100 de curse, un record negativ

Ferrari i-a pregătit un tort special lui Felipe Massa cu ocazia cursei cu numărul 100 în cockpitul unui monopost al Scuderiei. La petrecere au venit inclusiv Michael Schumacher, coechipierul său din sezonul 2006, dar şi veteranul Rubens Barrichello, care ar putea “sărbători” la Interlagos ultima cursă din carieră.

1100095_bra2

Şi totuşi, sezonul 2011 va rămâne în istoria Ferrari drept primul după 1992 în care unul dintre piloţii echipei nu termină nici măcar o cursă pe podium.

Ultima oară i s-a întâmplat lui Ivan Capelli, însă el a concurat în numai 14 dintre cele 16 curse din 1992. Pentru a găsi ultimul pilot care a obţinut o “performanţă” similară şi a concurat un sezon întreg, trebuie să ne întoarcem tocmai în 1981 la Didier Pironi.

Vettel a doborât sâmbătă recordul lui Nigel Mansell. Felipe Massa va egala duminică recordul negativ al lui Pironi de acum 20 de ani. Exagerând puţin, cam asta a fost diferenţa dintre Red Bull şi Ferrari în 2011.

Hamilton vs. Massa, pont de pariuri

În cursa inaugurală din India, pariorii britanici au putut miza pe apariţia unui animal pe circuit în oricare moment al weekendului. Nu a fost să fie.

Iată însă că William Hill revine cu o ofertă probabil mult mai tentantă: poţi paria pe o coliziune între Felipe Massa şi Lewis Hamilton în orice moment al Marelui Premiu, iar cota oferită este mai mult decât generoasă: 15.00. Asta înseamnă că pentru fiecare euro pariat vei câştiga 15 euro dacă Hamilton şi Massa vor avea parte de cel de-al şaptelea moment de “tandreţe” din acest sezon.

massa-hamilton

Tentativă de omor

Primele zile ale săptămânii au fost destul de liniştite în lumea Formulei 1, în primul rând pentru că cei mai mulţi jurnalişti sunt în drum spre Japonia şi nu au timp să aducă informaţii de ultimă oră.

Salvarea a venit în mod surprinzător de la site-ul oficial al Formulei 1, care a generat controverse majore după ce a publicat un mesaj în care Felipe Massa este impulsionat “să-i distrugă cursa” lui Lewis Hamilton.

Evident, comentariile lui Rob Smedley, inginerul de cursă al pilotului brazilian, nu trebuie interpretate ca atare. De multe ori, inginerii de cursă îşi impulsionează piloţii cu astfel de îndemnuri, singura problemă fiind că de data aceasta s-a nimerit într-un context nefericit, întrucât după numai câteva minute Massa şi Hamilton s-au acroşat.

Poate pare greu de crezut, însă cei de la YallaF1 au “săpat” în arhivele Formulei 1 şi au descoperit un clip video din Marele Premiu al Chinei din 2006 în care inginerul de cursă îi transmite lui Rubens Barrichello “să-l omoare” pe Nick Heidfeld. “Ai recuperat o jumătate de secundă, o jumătate de secundă în primul sector în faţa lui Heidfeld. Acum apropie-te de el şi ucide-l înainte să ajungă (n.r – cu pneurile) la temperatura optimă”.

Nu ştiu cât de mult l-a ascultat Barrichello pe inginerul său de cursă, însă brazilianul a frânat prea târziu într-un viraj şi a intrat în spatele lui Heidfeld. Ambii piloţi au fost depăşiţi de Pedro de la Rosa, dar Barrichello a terminat în faţa lui Heidfeld. Cu alte cuvinte, “l-a ucis”…

Cine se pune cu Alonso din 2013?

Decizia Scuderiei Ferrari de a-i prelungi contractul lui Fernando Alonso până în 2016 nu a luat pe nimeni prin surprindere, fiind mai degrabă un anunţ banal pe care mulţi îl aşteptau pentru cursa de casă de la Monza.

