Uite timbrul, nu e timbrul!

Guvernul României ne pregăteşte o nouă surpriză, dar nu ştim încă dacă va fi pozitivă sau negativă. Vorbesc despre noul timbru de mediu, despre care am aflat astăzi că va fi plătit o singură dată. Toate declaraţiile pe care le-au făcut guvernanţii până acum referitor la acest bir sugerau o taxare anuală în funcţie de emisiile de CO2. Mai mult decât atât, ni se promitea că sistemul de taxare va fi logic, coerent şi corect, evitând situaţii în care posesorul unui automobil care valorează 500 de euro să fie nevoit să plătească o taxă de câteva mii de euro.

Ce mă sperie pe mine la noul timbru de mediu, iar sperietura este destul de legitimă, în postura de cetăţean cinstit care îşi plăteşte cu sfinţenie dările la stat, este faptul că nu avem încă un termen limită până la care vom afla formula de calcul a acestui timbru de mediu, nu avem nici măcar un exemplu privind valorile între care va fluctua acesta (deşi stim că vor exista automobile pentru care timbrul de mediu va fi zero) şi nu ştim cum se va aplica noul timbru. Vinovaţi de întreaga neînţelegere par să fie cei de la Ministerul Mediului, care ne tot amână cu soluţia pentru această problemă, dar nu se sfiesc să facă promisiuni privind corectitudinea viitorului sistem şi să ne fluture eterna lozincă ”poluatorul plăteşte”. Ok, plăteşte, dar cât, când, unde, cui şi de câte ori?

Pe lângă întrebările de mai sus, nu înţeleg care ar mai fi diferenţa dintre timbrul de mediu şi taxa de mediu. Din moment ce ambele se plătesc o singură dată pentru un vehicul şi cuantumul lor ia în considerare vechimea, emisiile de CO2, cilindreea şi norma de poluare, ce le diferenţiază? Doar numele şi formula de calcul?

Dacă despre asta este vorba, atunci nu am progresat în niciun fel faţă de situaţia în care ne aflam în urmă cu mai bine de un an, când aşteptam o formulă coerentă din partea celui care conducea Ministerul Mediului la acea vreme.

Timbrul de mediu, încurcătura anului pentru şoferi

Anul 2013 a început prost pentru şoferii din România. S-au scumpit carburanţii, ca în fiecare an, totul pe fondul unei accize. Ok, am trecut peste asta cu aceeaşi nonşalanţă pe care o resimţim de fiecare dată când alimentăm. Astăzi, am aflat că Ministrul Mediului solicită amânarea unei decizii privind taxa auto 2013. Ştiţi voi, acel ghimpe în coastă despre care se tot vorbeşte de mai bine de un an.

Iniţial, Guvernul trebuia să ia o decizie FINALĂ în prima sa şedinţă din 2013. După cum vă daţi seama, acest lucru nu s-a întâmplat. În schimb, ne-am trezit cu o banală declaraţie a premierului, care ne promite timbrul de mediu, un bir anual legat de cilindreea şi emisiile de CO2 ale unui vehicul.

Ce ar trebui să facă noul timbru de mediu? În teorie, acesta ar propune taxarea echidistantă a poluării generate de automobilele echipate cu motoare cu ardere internă în funcţie de emisiile de CO2 degajate în atmosferă. Fondurile obţinute urmând să fie utilizate de Guvern în vederea reducerii efectelor cauzate de poluare la nivelul întregii ţări. Ce frumos sună! Din păcate, întregul timbru de mediu este învăluit de mister, singurul lucru cert pe care îl ştim despre acesta fiind faptul că va fi un nou plug ataşat la „jugul” şoferului de rând.

