitul nu are omologare FIA. Aşa cum chiar Nic Serbu s-a dat de gol la un moment dat, circuitul are omologare exclusiv pentru curse de FIA GT, pentru cursele de AutoGP fiind nevoie de o nouă omologare.
  • circuitul din jurul Casei Poporului ar urma să aibă parapeţi “ca la Monte Carlo”, adică glisiere de protecţie din oţel.
  • numele sponsorului oficial este scris greşit: Party Pocker în loc de Party Poker, menţionându-se ca “acesta se pare că îi va lua fata lui Vodafone”, care a sponsorizat Bucharest Challenge în 2007.
  • organizatorii vor achita primăriei o taxă de 500.000 de euro în 2011 şi câte 1.000.000 de euro pe an intre 2012-2014.
  • costurile totoale se ridica la 8 milioane de euro şi sunt asigurate prin finanţare privată.

Acum încep lucrurile cu adevărat “serioase” care pun în mare dubiu bruma de seriozitate a proiectului pentru Palatul Parlamentului:

  • Nic Serbu a avut mai multe discuţii cu Bernie Ecclestone, care i-a spus că, dacă circuitul din jurul Casei Poporului va fi mărit cu un km, ar putea găzdui curse de Formula 1
  • de patru ani, Nic Serbu a demarat un proiect pentru construirea unui circuit permanent în afara Bucureştiului a cărui construcţie, potrivit comunicatului, va începe în martie 20011. Da, aşa scrie în comunicat, anul 20011, iar eu unul cred că abia atunci vom avea un circuit de F1.
  • alte două circuite de Formula 1 vor fi construite în următorii ani. Nu ştim unde, însă unul dintre proiecte valorează 200 de milioane de euro, iar altul 80 de milioane de euro.
  • nu în ultimul rând, italienii au avut nesimţirea de a copia proiectul lui Nic Serbu în realizarea circuitului stradal de la Roma, care va găzdui curse de F1 din 2013.
  • nu mai vorbesc despre atacurile la persoana îndreptate împotriva foştilor organizatori ai Bucharest City Challenge.

Pe scurt, aceasta este povestea organizării cursei de AutoGP din 2011 şi, pe viitor, a unei curse de Formula 1. Părerea mea personală este că proiectul lui Nic Şerb este utopic şi am mari îndoieli că în 25 iulie vom asista la o cursă de AutoGP.

Dacă nu v-aţi convins, vă invit să vedeţi profesionalismul organizatorilor din comunicatul oficial de presă al evenimentului:

19 comentarii la “Fantezia de a găzdui Formula 1 în România”

  1. schumy1969 spune

    vai capu nostru, sigur anul este 20011 sau 200011, daca nu poate 200111

  2. Din 2011 maşinile de curse revin pe circuitul stradal din Bucureşti. Sau nu? | Auto-blog - Despre masini, strazi si soferi spune

    [...] pe care nimeni nu le prea cunoaşte, acesta are orice numai credibilitate nu. Citiţi aici şi aici ce perle a scos pe gură Şerbu la conferinţa de presă ca să vă convingeţi. Eu sper totuşi [...]

  3. mad79 spune

    ne trebuie un cod binar cu 0 si 1:))

  4. schumy1969 spune

    la ora asta Nic Serbu isi spune tampeniile si pe otv (zero tv),

  5. dragos spune

    am pierdut sirul minciunilor debitate de Nic Serbu… Pacat ca inca mai e bagat in seama.

  6. fuck shumy spune

    De ce te ascunzi bre ne-a shumy crezi k nu stim cine esti?Am vrut intr-o perioada sa ti-o punem rau…dar pentru ca-l iubim pe Dumnezeu n-am facut-o.Ti-o pui singur cumetre.Cand vor fi gata ambele proiecte o sa dai coltu de oftica…pa,pa,pa