În schimb, adevărata miză este cine va fi coechipierul său începând din 2013 sau, de ce nu, din 2012 dacă lui Felipe Massa i se va arăta plăcuţa cu Exit cu un an mai devreme. Pentru că, să fim serioşi, şansele brazilianului să-şi prelungească contractul sunt aproape nule.

Răspunsul este unul dificil, în primul rând pentru că Alonso pleacă din start din postura de pilot numărul 1, iar Ferrari are nevoie de un locotenent perfect care să obţină cel mai bun rezultat posibil pentru echipă, adică locul doi, dar să nu facă scandal când nu este lăsat să câştige.

Teoretic, Lewis Hamilton este una dintre cele mai bune opţiuni, însă Ferrari nu vrea să trăiască episodul prin care a trecut McLaren în 2007, iar britanicul în mod cert nu va sta la cutie în fata fostului său coechipier. Sebastian Vettel este de asemenea sub contract cu Red Bull până în 2014, iar Jenson Button şi Mark Webber sunt pe final de carieră.

În acest context, Nico Rosberg poate fi alegerea ideală. Considerat unul dintre cei mai buni piloţi din competiţie, germanul nu a avut niciodată la dispoziţie un monopost capabil de victorii, iar Ferrari îi poate oferi exact această oportunitate. Şi probabil că Rosberg va accepta compromisul de a câştiga curse doar atunci când nu-l încurcă pe Alonso decât să aştepte un van un monopost competitiv de la Mercedes GP.

Nu l-am uitat pe Robert Kubica, cel mai bun prieten al lui Alonso în Formula 1. Polonezul este practic în aceeaşi situaţie cu Rosberg, însă totul depinde de recuperarea sa fizică după accidentul din raliuri.

Nu în ultimul rând, Ferrari are opţiunea unui pilot tânăr, mai puţin experimentat, dar foarte talentat. Aici pot intra fără probleme Kamui Kobayashi sau Sergio Perez, ultimul fiind deja înregimentat la Academia de Piloţi a Scuderiei.

Permutări pentru 2012

Perioada premergătoare actualului sezon a fost una dintre cele mai liniştite din ultimii ani în privinţa transferurilor, însă vara şi toamna lui 2011 se anunţă de pe acum foarte fierbinţi.

Speculaţiile sunt în toi şi, în mod cert, pe măsură ce ne apropiem de jumătatea sezonului se vor intensifica. Tind să cred că va fi nevoie de o singură mutare oficializată pentru a avea parte de o avalanşă de transferuri în echipele de top şi în cele din plutonul de mijloc.

Speculaţia momentului este că Lewis Hamilton va pleca de la McLaren. Singura destinaţie posibilă este Red Bull Racing, care ar putea avea un loc liber dacă Mark Webber se retrage. Iar dacă australianul continuă în ritmul în care a început sezonul 2011, este greu de crezut că-şi va prelungi contractul pentru 2012.

În spatele scenei se întâmplă însă lucruri interesante la Ferrari. În ediţia tipărită a publicaţiei Autosport din această săptămână există un articol foarte interesant despre situaţia lui Felipe Massa. Brazilianul încearcă să găsească o cale de ieşire de sub tutela lui Fernando Alonso, însă singura echipă care şi-a manifestat interesul pentru el este Renault. Oarecum dubios, întrucât Robert Kubica va reveni până în 2012, iar Vitaly Petrov progresează constant.

Totuşi, dacă mutarea se realizează, Ferrari va avea un loc disponibil, care ar putea fi ocupat, surpriza, de nimeni altul decât Sergio Perez. Mexicanul a avut un debut foarte bun de sezon şi, mult mai important, face parte din Academia de Piloţi Ferrari, argument suficient pentru o mutare spectaculoasă. În plus, nimeni nu ar mai contesta, cel puţin în primul an, statutul de pilot numărul 1 al lui Alonso. Autosport susţine însă că o variantă de rezervă este şi… Webber, dar este greu de spus dacă ar accepta să-şi încheie cariera ca locotenent al lui Alonso. Poate însă că onoarea de a concura pentru o echipă de talia Ferrari pe final de cariera va valora mai mult.