Să nu mă înţelegeţi greşit, nu susţin că deţinerea unui automobil este dreptul strămoşesc al fiecărui român sau cetăţean al Planetei. Din contră, maşina, la fel ca permisul de conducere, cetăţenia şi multe alte elemente de acest gen sunt calităţi/obiecte pe care le obţii pe bază de merit. Fie că vorbim de promovarea unui examen (cum este cazul permisului de conducere) sau de cetăţenia unui stat dobândită prin naşterea pe teritoriul său, nu toată lumea TREBUIE să aibă o maşină sau un permis de conducere, la fel cum nu toţi absolvenţii de liceu trebuie să urmeze cursurile unei facultăţi.

Nu pot să nu mă întreb cine este mai bulversat de noile idei ale Executivului: posesorul de automobil ieftin înmatriculat în România sau cea a clientul care poate să aleagă când să cumpere un automobil rulat. Oricum ai face, tot nu este bine, cel puţin pentru cetăţenii care încearcă să fie cinstiţi şi au automobilul înmatriculat în ţară. Guvernanţii fac ce fac şi ne imprimă o dorinţă puternică de emigrare, indiferent cât de mult ţi-ar place România.

Dacă ai un automobil mai ieftin (se presupune că acesta nu respectă norma Euro 5), te poţi trezi peste noapte că acesta nu va mai valora mai mult decât un tichet REMAT (practic, valoarea sa va fi chiar mai mică, obţinerea respectivului tichet implicând anumite costuri, iar comercializarea sa ulterioară fiind făcută la o valoare inferioară celei nominale), iar totul are loc printr-o schimbare făcută ”din pix” la nivel de Executiv. Sigur, cei care sunt în această situaţie au avut un preaviz de un an să-şi vândă automobilul, la un preţ redus, desigur, dictat de clienţii care ştiau cât vor valora acele automobile după 01.01.2013.

Probabil, cel mai confuz cetăţean ar trebui să fie cel care se gândeşte să-şi cumpere un automobil rulat. Fie că îl cumperi din România sau din alt stat UE, vei plăti taxa de mediu -  cu excepţia cazului în care acesta a fost înscris în România după 01.01.2007, caz în care va avea un preţ semnificativ mai mare decât echivalentul său din Europa de Vest.

În cazul unei suprapuneri idioate a taxelor (s-a mai întâmplat şi se poate întâmpla şi acum), există riscul să plăteşti încă din primul an şi un timbru de mediu, deşi ai plătit deja taxa de poluare. Spun asta pentru că nu există nicio declaraţie a actualului Executiv care să anunţe evitarea taxării duble a celor care au plătit deja taxa de mediu, pentru că ar fi o decizie discriminatorie.

În cazul în care acest client se hotărăşte să mai aştepte şi să achiziţioneze un automobil rulat după ce se va definitiva noul timbru de mediu, acesta va putea ”alege” între un automobil al cărui preţ a crescut doar fiindcă are un timbru mai ieftin şi între un automobil relativ ieftin, care are un timbru de mediu ucigător de scump.

Pe ce aş miza eu? Când vine vorba de vândut, aş vinde tot ce are un motor mai mare de 2.0 litri şi normă de mediu sub Euro 4 – excepţiile fiind maşinile pasionaţilor care nu vor să le mai vândă niciodată. Iar când vine vorba de cumpărat, aş aştepta cuminte să se definitiveze noua taxă de mediu şi să se stabilizeze piaţa auto, în măsura în care va mai fi posibil acest lucru. Orice achiziţie ulterioară ar fi documentată temeinic, valorile de CO2/km anunţate de vânzători fiind adesea subevaluate.

În mod paradoxal, cel mai puţin afectate automobile vor fi cele înmatriculate în Bulgaria, pentru care nu vor creşte în niciun fel taxele. Însă, nu m-aş baza prea mult pe conducerea unui automobil înmatriculat în această ţară, deoarece numeroşi concetăţeni au provocat probleme cu aceste automobile, ca apoi să scape basma curată, lucru care nu-i pe placul autorităţilor din niciun stat.

