Inovaţia apare atunci când…

… eşti cu cuţitul la os. Cel puţin în Formula 1.

  • În 2009, Brawn GP a scris una dintre cele mai frumoase pagini din istoria Formulei 1, câştigând fără drept de apel cele două titluri mondiale după ce gigantul Honda a decis să părăsească Formula 1. Da, monopostul BGP001 era în mare parte realizat în momentul rupturii, însă Brawn&Co. au dus o luptă invizibilă publicului larg pentru a ajunge pe grila de start tocmai pentru că ştiau că inovaţiile noii maşini.
  • În 2010, Red Bull Racing a avut fără  niciun dubiu cel mai bun monopost. Motivul: dorinţa de a demonstra că nu trebuie să te numeşti Ferrari sau McLaren pentru a câştiga titlul mondial. Şi, bineînţeles, geniul lui Adrian Newey. Dar fără dorinţă şi determinare nu l-ar fi convins pe Newey să se alăture echipei.
  • În 2011, Renault surpinde paddockul cu un sistem de evacuare mai puţin obişnuit. Da, va fi copiat de toată lumea, potrivit lui Ross Brawn, dar asta e mai puţin relevant în contextul acestui articol. Renault a trecut prin schimbări majore în ceva mai mult de 12 luni: Genii Capital a cumpărat 75% din echipă, iar constructorul Lotus a achiziţionat un procent nespecificat. Atât Genii Capital, cât şi Lotus vor să obţină bani în urma acestor investiţii, iar banii vor veni numai prin rezultate. Într-un fel sau altul, Renault a fost obligată să încerce marea cu degetul. Un design obişnuit pentru R31 ar fi însemnat menţinerea în mediocritate.

De cealaltă parte a baricadei, Ferrari şi McLaren par să fi încremenit. Când regulamentul tehnic s-a schimbat din temelii pentru sezonul 2009, banii şi istoria nu au mai contat nici cât o ceapă degerată. Au trecut ani buni de când Ferrari nu a mai introdus o inovaţie pe monopost, iar F-duct celor de la McLaren din 2010 a fost anulat rapid de sistemul de evacuare al celor de la Red Bull.

Concluzia este în titlu. Cu o singură excepţie: Williams.

MercedesGP: cauze si efecte

Tranzactia prin care Mercedes a cumparat Brawn GP nu reprezinta in niciun caz o surpriza, primele confirmari ale intelegerii datand inca de la inceputul lunii septembrie.

Decizia constructorului german va avea insa o serie de efecte menite sa schimbe radical filosofia partilor implicate direct: efecte pozitive pentru Mercedes si Brawn GP si mai putin pozitive pentru McLaren.

Mercedes: Momentul potrivit pentru sporirea influentei in F1

Motivul pentru care Mercedes a achizitionat Brawn GP este relativ simplu: constructorul german si-a dorit propria echipa in Formula 1. Concret, si-a dorit sa ia singura decizii in privinta implicarii sale in Formula 1, iar acest lucru nu era posibil in cadrul parteneriatului cu McLaren.

Momentul ales de Mercedes sa aiba propria echipa se dovedeste a fi extrem de oportun: cu numai un an in urma existau sase constructori in Formula 1: Ferrari, Mercedes, Renault, BMW, Toyota si Honda. Ultimii trei au parasit deja Formula 1, iar Renault analizeaza oportunitatea de a le calca pe urme.

In acest context, Mercedes va castiga enorm la capitolul imagine numai prin simplul fapt ca va ramane singurul constructor din Formula 1 alaturi de Ferrari. Practic, germanii isi vor spori inevitabil influenta in competitie, mai ales ca incearca sa gaseasca solutii pentru a furniza motoare si pentru o a patra echipa. Iar rivalitatea cu Ferrari are toate sansele sa devina capul de afis al Formulei 1 in urmatorii ani.

Brawn GP: Cum Honda devine Mercedes

Dupa tranzactia de luni, Brawn GP va fi singura echipa din istoria Formulei 1 (cred) care a concurat un singur sezon si care a cucerit in acest scurt interval de timp ambele titluri mondiale.

Povestea din spatele acestei echipe este incredibila, daca ne gandim ca a fost fondata in mod oficial pe 6 martie 2009, iar 8 luni mai tarziu a fost cumparata de Mercedes. Este o zi glorioasa pentru Ross Brawn, care culege roadele muncii titanice pe care a depus-o in iarna precedenta pentru a salva echipa din Brackley de la inchidere. Pe scurt, Brawn GP va ramane in istorie drept intermediarul dintre Honda si Mercedes.