Sunt multe de spus, se vor face multe speculaţii, iar loialitatea piloţilor, atât de trâmbiţată zilele acestea de Hamilton, va fi pusă la îndoială. Practic, în acest moment, Alonso, Jenson Button şi Vettel sunt singurii piloţi de top care ştiu pentru ce echipa vor concura în 2012.

Sezonul decisiv pentru Massa

2011 va fi un sezon foarte important pentru viitorul lui Felipe Massa la Scuderia Ferrari. Dacă în 2006 a avut o scuză pentru că era coechipierul lui Michael Schumacher, iar Kimi Raikkonen era prea “rece” pentru a se impune ca pilot numărul 1 în perioada 2007-2009, lucrurile s-au schimbat radical odată cu sosirea la echipă a lui Fernando Alonso.

Având la bord experienta celor două titluri mondiale cu Renault şi statutul de pilot numărul 1 pe tot parcursul carierei (cu excepţia Minardi 2001 şi McLaren 2007), spaniolul nu a avut nicio emoţie în a se impune imediat în inimile celor de la Ferrari, în ciuda anilor pe care Massa îi avea în spate la Căluţul Cabrat.

Consecinţa? Massa a avut parte de un sezon modest, în care a fost surclasat constant de Alonso, cu excepţia cursei din Germania care avea să schimbe inclusiv regulamentul sportiv. Chiar dacă pneurile au jucat un rol important în ecuaţie, brazilianul a fost mai degrabă doborât moral de Alonso, iar modul în care va reacţiona în acest an va conta decisiv în decizia celor de la Ferrari de a-i prelungi sau nu contractul.

Pentru că, nu mai este un secret pentru nimeni, Ferrari nu-i va prelungi contractul în cazul în care colaborarea dintre cei doi piloţi va decurge în felul următor:

alonso_massa

Foto via @CobraOnly

Citate care au marcat sezonul 2010

Ca în fiecare an, şi sezonul 2010 al Formulei 1 a fost marcat de numeroase controverse, care au generat la rândul lor declaraţii “delicioase” pentru fanii neutri. În opinia agenţiei de presă Reuters, doar două citate ale sezonului au meritat să fie incluse într-un top al celor mai savuroase citate din lumea sporturilor cu motor în 2010.

Primul dintre ele îi aparţine lui Mark Webber, care după ce a câştigat cursa de la Silverstone nu a ezitat să-şi exprime frustrarea pentru faptul că a fost obligat să-i cedeze lui Sebastian Vettel singura aripă faţă de specificaţie nouă: “Nu a fost rău pentru un pilot numărul 2″, a fost mesajul radio transmis de australian către echipă, în condiţiile în care Red Bull Racing a intrat în inimile a numeroşi pasionaţi de Formula 1 datorită insistenţei de a nu utiliza ordine de echipă.

Al doilea citat îl are ca protagonist pe Rubens Barrichello, care l-a atacat dur pe Michael Schumacher după ce fostul său coechipier de la Ferrari a încercat să-l împingă în afara pistei la Hungaroring: “Nu-mi pasă dacă Schumacher vrea să meargă în rai, în cazul în care va merge în rai. Dar nu vreau să merg înaintea lui”, a declarat la vremea respectivă pilotul brazilian.

Din punctul meu de vedere, citatul anului în Formula 1 nu îi aparţine nici lui Webber, nici lui Barrichello. De fapt, nu aparţine unui pilot, ci unui inginer. Cred că v-aţi dat deja seama că mă refer la Rob Smedley, inginerul de cursa al lui Massa, care în timpul cursei de la Nurburgring Hockenheim l-a avertizat că interesul echipei este mai presus de interesul personal. “Felipe, Fernando is faster than you!” va rămâne pentru mult timp primul lucru care ne va veni în minte atunci când ne vom gândi la sezonul 2010.