Taxa de mediu naşte monştri

Comportamentul guvernanţilor scoate ce-i mai urât din noi. La nervi, românii atacă internetul şi varsă furia pe unde apucă, dar plătesc cu capul plecat orice bir care li se pune în drum.  Schimbări nu vor exista prea curând, cel puţin nu în societatea în care unii se bucură că s-a scumpit benzina şi râd de cei care protestează în frig împotriva mecanismului oligarhic al consorţiilor străine ce operează în ţară

La fiecare ştire cu taxa auto, apar diverse comentarii, unul mai agresiv decât altul. Printre înjurături, comentariile răutăcioase la adresa altor cetăţeni şi a altor useri Automarket, apar şi câţiva ”băieţi deştepţi”, care vin cu ”soluţii”.

Respectivele comentarii au apărut atât la ştirile legate de înmatriculările în România, cât şi la impozitele mărite şi la obligativitatea anvelopelor de iarnă pe zăpadă şi gheaţă. Uneori, comentariile sunt ignorate de ceilalţi useri, sau sunt luate în derâdere de următorii comentatori. Nu asta e problema. Avem o problemă de mentalitate, alimentată de guvernanţi.

Dacă guvernul nu ar fi introdus taxa de mediu şi pentru automobilele înmatriculate înainte de 2007, pentru care au fost plătite taxe vamale în cazul în care au fost importate, iar impozitele nu ar fi fost mărite la cote aberante, cetăţenii nu s-ar fi grăbit să scornească soluţii de ”fentare” a taxelor şi a guvernanţilor. În timp ce sunt de acord cu obligativitatea anvelopelor de iarnă pe zăpadă şi polei, nu pot să fiu de acord cu noua taxă auto. Mi se pare un gest de nesimţire crasă faţă de cetăţenii cinstiţi, care nu au făcut decât să-şi plătească impozitele la zi şi să respecte legile în vigoare. Singurii avantajaţi? Bişniţarii, bineînţeles. Respectivii indivizi oricum nu păstrau un automobil înregistrat pe numele propriu la ”finanţe”, preferând să dea mai departe certificatul fiscal al fostului proprietar (în cazul în care vorbim de un automobil înmatriculat în România).

Prin noua măsură, Guvernul îi favorizează pe cei cu automobile importate din alte state ale Uniunii Europene, dar şi pe cei care şi-au înscris maşina în ţară după anul de graţie 2007. Dacă ai un automobil fabricat în 2006, spre exemplu, şi înscris în acelaşi an, ghinion. Plăteşti de-ţi ies ochii din cap.

Scuza guvernanţilor este pe atât de simplă, pe cât de ipocrită: nu plăteşte proprietarul, ci următorul cumpărător. Adevărat, dacă mergi pe ideea că valoarea unui automobil nu se schimbă cu niciun leu după aplicarea acestei măsuri şi următorii cumpărători sunt absolut cretini şi banii nu îi lasă să între în propria casă.

Practic, proprietarul va fi nevoit să taie o bună parte din valoarea taxei din preţul cerut pentru automobilul său, în special dacă vorbim de un vânzător de bună credinţă. Următorul client poate fie să înscrie automobilul pe numele său, fie să circule ilegal folosind actele predecesorului (doar dacă automobilul a fost înmatriculat în România). În cazul respectiv, acesta nu va transcrie dreptul de proprietate al automobilului, deşi legea îl obligă să facă acest lucru şi va circula în continuare de parcă ar fi împrumutat maşina de la un prieten pentru o zi. Un prieten din alt judeţ, în urmă cu câteva luni. Problema apare la ITP, în cazul unui accident şi la apariţia unei amenzi.

Vehiculul respectiv nu este înregistrat pe numele niciunei persoane, fiind radiat la Circa Financiară de proprietarul care apare în acte şi nefiind înscris de noul proprietar. Rezultatul – şoferul respectivului automobil poate să fugă de la locul unui accident fără să fie depistat şi să evite plata amenzilor trimise la domiciliu. Fostul proprietar prezintă, în caz de probleme, documentele care atestă vânzarea automobilului şi scapă de orice vină. Până la proba contrară, acesta nu are nicio vină, fiind un vânzător de bună credinţă. Pentru noul proprietar, problema apare doar la ITP, când are nevoie de cartea de identitate a maşinii, document care nu este întotdeauna înstrăinat în cazul unei asemenea afaceri, alături de buletinul proprietarului din acte.