McLaren: Un pas inainte, doi pasi inapoi

Indiferent cat de mult incearca Ron Dennis sa ne convinga ca McLaren are un viitor luminos in fata, nu este foarte complicat sa realizam ca echipa britanica nu va traversa o perioada prolifica. Parteneriatul cu Mercedes le asigura numeroase avantaje strategice si, mai presus decat orice, avantaje financiare, care vor disparea in numai doi ani.

McLaren va trebui acum sa isi asigure intregul buget din surse proprii, ceea ce nu va fi tocmai usor in actualul climat economic.

Pe de alta parte, nu cred in parteneriatul valabil pana in 2015 privind furnizarea motoarelor. Daca analizam putin comunicatele de presa ale celor doua companii vom observa diferente majore de opinie: in timp ce McLaren sustine ca va utiliza motoare Mercedes pana in 2015, Mercedes sustine ca ar putea furniza motoare pentru McLaren pana in 2015.

In contextul in care McLaren a lansat deja supercarul MP4-12C cu motor propriu, nu este greu de inteles ca britanicii lucreaza deja la un motor si pentru Formula 1. Este doar o chestiune de timp pana cand McLaren va utiliza propriile motoare, dar tocmai aici intervine al doilea pas inapoi: Mercedes detine in prezent cel mai performant motor din Formula 1, pe cand McLaren nu are nicio garantie ca motorul propriu se va ridica la inaltimea pretentiilor unei echipe cu aspiratii la titlu.

Dupa cei doi pasi inapoi, a venit momentul sa vorbim si despre paul inainte: Jenson Button pare sa fie acum si mai aproape de McLaren dupa aceasta tranzactie. Marturisesc ca nu inteleg logica din spatele acestui rationament, pentru ca nu cred ca Mercedes ar risca sa parieze pe doi piloti germani daca acestia nu sunt suficient de buni. Chiar daca Button nu este tocmai cel mai valoros pilot din Formula 1, britanicul ar obtine cu siguranta rezultate mai bune decat Heikki Kovalainen.

Coincidenta anului

Probabil cea mai spectaculoasa coincidenta din Formula 1 din ultimii ani:

Interlagos, Brazilia, 18 octombrie 2009:

La volanul unui monopost cu motor Mercedes si avand inscriptionat numarul 22, un pilot englez a terminat cursa de la Interlagos pe locul 5 si a cucerit titlul mondial in dauna unui pilot brazilian.

Interlagos, Brazilia, 2 noiembrie 2008:

La volanul unui monopost cu motor Mercedes si avand inscriptionat numarul 22, un pilot englez a terminat cursa de la Interlagos pe locul 5 si a cucerit titlul mondial in dauna unui pilot brazilian.

Si sa mai spuna cineva ca istoria nu se repeta…

Via | GrandPrix

Campionul care a uitat sa castige

Nu este cazul sa ne entuziasmam peste masura de titlul mondial cucerit de Jenson Button. Desi a dominat sezonul de la un capat la celalalt, Button a aratat in multe momente ca se afla pe prima treapta a podiumului printr-o conjunctura de evenimente: McLaren si Ferrari au fost la pamant la inceputul sezonului, iar Brawn GP a dezvoltat cel mai bun monopost gratie unui geniu pe nume Ross Brawn. Britanicul nu a mai castigat nicio cursa de la Marele Premiu al Turciei din 7 iunie si ocupa locul 6 (!) intr-un clasament al ultimelor 9 Mari Premii.

Punctul central al ultimelor saptamani a fost daca Button merita sa fie campion. Adevarul este ca 2009 a fost (si inca mai este pentru doua saptamani) un sezon aparte, cu numeroase schimbari si rasturnari de situatie. Cu siguranta Button merita mult mai mult decat Barrichello sa fie campion, iar acelasi lucru este valabil si in cazul celorlalti piloti.

Poate ca singura exceptie este Vettel, care a fost tradat de evenimentele nefericite prin care a trecut Red Bull mai ales in primele doua curse ale anului.

Astfel, putem spune ca Button merita sa fie campion in 2009, insa asta nu inseamna ca se alatura unui club select de piloti format din, sa zicem, Ayrton Senna, Michael Schumacher sau Alain Prost. Pentru asta iti trebuie mult mai multe calitati, iar Button nu le-a aratat pana acum, desi se apropie de finalul celui de-al 10-lea sezon al carierei.

O toamna fierbinte

Se anunta o toamna fierbinte in Formula 1, atat in privinta transferurilor de piloti, cat si in privinta parteneriatelor pentru furnizarea motoarelor.