  7. Nic Serbu spune

    Partial prietene ai dreptate.Conferinta nu a iesit asa cum mi-asi fi dorit eu,a iesit asa cum v-ati dorit voi cei care i-ati supt-o neamtului de doi bani si care s-a imbogatit in Romania,furandu-mi impreuna cu Videanu & Co proiectul.Nu ati avut noroc pentru ca totusi mai exista o farama de justitie in tara asta.Stiu ca ti-ar fi placut sa-i platesti unui cacat de neamt sau orice alta natie numai sa nu-i bagi cumva bani in buzunar unui roman,ca de, treaba cu capra.Cand tu dormeai si trageai din plin aghioase eu organizam conferinta de presa care normal trebuia sa aibe loc pe data de 3 oct.Enzo Coloni care nu poate fi utopic cacaciosule si ai reusit sa respiri in aproapierea lui(fii sigur ca pt ultima oara)avand inchiderea campionatului mondial m-a rugat vineri pe 18 sept.adica numai cu 4 zile inainte,conferinta sa aibe loc pe 22 sept.si mi-a recomandat sa schimb numele evenim.din Grand Prix in GP,pt a evita un conflict cu Bernie.A trebuit sa refac totul incepand cu grafica.Atat am putut sa facem intr-un timp atat de scurt intr-o tara in care se spune ,,stai linistit ca maine la ora X e gata” si gata sa fie poimaine la ora Y sau deloc,fiind nevoit sa o iei de la capat.Nu inseamna ca daca nu ne pricepem la poezii cum ti-ai dori tu,nu ne pricepem la curse.Curand noi vom organiza curse iar tu le vei privi prin gard si vei tine lectii de gramatica boschetarilor ,,intelectuali” ca tine.Nu-l credeti oameni buni ca e unul din slugoii neamtului care-i cumpara la pret mic.Au fost atatea lucruri bine facute de care nu pomeneste nimic.Au fost si mici greseli care m-au mahnit foarte tare dar numai cine nu munceste nu greseste.Am vazut greseli la case mult mai mari.Priviti fata hidoasa a acestui individ si judecati singuri. Paginile pe care le-a postat sunt modificate, intentionat amesteca borcanele,minte cu nerusinare si am sa-l dau in judecata ca sa-i iasa smecheria pe nas.Ma pis pe blogul tau.

  8. Florin spune

    Poate organizeaza ceva, chiar daca este dubios. Avem exemple in tara de oameni de afaceri priceputi dar care nu stiu nici sa vorbesca bine limba romana, nu?

  9. unckle spune

    100111000101011 – anul in care va avea loc cursa … :)

    ( ca tot vorbea un coleg mai sus ca ar trebui sa folosim baza 2 :P )

    Caterinca asta cu cursele este o treaba “pur romaneasca”. Dupa succesul organzatoric al primei curse ( mi s-a parut un succes, erau tribune, asfaltul era aproape drept, paza la circuit si-a facut treaba, spectacole, etc .. ) si dezastrul financiar a venit a doua cursa, un an mai tarziu … nu am mai avut tribune, nu am mai avut masini pe circuit, nu am mai avut multe ( nici tribune … ) si apoi nu am mai avut nimic – ca nu si-a luat “partea” grupul Oprescu.
    OK, acum intelegem ca este de acord si Dl.Oprescu . . . dar credeti ca va mai veni cineva la cursa ca sa plateasca bilet ? . . . eu m-am “intzepat” de 2 ori, am cumparat biletul ca sa vad cum in ziua cursei se da liber la public . . . si cu siguranta nu voi mai face asta :)

  10. Meşter » Blog Archive » Organizator al unei competitii FIA: “Ma pis pe blogul tau” spune

    [...] Vă redau integral respectivul comentariu semnat – vă repet – de UN OFICIAL, un PRESUPUS ORGANIZATOR al unei etape dintr-o competiţie FIA. Nu schimb nimic din ortografie, punctuaţie şi topică. Pentru conformitate, comentariul poate fi găsit AICI. [...]