Efectele noii legi vor fi observate în timp, numărul de automobile care îşi schimbă proprietarul urmând să fie redus dramatic. Nu vrea nimeni să-i plătească Statului Român câteva mii de euro doar ca să aibă plăcerea de a conduce un vehicul vechi de 10-15-20 de ani, înmatriculat în România. Nu vă faceţi griji, Guvernul a fost prevăzător şi deja şi-a făcut planul cu noua taxă – vor să încaseze 330 de milioane de euro. De unde şi de la cine, nu este clar. Un lucru îmi este cert – nu vor scoate nici jumătate din suma respectivă. Unii îşi vor păstra maşina mai mulţi ani, ducând la îmbătrânirea parcului auto, în timp ce alţii vor prefera să-şi dezmembreze autoturismul în vederea obţinerii unei sume de bani mai mari, spre comparaţie cu o revânzare.

Odată cu acest proiect de lege, posibilitatea recarosării unui automobil pentru a înmatricula un exemplar identic din Occident devine ceva rezervat doar celor care deţin deja ”vehiculul donator”, în caz contra fiind o afacere ratată din faşă.

Cea mai amuzantă parte a noului proiect de lege mi se pare învelişul ecologic pe care l-a primit acest proiect. Într-o ţară în care defrişările sunt în toi, iar pădurile dispar de parcă un copac ar creşte mai repede ca o buruiană, Guvernul s-a trezit să impoziteze cel mai mare poluator (defapt, cea mai uşoară pradă) – automobilistul.

Divide et impera

Celebrul motto ”Divide et impera” pare să fie o idee bine întipărită în mintea politicienilor români. Declaraţiile acestora sunt un exemplu bun al acestei practici, iar Laszlo Borbely nu face excepţie. Practic, scopul său nu este de a proteja în mod explicit mediul, ci doar de a justifica taxele aberante cerute cetăţenilor care încearcă să intre în legalitate prin înmatricularea în România a vehiculului second-hand importat în ţara noastră minunată.

Laszlo Borbely a făcut din nou confuzia legată de importul de automobile second-hand şi casarea vehiculelor în cadrul programului de înnoire a parcului auto, amintind faptul că s-au importat 210.000 de maşini second-hand în 2010, dintre care 130.000 sunt mai vechi de 10 ani. Ministrul nu este deranjat de acest lucru, ci doreşte ca persoanele care aduc aceste vehicule în România să plătească o taxă mai mare pentru ele. Justificarea dânsului a fost următoarea: ”pentru că nu putem să ne permitem să dăm 720 de milioane de lei într-un an pentru casarea a 190.000 de maşini şi să se aducă 130.000 de maşini mai vechi din altă parte”. Din păcate, Ministrul Mediului a făcut această observaţie punând la egalitate vehiculele care au fost casate – unele fiind fie mai vechi de 15-20 de ani, iar altele având chiar şi 30 de ani vechime, cu automobilele importate din străinătate, acestea având o vechime mai mare de 10 ani.

Între timp, alţi reprezentanţi ai autorităţilor se bat cu pumnii în piept că elimină corupţia, taie salariile angajaţilor şi pretind că sunt cel mai bun lucru care i s-a întâmplat sistemului. În mod evident, stabilitatea nu a fost şi nu va fi niciodată un atuu al politicii de guvernare şi aici mă refer strict la găsirea unei idei bune şi respectarea acesteia cu sfinţenie.

Oricum, cât timp există pile, relaţii şi cunoştinţe la RAR, Administraţia Financiară, Primărie şi Dumnezeu-mai-ştie-unde, se vor găsi ”soluţii” de înmatriculare a unor vehicule, în timp ce ”fraierii” plătesc taxa.