Iata ce se va intampla in opinia mea:

- Alonso va fi confirmat la Ferrari in locul lui Kimi Raikkonen
- McLaren il va concedia pe Heikki Kovalainen si il va aduce pe Nico Rosberg sau Robert Kubica
- Brawn GP ar putea fi interesata de Raikkonen, daca mutarea lui Alonso la Ferrari se confirma.
- Renault va fi obligata sa isi asigure serviciile unui pilot de top in contextul plecarii lui Alonso. Variante posibile: Rosberg, Kubica sau Raikkonen.
- Williams se va descotorosi de Nakajima si va avea nevoie de un pilot talentat. Daca Rosberg va continua alaturi de Old Papa Frank, acesta ar putea fi Nico Hulkenberg. Daca nu, probabil vor miza pe un Robert Kubica sau, de ce nu, Kimi Raikkonen.
- Raikkonen ar putea decide sa plece in WRC.

In privinta motoarelor, lucrurile ar putea sta cam asa:
- Red Bull va utiliza motoare Mercedes
- Williams va utiliza motoare Renault (de aici si plecarea lui Kazuki)

Anticipez o retragere a baietilor de la Toyota din Formula 1, in urma cheltuielilor uriase din ultimii ani cu rezultate zero si, mai ales, a situei economice.

Acestea ar fi principalele mutari pe piata transferurilor, valabile numai pentru echipele competitive si cu traditie. Daca mai luam in calcul si echipele mici (Toro Rosso, Force India), plus cele trei sau patru noi echipe, avem toate motivele sa anticipam o toamna plina de transferuri.Sa curga semnaturile pe contracte!

Si pentru ca tot suntem la acest capitol, vreau sa aflu si parerea voastra:

Eroare fatala

Eroarea mecanicilor McLaren la cea de-a doua oprire la boxe a lui Lewis Hamilton reprezinta fara indoiala punctul de referinta al Marelui Premiu al Europei.

Hamilton a dat senzatia ca va obtine o victorie facila la Valencia, insa intrwaga echipa a exclus varianta victoriei chiar si in cazul i ncare echipa nu comitea acea eroare stupida la boxe.

Greu de spus daca echipa are dreptate sau daca a incercat doar sa nu creeze un nou episod “Australia” in presa internationala. Nu incape nicio indoiala ca echipa este pe un trend ascendent, iar britanicii au nevoie de liniste pentru a incheia sezonul cu rezultate promitoare in perspectiva lui 2010.

Personal, ca simplu telespectator al cursei, am fost convins ca greseala mecanicilor a stabilit rezultatul final al cursei. Insa chiar si acum, dupa ce am citit reactia echipei, consider ca Hamilton ar fi castigat cursa de la Valencia daca aceasta eroare nu ar fi avut loc.

Campionul mondial avea un avans de 4 secunde in fata lui Barrichello si ar fi avut sanse reale sa ramana in frunte chiar daca brazilianul a efectuat ultima intrare la boxe cu trei tururi mai tarziu.

Ca de obicei, parerile sunt impartite, asa ca va invit sa participati la sondajul urmator pentru a face o statistica clara in aceasta privinta:

Iluzia campionului

Hamilton a iesit miercuri la rampa cu o serie de declaratii suprinzatoare, sustuinand ca este foarte increzator ca poate cuceri titlul mondial si in acest an. Totusi, matematica este clar in defavoarea lui Hamilton, care spune ca:

- Jenson Button – 70 puncte
- Lewis Hamilton – 19 puncte

Este greu de crezut ca Hamilton va reusi sa castige toate cursele pana la finalul acestui an. Probabil ca s-a imbatat cu apa rece si uita ca Red Bull Racing si Brawn GP nu vor sta cu mainile in san sa vada o dominatie McLaren. Dar chiar si printr-o serie de 7 victorii britanicul ar ajunge la borna 89, ceea ce inseamna ca Button trebuie sa castige maxim 19 puncte. Adica o medie de 2.7 puncte, echivalenta unei clasari constante pe locul 6.

Daca analizam rezultatele recente, observam ca in ultimele trei curse Button nu a obtinut niciodata mai mult de locul 5, iar daca lucrurile continua in acest mod Hamilton ar putea sa il ajunga pe conationalul sau.

Numai ca Hamilton pare ca a uitat un lucru: Button este numai unul dintre cei minim trei piloti care lupta pentru titlu. Mark Webber si Sebastian Vettel stau la panda, colectioneaza puncte si mzeaza in fiecare cursa pe victorie pentru a reusi imposibilul: sa il detroneze pe Button. Teoretic, este imposibil ca Hamilton sa depaseasca alti sapte piloti in clasament pana la finalul anului, iar matematica nu ii este deloc favorabila.

Hamilton vrea sa spere la titlu pana cand matematica va spune in mod cert altceva. Poate ca asa trebuie sa gandeasca un adevarat campion. Insa probabil ca in adancul sufletului sau stie ca titlul in 2009 este doar o iluzie. O iluzie de campion.

