Povestea lui Ayrton Senna prin ochii unei animaţii McLaren

Cu ocazia împlinirii a 50 de ani de existenţă în 2013, McLaren a lansat o serie de animaţii simpatice sub numele Tooned 50. Episodul 6 al acestui serial, publicat chiar în ziua în care Sebastian Vettel devenea cvadruplu campion mondial al Formulei 1, îl prezintă pe Ayrton Senna prin intermediul vocii nepotului său, Bruno Senna.
Deloc surprinzător, Senna este portretizat bine în cadrul animaţiei, plecând de la adevărata pronunţie a prenumelui său şi până la atitudinea pe care o avea despre victorie şi înfrângere.
De altfel, nu degeaba “To be second is to be the first of the ones who lose” este unul dintre cele mai cunoscute citate ale triplului campion mondial.

Cu ocazia împlinirii a 50 de ani de existenţă în 2013, McLaren a lansat o serie de animaţii simpatice sub numele Tooned 50. Episodul 6 al acestui serial, publicat chiar în ziua în care Sebastian Vettel devenea cvadruplu campion mondial al Formulei 1, îl prezintă pe Ayrton Senna prin intermediul vocii nepotului său, Bruno Senna.

Deloc surprinzător, Senna este portretizat bine în cadrul animaţiei, plecând de la adevărata pronunţie a prenumelui său şi până la atitudinea pe care o avea despre victorie şi înfrângere.

De altfel, nu degeaba “To be second is to be the first of the ones who lose” este unul dintre cele mai cunoscute citate ale triplului campion mondial.

“Tipul ăsta are nevoie de o oportunitate”

Zilele trecute am avut ocazia să citesc pentru prima oară un număr al publicaţiei britanice MotorSport (mulţumesc mult, Daniel Butnariu, pentru o revistă excelentă!). În paginile ei am găsit multe poveşti din istoria mai mult sau mai puţin recentă a sporturilor cu motor, poveşti în urma cărora priveşti cu alţi ochi lumea Formulei 1.

Una dintre cele care mi-a plăcut a fost cea despre debutul lui David Coulthard în Formula 1. Sunt sigur că aproape fiecare dintre voi ştie că scoţianul a ajuns în Formula 1 ca înlocuitor pentru Ayrton Senna după tragicul accident suferit de brazilian la Imola în 1994, însă puţini ştiu motivele pentru care Frank Williams l-a ales pe el în detrimentul altora. Acum le-am aflat.

În iarna 1993-1994, la scurt timp după ce semnase cu Williams, Senna a avut o sesiune de teste împreună cu Coulthard. Scoţianul nu a uitat nici astăzi ce s-a întâmplat atunci: “La primul nostru test împreună, Senna a făcut primele două zile, iar mie mi s-a spus să apar în a treia zi. Când am ajuns eu, el era deja acolo şi m-am gândit că a decis să testeze şi în a treia zi. Dar el vroia doar să asculte ce gândesc despre maşina, să ştie dacă impresiile mele erau în concordanţă cu ale lui” – David Coulthard.

Un triplu campion mondial voia să afle opiniile despre monopost ale unui puşti de 22 de ani care abia devenise pilot de teste la Williams!

După moartea lui Senna din 1 mai 1994, Williams a concurat cu un singur monopost la Monaco, dar pentru Barcelona planificaseră deja să numească un înlocuitor. Coulthard a fost anunţat să se prezinte la Jerez pentru un test, iar el s-a gândit că acesta va fi decisiv pentru a obţine postul. A început testele, dar imediat după sosirea pe circuit a lui Frank Williams a avut parte de un accident. Scoţianul s-a întors cu coada între picioare în garaj în aşteptarea reproşurilor lui Williams. Reacţia britanicului? “Nu voi ţine cont de accident. Sunt aici pentru a-ţi spune că vei pilota pentru noi la Barcelona în weekendul viitor!”.

De ce l-a ales Frank Williams pe Coulthard, în special în contextul accidentului său din teste şi a presiunilor din presă că Riccardo Patresse, Rubens Barrichello, Erk Comas sau Johnny Herbert erau opţiuni mult mai bune?

Însuşi Coulthard avea să afle adevărul mult mai târziu de la Julian Jakobi, inginerul de cursă al lui Senna. “Ayrton i-a zis lui Frank Williams că i-a plăcut ce a văzut la mine ca pilot de teste. I-a spus ‘Tipul ăsta are nevoie de o oportunitate’.”

La câteva săptămâni după această declaraţie, Ayrton Senna şi-a început odihna veşnică, în timp ce Coulthard a primit de la “Papa” Frank oportunitatea de a debuta în Formula 1.

Senna: Beyond the Speed

După ce am aşteptat în zadar versiunea completă în limba engleză, am făcut pasul cel mare şi am văzut filmul documentar despre cariera lui Ayrton Senna, versiunea în engleză şi portugheză.