Mai nou, Laszlo Borbely vrea să îi descurajeze pe cei care vor să dea statul în judecată şi să-i convingă că nu există nicio scăpare de la taxa de mediu – care trebuie să fie cât mai copioasă posibil, bineînţeles.

Mulţumim, din nou, domnule Borbely, pentru inundarea pieţei auto din România cu automobile înmatriculate în toate ţările planetei, cu vehicule cu numere false şi cu destabilizarea totală a pieţei auto second-hand din ţara noastră. Practic, un cetăţean cinstit nu are nicio şansă în faţa sistemului şi este silit să-şi cumpere o maşină deja înmatriculată în ţara noastră, sau riscă să doarmă cu teama că maşina sa poate fi furată oricând şi nu poate nici măcar să dovedească faptul că este a lui.   ( ca notă  – nu informativă, domnule Voiculescu! - sistemul din România te obligă să plăteşti impozit pentru un autovehicul furat până când demonstrezi în instanţă faptul că nu îţi mai aparţine, că doar a fost vina ta că ţi-au furat maşina).

Nu în ultimul rând, să-i mulţumim lui Călin Popescu Tăriceanu pentru ideea genială de introducere a acestei taxe şi lui Emil Boc pentru respectarea promisiunilor din campania electorală – cele legate de eliminarea taxei auto.

Sunteţi de vis!

Cel mai prost service de reprezentanţă din ţară

Circulă multe mituri legate de service-uri la noi în ţară. Le lăsăm deoparte pe cele legate de service-urile de cartier şi ne ducem la dealeri şi reprezentanţe. Recunosc, m-am “fript” şi eu. Nu contează aşa de mult cum am păţit-o şi unde, dar a fost şocant de urat. Îmi venea să aştept mecanicii după program să-i iau la bătaie pentru incompetenţă şi pentru tupeul de categorie grea manifestat la telefon după ce am constatat că n-au reparat mare lucru, dar sugerau indirect că nu-mi dau eu seama ce-i stricat la maşina mea şi ce nu.

Mai devreme, am sunat la o altă reprezentanţă a mărcii respective, în încercarea de a obţine un răspuns pe teme de compatibilitate. Mai precis, vorbesc de compatibilitatea unor piese. Evident, doar o componentă nouă care costă cam 30-40% din cât valorează maşina mea se potriveşte şi doar pe aceea o garantează ei, dar nu sunt siguri că respectiva piesă îmi va rezolva problema. Miroase a bani aruncaţi pe geam. Nu merci.

Apoi, mai pun o întrebare, de data aceasta aşteptând un răspuns ferm şi competent. Totuşi, vorbeam cu un tip care se presupunea că lucrează la un service monomarcă şi “umblă” doar cu creaţiile constructorului respectiv. L-am întrebat ce tip de cutie de viteze am eu, din moment ce informaţiile pe care le-am “săpat” pe internet şi cele din fişa tehnică furnizată odată cu comanda vehiculului se bat cap în cap. Răspunsul, scurt şi sec: “Nu ştiu.” Mirat, îi explic de unde am ambele informaţii. Acelaşi răspuns. Right. Şi tu vrei să vin la service-ul tău să-ţi dau bani când tu nu îmi poţi da un răspuns la o întrebare de acest gen? Mă abţin.

Tot în fişa respectivă găsisem şi seria cutiei de viteze. Respectivul mecanic nu a fost interesat de aceasta, fiind preocupat de clienţi care vroiau doar o programare, fără comentarii şi interogatorii inutile. Păcat. Auzisem lucruri bune despre service-ul respectiv. Mâine, poimâine, mă trezesc pe drum spre vreun service din cealaltă parte a ţării, sau, cine ştie, chiar din Ungaria.

Stau şi mă întreb acum dacă sunt singurul păcălit şi batjocorit în felul acesta. Sunt sigur că nu.