  11. dmd spune

    Nic Serb = cretin, idiot , tampit, nerusinat, jigodie, parvenit..si lista poate continua

  12. lex spune

    tipic …

  13. Mihai spune

    bey, fratzilor, nu va mai bateti capul cu toti bingălăii, toti neika nimeni, toti muritorii de foame care incearca sa roada cite un oscior…dincolo de faptul ca este un BADARAM, saracul mai este si incult…basca, nu stie sa foloseasca virgula!!!…voi nu vedeti ca tantalaul asta scrie fix asa cum vorbeste??…sincer, mi-e mila de el, dar mai mila imi este de saraca tastatura, care a fost supusa la chinuri groaznice atunci cind (cum ziceati k il cheama?…) a scris mizeriile pe care le-a scris…sint convins ca nici nu sunt cuvintele lui pt k s-a vz in conferinta k are un vocabular limitat care il impedica sa debiteze atitea cuvinte…in final, pt a parafraza o reclama geniala, vin si spun: UN TZARAN, N-AVETI CU CINE!!!…

  14. razvanis spune

    Nimeni nu e perfect , dar cred ca si voi exagerati aici.

    Bun rau, destept prost , omu vrea sa aduca un sport cu motor in Romania , care este la furat la acest capitol .

    Poate ca ar trebui sustinute eforturile astea indiferent de cat de cunoscut sau necunoscut este personajul.

    Apoi stati si va plangeti ca nu exista sport cu motor romanesc la nivel de performanta internationala.

    De undeva trebuie sa incepem , si daca ne asteptam la profesionalismul celor care fac asta de 100de ani , nu prea se poate , dar putem ajunge acolo.

    Oricum atitudinea voastra mi se pare un pic dubioasa si malitioasa .

  15. Sorin Grumazescu spune

    Stau si ma intreb cum de un agramat, poate ajunge sa faca parte din echipa de organizatorii ai unei competitii FIA. Da, Nic Serbu, AGRAMAT. Nu stii ce inseamna? Ai la dispozitie DexOnline. Dar ca sa te scutesc de chinul de a cauta pe Google, o sa-ti dau eu cateva sinonime: ignorant, incult, neinstruit, neînvățat, prost, simplu. Nu, nu-ti doresc nimic rau pe lumea asta, dar imi doresc mie ceva. Imi doresc sa nu mai aud in viata mea de tine. Si imi pare rau ca Daniel ti-a dat ocazia sa comentezi aici. Nici macar acest lucru nu-l meritai. Dar cu ocazia asta, am vazut cine esti. Nimeni. Asta esti. Si ca sa te mai scutesc de o cautare, iti spun eu: in DEX, sub definitia cuvantului NIMENI, e poza ta.

  16. drako spune

    “comunicatul de presă este plin de greşeli gramaticale şi de ortografie, inclusiv dezacorduri intre subiect şi predictat, inclusiv în titlu!”

    PREDICTAT?!?

  17. gikanu' spune

    Singurul lucru curios in toata chestia asta este ca Nic Serbu a facut pace cu Niculescu-ACR. Asta daca a facut intr-adevar pace sau doar sunt interese comune. Pentru cei care stiu, lui Serbu i s-a suflat tortul de la nas cand au fost competitiile FIA GT primind chiar interdictie sa intre pe circuit. Ulterior a reusit sa opreasca toata competitia prin influenta politica pe care o are.
    Pacat ca s-a pornit deja cu stangul si de voi si de el prin raspunsul pe care l-a dat. Dar cred ca Nic Serbu chiar va reusi sa aduca o noua competitie pe circuitul ala, moment in care va face o alta palarie de bani si va avea dreptate: el va face cursa si voi nu.

  18. Bernie EcleSTONE spune

    Nic Serb cine e paparuda asta? ce a facut el in tara asta? om de afaceri…. om de ce? de afaceri? ce afaceri? Cine e freza linsa asta? vad ca vb de curse bai taticul ai masina? ce masina ai? Daca bagi in a 5-a ai impresia ca poti sa faci curse. Asta urla de ceva ani ca face si drege dar in realitate abia are hartie igienica si pix cu ferrari. Vuitoaneeee esti praf tataaaaaa. In mall la Vitan au si machete cu masini ferrari iar la 3 cumparate primesti PIXUL GRATIS. Astia sunt oameni de afaceri? Analfabetii astia?

  19. Meşter » Blog Automarket » Un fiasco aşteptat spune

    [...] la mijlocul lunii septembrie a anului trecut, Daniel Popescu (editorul secţiunii de motorsport) sublinia foarte multe neclarităţi şi probleme vizibile încă de la prima cheie. Privind ce a anunţat Daniel atunci, răspunsul pe [...]