Îmi este greu să găsesc cuvintele potrivite pentru a descrie experienta celor 162 de minute ale documentarului (am văzut versiunea completă, ce include interviuri cu câţiva jurnalişti brazilieni). Pot însă să spun câteva lucruri esenţiale, fără a avea pretenţia unei cronici de film:

  • filmul abordează întreaga carieră în Formula 1 a lui Ayrton Senna (1984 – 1994), însă se concentrează pe două aspecte esenţiale: conflictul cu Alain Prost şi finalul tragic de la Imola.
  • relaţia cu Prost de la McLaren şi modul în care aceasta s-a deteriorat dramatic pe parcursul anilor este redată fidel şi include explicaţiile actuale ale cvadruplului campion mondial.
  • povestea primei victorii a lui Senna în Brazilia este memorabilă, mai ales prin prisma atmosferei din tribune şi a extenuării fizice a triplului campion mondial
  • zilele premergătoare tragediei de la Imola sunt redale destul de fidel, deşi lipsesc unele amănunte foarte interesante.
  • cel mai mult mi-au plăcut imaginile “din spatele scenei”, imagini care probabil au fost prezentate în premieră absolută şi care ne ajută să înţelegem cum gândea omul Senna. Veţi descoperi o persoană extrem de deschisă şi prietenoasă.

Nu insist pe detalii, nu vreau să vă stric plăcerea de a viziona un documentar de excepţie.

Vă mai spun doar atât: dacă vreodată cineva vă întreabă de ce vă place Formula 1, îndrumaţi-l să vizioneze acest documentar. Vă garantez că va deveni fan înfocat al Formulei 1.

Ayrton Senna, pilotul de raliuri

Se întâmpla în 1986, cu doi ani înainte de a cuceri primul dintre cele trei titluri mondiale în Formula 1. Pe atunci în vârstă de 26 de ani, Ayrton Senna a testat mai multe maşini de raliuri în Ţara Galilor pentru un material al publicaţiei Cars and Car Conversions.

Brazilianul s-a urcat atunci pentru prima oară la volanul unor maşini precum Ford Sierra RS Cosworth, Vauxhall Nova Sport, Volkswagen Golf GTi, Ford Escort 4WD sau MG Metro 6R4, iar la final nu a ezitat să-şi expună impresiile despre puterea exemplarelor dedicate raliurilor.

Agresivitate sau oportunism?

Niciun pilot nu poate fi catalogat printr-o singură caracteristică atunci când vine vorba despre comportamentul pe circuit, însă fiecare dintre ei are o anumită particularitate prin care iese în evidenţă.

Unii sunt mai agresivi, alţii mai conservatori. Din punct de vedere al spectacolului, piloţii agresivi, care luptă cu orice preţ pentru un loc mai bun în cursă, sunt de preferat celor conservatori, care aşteaptă cuminţi greşeala adversarului.

Dacă ne uitam la ce s-a întâmplat în ultimele două sezoane, vom constata că piloţii conservatori şi oportunişti au avut câştig de cauză: Button a câştigat titlul în 2009 fără să câştige vreo cursă în ultima jumătate a sezonului şi, datorită avansului generos, şi-a permis să meargă la fiecare cursă cu simpla intenţie de a termina în puncte. Alonso a devenit lider cu două curse înainte de finalul sezonului 2010 după ce a profitat de numeroasele probleme tehnice şi conflicte interne în care au fost implicaţi Webber şi Vettel.

Stau şi mă întreb însă dacă asta este ceea ce ne dorim cu adevărat de la Formula 1 şi ce s-ar întâmpla dacă grila de start ar fi formată numai din astfel de piloţi? Cum ar fi dacă nu am avea un Lewis Hamilton care să-şi dorească cu disperare să înceapă cursa deşi vizibilitatea este zero sau un Kamui Kobayashi care luptă cu ardoare pentru un loc 12 care nu este recompensat cu niciun punct? Vă spun eu, am avea curse fără nicio depăşire în care un cvadruplu campion mondial (caz pur ipotetic) ar sta cuminte pe locul 2 şi singura lui speranţă la victorie ar fi o piuliţă montată greşit de mecanicul pilotului care conduce cursa.

Nu contest, avem parte de una dintre cele mai pasionante lupte pentru titlu din ultimii ani din punct de vedere al cifrelor. Din punct de vedere al spectacolului stăm însă slab şi cred că a venit momentul să nu mai dăm vina exclusiv pe aerodinamica monoposturilor sau configuraţia circuitelor.