Aştept în secţiunea de comentarii de mai jos mărturiile voastre. Rugămintea mea e să le înşiraţi civilizat, cu lux de amănunte, pentru a evita îndoilelile legate de mărturii.

Protest inedit în Piaţa Victoriei

Se anunţă un protest inedit în Piaţa Victoriei, pe 24 decembrie 2010, de la ora 14. Un prieten a decis să încerce să adune cât mai mulţi şoferi la un marş împotriva autorităţilor. Spre deosebire de protestele organizate de diverse partide şi asociaţii, planul este mult mai simplu. Datele problemei se vor schimba în funcţie de numărul de participanţi, dar sunt trei acţiuni în plan şi trei idei în minte.

În primă fază, toţi participanţii se vor întâlni în parcarea din Piaţa Victoriei, la ora 14, pe 24 decembrie. Nu-i tocmai o dată ortodoxă pentru proteste, dar aşa este asigurat un număr de şoferi care nu au treabă la birou în ziua respectivă.
Toate maşinile vor fi echipate cu afişe de protest.

Subiectele sunt următoarele:
-lipsa locurilor de parcare din Bucureşti
-scumpirea aberantă a benzinei în decursul anului 2010
(ţin să vă reamintesc că un litru de benzină de 95 a ajuns la 5 lei, în timp ce anul trecut aceasta costa mai puţin de 3.90 lei)

-creşterea taxei auto în 2011

Dacă este posibil – lucru garantat doar numărul mare de participanţi, se doreşte blocarea Pieţei Victoriei.

Apoi se va circula pe o rută de genul Piaţa Victoriei-Piaţa Romană-Universitate-retur, sau ceva similar cu o viteză de 20 km/h şi cu avariile pornite. Scopul este atragerea atenţiei cu privire la costul ridicat al carburanţilor, de aceea toţi participanţii vor merge la consum.

A treia acţiune vizează benzinăriile. Şoferii vor alimenta cât mai încet, de 10 lei, la toate pompele disponibile. Ceilalţi vor sta la coadă. Când primii clienţi merg să achite benzina, ceilalţi îi vor însoţi pentru o demonstraţie filmată în faţa vânzătorilor.

Vă reamintesc că vorbim de un protest non-violent şi că este indicat să dăm un exemplu de civilizaţie.

Cei interesaţi pot afla mai multe detalii pe pagina de Facebook a evenimentului (CLICK AICI).

Via | Facebook

Borbely creşte din nou taxa

Sunt tare curios cine va înmatricula o maşina second-hand în România în 2011. Mă refer în special la modelele mai vechi de cinci ani, eventual cu motoare Euro 3 sau “mai jos”. Cred că o să îi numărăm pe degete. Pe degetele de la o mână.

Defapt, dacă tot creştem taxa, hai să o facem de 10.000 de euro pentru orice e euro 3, 20.000 de euro pentru orice e euro 2, 50.000 de euro pentru orice este Euro 1 şi 100.000 de euro pentru non-euro. Să fie rotund. O să râdeţi, deşi e de plâns, dar cuantumul taxei în situaţii atipice (de genul motoare de 6.000 cmc, non-euro, automobil nou) depăşeşte cu mult valorile ilustrate mai sus.

Strict din punctul de vedere al protecţiei mediului, da, e un lucru pozitiv. Din orice alt punct de vedere, e o tâmpenie. Aveam posibilitatea să încasăm câteva taxe şi să ţinem clienţi la câteva ghişee (administraţia financiară, RAR, DRPCIV, etc.). În schimb s-a preferat o viziune obtuză, care exclude riscurile unor catastrofe naturale în situaţii precum cea cu Roşia Montană, gunoaiele aruncate peste tot şi fabricile care nu respectă nicio normă de mediu europeană.

