Europa, noua Elvetie

Nu era suficient ca Bernie Ecclestone este atras mai mult de banii din Orientul Mijlociu si Asia decat de traditionalismul circuitelor din Europa. Mai nou, pana si europenii se ridica impotriva propriilor interese, nemultumiti ca 20 de “nebuni” concureaza la viteze ametitoare timp de trei zile pe an intr-o padure.

Vorbim bineinteles despre circuitul de la Spa-Francorchamps, care tocmai a pierdut licenta de organizare a curselor din cauza poluarii fonice invocate de cativa rezidenti.

Pierderea permanenta a circuitului din calendarul competitional ar reprezenta o grea lovitura pentru Formula 1. Spa-Francorchamps este considerat in unanimitate de piloti si echipe drept cel mai bun circuit de curse din calendar, iar virajul Eau-Rouge (foto) este cunoscut in intreaga lume pentru experienta unica oferita la volanul unui monopost care atinge aproape 300 km/h.

Nu este cazul sa pierdem si Spa-Francorchamps, dupa ce am pierdut circuitele de mare traditie de la Magny Cours, Silverstone si, foarte posibil in viitorul apropiat, Hockenheim si Nurburgring. Usor, usor, Europa devine un fel de Elvetie, Tara Cantoanelor interzicand complet sporturile cu motor intre 1955 si 2007. In acest ritm vom ajunge sa avem o singura cursa europeana, pentru ca Marele Premiu al statului Monaco va fi intotdeauna prezent la datorie.

Ramane sa ne refugiem prin toate colturile lumii si sa ne uitam siderati la ritualurile fara sens ale bastinasilor in timp ce pilotul nostru favorit trece linia de sosire a Marelui Premiu al statului Papua Noua Guinee.

eau_rouge

Cel mai tanar podium

In timp ce rasfoiam site-urile de statistici despre Formula 1, am gasit cateva lucruri foarte interesante.

Marele Premiu al Germaniei din acest sezon a consemnat cel mai tanar podium din istoria Formula 1. Astfel, varsta medie a pilotilor care au urcat pe podium a fost de 24 de ani, 7 luni si o zi. Protagonistii au fost Hamilton, Piquet si Massa. Acest record este cu numai 11 zile mai bun decat precedentul, stabilit in 2003 in Ungaria.

Timo Glock a devenit in Ungaria al 12-lea pilot care a urcat pe podium in acest sezon. Totodata, pilotul Toyota a devenit al 12-lea german care termina o cursa de F1 in primii 3.

Si tot in Ungaria, McLaren a reusit pentru prima oara in 2008 sa monopolizeze prima linie a grilei de start in calificari. Anul trecut, ei au realizat acest lucru de 5 ori.