Vă puteţi da seama de acest lucru doar dacă vă gândiţi ce amintiri aveţi de la cursele din anii ‘80-’90 sau, în cazul celor mai tineri, ce aţi auzit despre acea perioadă. Iar eu vă spun că două dintre punctele de referinţă ale penultimului deceniu din mileniul 2 au fost accidentul provocat de Ayrton Senna în 1990 la Suzuka şi, mai ales, modul în care a pierdut titlul în 1989 în Australia: cursa a început pe o ploaie torenţială, Alain Prost s-a retras în primul tur considerând că este prea periculos, Senna a continuat şi a avut un avans de 30 de secunde, iar în turul 13 l-a lovit din spate pe Martin Brundle. A abandonat şi a pierdut titlul, dar tocmai pentru un astfel de spirit de luptător este atât de regretat în zilele noastre.

Nu pot incheia fără să redau două citate care cred că spun totul despre un pilot agresiv, pe de o parte, si un pilot oportunitist, pe de altă parte:

“Being second is to be the first of the ones who lose” – Ayrton Senna

“I think that three more podium finishes will be enough to win the title” – Fernando Alonso

Noutăţi despre filmul dedicat vieţii lui Ayrton Senna

Pe măsură ce pătrundem din ce în ce mai serios în toamnă, apar şi primele informaţii oficiale sau mai puţin oficiale despre filmul documentar despre viaţa lui Ayrton Senna, unul dintre cei mai îndrăgiţi piloţi din istoria Formulei 1.

Până acum, am văzut două trailere, unul pentru piaţa din Japonia, altul pentru piaţa din Portugalia, însă informaţiile concrete lipsesc aproape cu desăvârşire.

Iată ce se cunoaşte până în prezent despre acest documentar:

  • UPDATE 16.09.2010: Documentarul despre Senna va fi lansat în iunie 2011 în cinematografele din Marea Britanie.
  • este regizat de Asif Kapadia, un britanic câştigător al unui premiu BAFTA cunoscut pentru modul în care explorează în filme viaţa unor personaje eterne (aş zice că este omul potrivit la locul potrivit)
  • numele filmul nu este încă bătut în cuie. Singurul lucru cert este că titlul promoţional pentru piaţa din Japonia, tradus în engleză, sună aşa: “Ayrton Senna: Beyond the Speed of Sound“. Adică “Ayrton Senna: Dincolo de viteza sunetului”.
  • în Japonia, filmul va apărea în cinematografe în 8 octombrie 2010, iar în Portugalia în 12 noiembrie 2010. Nu se cunosc datele de lansare pentru alte ţări.
  • filmul cuprinde exclusiv imagini de arhivă în care apar, printre alţii, Ayrton Senna, Alain Prost, Frank Williams, Ron Dennis, Viviane Senna (sora lui Ayrton Senna), Neide Senna (mama lui Ayrton Senna) şi Jackie Stewart.
  • acesta este singurul site oficial al filmului apărut până în prezent şi este dedicat japonezilor.

Pentru mine, documentarul despre viaţa lui Ayrton Senna este cel mai aşteptat film al anului. Foarte probabil, acesta va apărea şi pe marile ecrane din România, posibil mai târziu decât în alte ţări. Cu siguranţă însă voi evita să descarc filmul de pe internet, pentru că un astfel de documentar trebuie văzut obligatoriu în sala de cinema.

Hamilton, Button şi Ayrton Senna

McLaren şi-a făcut un obicei din publicarea pe YouTube a unor clipuri virale, iar iniţiativa este una interesantă, chit că vorbim despre un marketing pur. Mai întâi, Hamilton şi Button au avut misiunea de a asambla un monopost McLaren, iar acum cei doi urca la volanul unui MP4-4 din 1988, cu care britanicii au câştigat nu mai puţin de 15 curse din cele 16 ale sezonului prin Ayrton Senna şi Alain Prost.

E greu de spus dacă joacă sau nu teatru, dar Hamilton are o privire foarte meditativă atunci când vine vorba despre Senna, unul dintre cei mai buni/controversaţi/iubiţi piloţi din istoria Formulei 1.

O cursa de poveste

Trebuie sa marturisesc ca, pana astazi, nu am stiut foarte multe amanunte despre modul in care Ayrton Senna a obtinut prima victorie din cariera.

Stiam ca s-a intamplat in Portugalia in 1985, ca se afla la volanul unui Lotus si ca a plouat torential. Dar in niciun caz nu stiam ca si-a umilit adversarii prin avansul de peste 1 minut cu care a castigat cursa in fata urmatorului clasat si, mai ales, a conditiilor dificile de pilotaj.

Acum pare ceva de domeniul fantasticului sa nu existe Safety Car, iar pilotii folosesc celebra expresie “undriveable” la aparitia primelor picaturi de apa.

Cireasa de pe tort este ca insusi Senna a cerut oprirea cursei, desi era lider detasat si se afla in fata primei victorii!

Pentru toate astea, merita sa urmariti cursa integrala de la Estoril din 1985. Doua ore de curse asa cum probabil in zielele noastre nu vom mai avea ocazia sa vedem.