Care ar fi fost soluţia corectă pentru gestionarea problemei legată de înmatriculările second-hand? O taxă auto corectă, corelată cu verificări tehnice extrem de stricte înainte de înmatriculare. Impozitele au fost mărite suficient, zic eu, iar cei care aveau probleme până acum vor avea şi în continuare, în timp ce proprietarii care nu sunt interesaţi de bani nu au nicio problemă în plătirea unui impozit mai mare. Practic, cei pe care vroia Radu Berceanu să îi lovească cu creşterea impozitului nu au fost atinşi, sau au fost loviţi doar cei care erau deja atinşi de criză, în timp ce majoritatea a avut de suferit la modul general.

În mod aberant, guvernanţii au uitat complet de autovehiculele cu volanul pe dreapta, care au voie să circule legal în ţara noastră. Nu ştiu de voi, dar am observat că majoritatea vănzătorilor de maşini cu volanul pe partea dreaptă se dau mari piloţi şi pretind că pot să conducă un asemenea vehicul o viaţă întreagă şi că te obişnuieşti în 10 minute. Da, sigur. Ţin să vă reamintesc că mulţi şoferi au probleme cu trecerea de la un automobil cu transmisie automată la un autovehicul cu transmisie manuală. Să nu vorbim de conversiile din RHD în LHD, majoritatea sunt cârpeli ordinare sau poveşti de târgul de maşini sh.

Am observat mai mereu comentarii acide la ştirile legate de taxa auto şi de poluare. La un moment dat, un individ propunea extinderea perioadei de valabilitate a asigurărilor pentru automobilele cu numere străine şi chiar efectuarea de ”inspecţii tehnice periodice” pentru acestea. Încă aştept lămuriri pentru a-mi satisface curiozitatea legată de tangenţa afacerii sale cu legalitatea, sau măcar cu moralitatea. Cosider că nu este corect din punct de vedere moral să păcăleşti un cetăţean că poate circula în continuare cu un autovehicul înmatriculat în străinătate şi cu asigurare ”prelungită” de un individ pe 100 de euro. Deja trecem de ţepele cu kilometri daţi înapoi şi airbag-uri scoase şi ajungem la dosare penale. Pentru cei care sunt prinşi, bineînţeles.

Nu uitaţi vorba celebră: „nu-i prost cine cere, e prost cine dă”.

Club4×4 organizează un concurs off-road şi o actiune umanitară

Pasionaţii de 4×4 din România vor participa la un nou concurs off-road urmat de o misiune umanitară. Mai exact, membrii Club 4×4 vor organiza ediţia a doua a evenimentului intitulat ”Împotmoliada” în data de 12.12.2010. Evenimentul va fi structurat pe două clase – hobby, respectiv open şi va fi urmat de un eveniment umanitar pe 18.12.2010.

DSC_0222Large-2

Taxa de participare este de 200 de ron per echipaj. Odată achitată această sumă, echipajul va primi două tricouri şi alte materiale personalizate pentru această întâlnire. Până în acest moment s-au înscris 36 de concurenţi la clasa Open şi 6 concurenţi la casa Hobby. Limita de echipaje este de 50 la clasa open şi 50 la clasa hobby. În schimb, nu există nicio limită pentru donaţii.

Toate sumele adunate în urma concursului de 4×4 vor fi utilizate pentru achiziţia de alimente de bază pentru cetăţenii comunelor Frunzăneşti-Fundeni, Poşta şi comunele învecinate.

Avansul de 100 de ron per echipaj se poate plăti începând cu 01.12.2010 într-un cont care va fi anunţat ulterior. Data limită pentru plata avansului este 10.12.2010. Taxa de participare va fi de 300 de ron per echipaj din acel moment.

Via | Club4×4 (click pentru mai multe detalii)

Ce să verifici când pleci de la vulcanizare

În urma unor păţanii cu vulcanizările şi anvelopele, am decis să scriu câteva recomandări privind verificările pe care trebuie să le faci la vulcanizare înainte să pleci. Eu am păţit mai multe chestii, printre care se numără pierderea unui prezon, montarea inversă a unui cauciuc, două inele de centrare pe aceeaşi jantă, etc.