Această declaraţie este motivul pentru care celebrul articol 39.1 din regulament, care preciza negru pe alb că ordinele de echipă sunt interzise, a fost pur şi simplu şters cu buretele. Fie numai şi pentru contribuţia avută la modificarea regulamentului sportiv, acest citat este cel mai important din sezonul 2010 al Formulei 1.

Marginalizarea lui Massa

Mai ţineţi minte perioada “Felipe Baby” în care Massa era elementul central al Scuderiei Ferrari? Aşa cum era simplu de anticipat, venirea lui Fernando Alonso în locul lui Kimi Raikkonen a schimbat radical strategia, totul culminând cu ordinele de echipa din Germania. Că brazilianul a devenit un simplu “valet” care trebuie să-i facă pe plac “regelui” Alonso este clar, însă se pare că Massa a început să deranjeze chiar şi în această ipostază.
Luca di Montezemolo, capo di tutti i capi la Ferrari, afirmă voalat că Massa a dezamăgit în ultimele 4 curse. Ironia face ca aceste 4 curse să fie exact cele care au urmat Marelui Premiu al Germaniei, însă o analiză sumară a rezultatelor m-a pus serios pe gânduri.
Concret, în ultimele 4 curse, Alonso a câştigat 68 de puncte, iar Massa 43 de puncte. Asta înseamnă că, matematic vorbind, Alonso a adus cu 58% mai multe puncte pentru Ferrari decât Massa.
Totuşi, dacă luăm în calcul ultimele 5 curse cu rezultatul care ar fi trebuit înregistrat în Germania (Massa – locul 1, Alonso – locul 2), lucrurile tind să se schimbe. Alonso a acumulat 86 de puncte, iar Massa 68. Adică Alonso a câştigat cu “doar” 26% mai multe puncte decât Massa. În plus, trebuie luat în calcul faptul că Massa a plecat ultimul în cursa din Singapore din cauza unor motive independente de el, iar un loc pe podium ar fi schimbat şi mai mult situaţia în favoarea sa.
Nimeni nu poate nega că Alonso este mai bun decât Massa, dar reacţia lui Montezemolo la adresa brazilianului este exagerată. Cu excepţia cazului în care ni se pregăteşte ceva…

Mai ţineţi minte perioada “Felipe Baby” în care Massa era elementul central al Scuderiei Ferrari? Aşa cum era simplu de anticipat, venirea lui Fernando Alonso în locul lui Kimi Raikkonen a schimbat radical strategia, totul culminând cu ordinele de echipa din Germania. Că brazilianul a devenit un simplu “valet” care trebuie să-i facă pe plac “regelui” Alonso este clar, însă se pare că Massa a început să deranjeze chiar şi în această ipostază.

Luca di Montezemolo, capo di tutti i capi la Ferrari, afirmă voalat că Massa a dezamăgit în ultimele 4 curse. Ironia face ca aceste 4 curse să fie exact cele care au urmat Marelui Premiu al Germaniei, însă o analiză sumară a rezultatelor m-a pus serios pe gânduri.

Concret, în ultimele 4 curse, Alonso a câştigat 68 de puncte, iar Massa 43 de puncte. Asta înseamnă că, matematic vorbind, Alonso a adus cu 58% mai multe puncte pentru Ferrari decât Massa.

Totuşi, dacă luăm în calcul ultimele 5 curse cu rezultatul care ar fi trebuit înregistrat în Germania (Massa – locul 1, Alonso – locul 2), lucrurile tind să se schimbe. Alonso a acumulat 86 de puncte, iar Massa 68. Adică Alonso a câştigat cu “doar” 26% mai multe puncte decât Massa. În plus, trebuie luat în calcul faptul că Massa a plecat ultimul în cursa din Singapore din cauza unor motive independente de el, iar un loc pe podium ar fi schimbat şi mai mult situaţia în favoarea sa.