Cursa germanului

Marele Premiu al Germaniei are toate sansele sa fie castigat de Sebastian Vettel. Motivele sunt in numar de doua si sunt extrem de simple:

- temperaturile de la Nurburgring vor oscila in jurul valorii de 20 de grade in toate cele trei zile ale competitiei.

Nu mai este un secret pentru nimeni ca monopostul Brawn GP are deficiente majore intr-un astfel de mediu, intrucat Jenson Button nu are posibilitatea de a incalzi pneurile suficient de bine.

- exista sanse reale de ploaie inclusiv in ziua cursei.

Vettel a demonstrat ca este unul dintre cei mai buni piloti pe ploaie din Formula 1. Victoriile obtinute la Monza si Shanghai demonstreaza din plin acest lucru.

Singura speranta a lui Button este ca Ross Brawn sa fi identificat si remediat problemele monopostului BGP001 la temperaturi scazute. Pana vom afla acest lucru, Vettel este principalul favorit la victorie, astfel ca avem sanse mari ca sezonul sa fie relansat.

KERS, esecul anului in Formula 1

6 dovezi ca sistemul KERS reprezinta un esec pentru Formula 1:

- A fost utilizat de cele mai bune echipe din sezonul 2008: Ferrari, McLaren, BMW-Sauber si Renault. Rezultatul? Cele patru echipe ocupa in prezent locurile 4,5,7 si 8 in clasamentul constructorilor.

- Brawn GP nu utilizeaza sistemul KERS, sub pretextul ca nu se potriveste monopostului BGP001. Monopost care a castigat 6 curse din 7 in acest an.

- BMW-Sauber a renuntat la KERS dupa ce a introdus noul dublu-deflector, semn ca cele doua dispozitive nu sunt compatibile din cauza configuratiei axului spate si a suspensiilor. Avantaj: evident, dublul-deflector.

- Echipele au investit multe milioane de euro pentru dezvoltarea KERS, in contextul in care si-au propus reducerea costurilor cu 50% in 2009 fata de 2008.

- Niciun monopost echipat cu KERS nu a reusit sa castige vreo cursa in acest an.

- Depasirile datorate acestei tehnologii au fost rare si nu au facut diferenta in varful clasamentului de cursa. Practic, KERS nu a adus aproape niciun beneficiu spectacolului de pe pista.

In acest context, decizia echipelor de a abandona tehnologia KERS incepand din sezonul 2010 este perfect justificata. Si inclin sa cred ca acest lucru este valabil si pentru BMW, chiar daca ei au fost singurii care s-au opus. Dar, fiind echipa care a sustinut cel mai mult tehnologia, au preferat ca oficial sa ramana consecventi ideii principale.

Deocamdata, FIA nu a comentat in niciun fel aceasta decizie, fiind implicata intr-un conflict mult mai important cu echipele. Dar daca forul mondial vrea cu orice pret sa distruga Formula 1, ar putea obliga echipele sa utilizeze KERS in 2010. Ceea ce in mod sigur ne-ar aduce in pragul unui nou razboi…

Cine va sparge dominatia Brawn?

Pentru prima oara in acest sezon, Brawn GP a pierdut statutul de favorita la victorie dupa sesiunea de antrenamente libere de vineri de la Istanbul.

Afirmatia ar putea parea hazardata dupa o zi de vineri in care timpii sunt departe de a fi relevanti, in contextul in care echipele incearca diverse setari pentru monoposturi si testeaza componente noi.

Chiar si asa, daca se combina timpii realizati de piloti in prima zi din Turcia observam ca Rubens Barrichello este doar pe locul 9, in timp ce Jenson Button este pe un modest loc 14.

Insa ceea ce conteaza cu adevarat in aceasta ecuatie este reactia celor doi piloti, intrucat Button si Barrichello au admis la unison ca monopostul BGP001 nu este competitiv pe acest circuit. Mai mult decat atat, ei sunt acompaniati de Ross Brawn, care anticipeaza un weekend dificil pentru cea mai noua echipa de pe grila.

In cazul in care aceste predictii se vor adeveri, intrebarea care se pune este cine va reusi sa profite de ocazie pentru a castiga cursa de duminica. Iar intrebarea este mult mai dificila decat ne putem inchipui, intrucat mai multe echipe pot emite pretentii in acest weekend.

Pe langa deja clasica prezenta pe primele locuri a celor de la Red Bull, merita sa mentionam progresele inregistrate de Ferrari si, mai ales, revirimentul aproape neasteptat al celor de la McLaren, care au stabilit vineri cel mai bun timp in antrenamente.

Acestea sunt practic principalele favorite, insa Toyota, BMW-Sauber, Renault sau Williams stau cu siguranta la panda in asteptarea unor pasi gresiti.

Probabil ca ne aflam in fata celui mai dificil de pronosticat rezultat din acest an, ceea ce nu poate fi decat benefic pentru spectacolul de pe pista.