Nimeni nu poate nega că Alonso este mai bun decât Massa, dar reacţia lui Montezemolo la adresa brazilianului este exagerată. Cu excepţia cazului în care ni se pregăteşte ceva…

Evitarea unui precedent

Deşi anticipam că Ferrari va rămâne fără cele 43 de puncte câştigate în Germania, trebuie să recunosc că m-am înşelat. Toată lumea este de acord că Ferrari a utilizat ordine de echipă la Hockenheim, însă realitatea este că Jean Todt are dreptate când spune că nu există suficiente dovezi.

Înainte de a arunca cu roşii prin intermediul comentariilor, să mă explic: FIA ar fi creat un precedent periculos dacă ar fi penalizat Ferrari. Gândiţi-vă numai la faptul că orice mesaj radio intre pilot şi echipă ar fi urmat să fie interpretat ca ordin de echipă, inclusiv celebrele “save fuel” sau “take care about tyres”. Ar fi ieşit un haos în urma căruia Formula 1 s-ar fi mutat în Place du Concorde, iar evenimentele de pe circuit ar fi devenit irelevante.

CUM SE VOR LEGALIZA ORDINELE DE ECHIPĂ

Pe de altă parte, recomandarea de a revizui regulamentul are, în opinia mea, un scop precis: legalizarea ordinelor de echipă. Cel mai probabil, regulamentul va arăta în genul: “Ordinele de echipă sunt interzise, cu excepţia cazurilor în care acestea nu influenţează rezultatele altor echipe”. Cu alte cuvinte, ordinele de echipa vor fi permise întotdeauna, pentru că niciodată acestea nu vor influenţa rezultatele altor echipe. Logic, din moment ce ordinUL de echipă poate exista doar între doi piloţi aflaţi pe locuri consecutive în clasamentul cursei.

ALONSO, CURAT CA LACRIMA

Nu în ultimul rând, nu pot să nu remarc cum Fernando Alonso are abilitatea de a rămâne curat ca lacrima în ciuda tuturor controverselor în care a fost implicat:

  • nu a ştiut nimic despre scandalul de spionaj dintre McLaren şi Ferrari din 2007
  • nu a ştiut nimic despre scandalul Crashgate din Singapore 2008
  • nu a ştiut nimic despre ordinele de echipa din Germania 2010

Alonso nu a ştiut niciodată nimic. Poate că şi acesta este un motiv pentru care nu a mai cucerit niciun titlu mondial din 2006.

Un verdict pentru ordine de echipă

Miercuri este o zi importantă pentru Ferrari, dar şi pentru Formula 1 în general. Indiferent de decizia pe care o va lua Consiliul Mondial al FIA, aceasta va marca un precedent care va fi speculat (sau nu, după caz) de celelalte echipe:

  • Dacă Ferrari va fi pedepsită într-un fel sau altul pe baza mesajelor codificate, precedentul va fi că orice mesaj transmis de ingineri cu privire la abilităţile pilotului sau de natură tehnică poate fi interpretat ca ordin de echipă.
  • Dacă Ferrari nu va primi niciun fel de pedeapsă, precedentul va fi cel puţin la fel de periculos: oricine va putea transmite mesaje codificate pentru a institui ordine de echipă (ceea ce, să fim serioşi, deja se întâmplă).

Cu alte cuvinte, Consiliul Mondial al FIA se afla în faţa unei decizii dificile care ar putea avea implicaţii majore asupra modului în care echipele vor aborda in viitor strategiile de cursă.

Personal, înclin să cred că FIA va descalifica Ferrari din cursă de la Hockenheim, în timp ce Alonso şi Massa îşi vor păstra punctele. Justificarea va fi că, pe de o parte, mesajele dintre Smedley şi Massa indica ordine de echipă (mai ales regretele inginerului pentru pilot) şi, pe de altă parte, că piloţii au fost obligaţi să respecte indicaţiile angajatorului.

În aşteptarea verdictului care va fi publicat spre finalul zilei de miercuri, vă invit să anticipaţi care va fi decizia Consiliului Mondial al FIA in sectiunea de comentarii.