Ce trebuie să ai cu tine:
- toate prezoanele ( e important să verifici de acasă dacă le ai pe toate)
- cheia de deschidere a capacelor de siguranţă de la jante / cheia pentru prezoanele anti-furt
- anvelope de iarnă ( nu-i tocmai avantajos să cumperi de la ei )
- saci pentru anvelope
- lanternă puternică
- mănuşi

Ideea e următoarea: găseşti o vulcanizare bună (e indicat să te interesezi în rândul prietenilor tăi pentru a descoperi cea mai avantajoasă vulcanizare) . Odată ajuns acolo, trebuie să discuţi cu cei care îţi vor schimba anvelopele şi să le explici ce vrei. Nu uita să specifici că vrei să ţi le echilibreze (pentru unii e opţional) şi să îi întrebi din nou dacă le-au echilibrat înainte să le monteze.

Trebuie să te concentrezi atât la anvelopele pe care urmează să ţi le monteze, cât şi la anvelopele pe care ţi le-au demontat. E foarte important să îţi primeşti propriile anvelope înapoi (un prieten a păţit-o cu treaba asta) . De asemenea, trebuie să verifici ca anvelopele primite şi anvelopele montate să aibă aceleaşi dimensiuni şi acelaşi grad de uzură.

Odată montate anvelopele noi pe jante, reaminteşte-le celor de la vulcanizare să le umfle la nivelul corect (nu la 3 bari cum mi le-au umflat mie din oficiu). Întreabă-i dacă au montat inelele de centrare şi verifică prezenţa tuturor prezoanelor. Preventiv, verifică dacă ai căpăcelele de la ventile (previn depunerile de praf şi mizerie, nu au un rol activ în menţinerea presiunii în anvelope) . Foloseşte lanterna pe care ai adus-o cu tine să verifici dacă sunt anvelopele tale şi dacă au fost montate cum trebuie (în caz că ai mers la vulcanizare seara/noaptea) .

Nu uita să îţi ridici anvelopele vechi şi să le pui în portbagaj, nu înainte de a le pune în pungi, pentru a nu face mizerie în maşină. Verifică-ţi buzunarele şi maşina, să nu cumva să fi uitat sau pierdut ceva la vulcanizare.

Înainte să laşi bacşis, fă o tură cu maşina şi verifică ţinuta de drum. Evident, vei opri muzica, întâi vei merge încet şi apoi vei încerca frânele şi direcţia. Verifică orice zgomot suspect. Dacă auzi vreo bătaie, te întorci la vulcanizare. E indicat să ceri bonul fiscal înainte să pleci, ca să ai dovada ”vizitei”

Odată ajunşi acasă, verificaţi din nou presiunea în anvelope şi depozitaţi anvelopele de vară într-un loc ferit de lumină, apă şi temperaturi extreme. Verificaţi din nou presiunea peste încă şapte zile.

Aşadar, atenţie mare! Se trag ţepe cu zâmbetul pe buze.

Taxa auto 2011 sau moartea înmatriculărilor SH în România

Ministerul Mediului vrea să crească taxa auto la un nivel exorbitant în 2011 pentru automobilele second-hand, iar modelele echipate cu motoare Euro5 nu ies nici ele din vizor. Dat fiind actualele condiţii economice, dar şi sumele enorme vehiculate pentru înmatricularea unui autoturism cu un motor de 1.4-1.6 litri, nu mă aştept la cozi pentru plata taxei de primă înmatriculare în România în 2011.

Vecinii noştri de la sud de Dunăre s-ar putea să aibă cozi monumentale în 2011, tendinţă începută încă din 2010. Sunt curios cum vor reacţiona atunci poliţiştii când vor vedea o avalanşă de autoturisme înmatriculate în Bulgaria şi în cine mai ştie ce ţară. Le vor opri pe toate? Nu cred că vor reuşi.

De ce spun asta?

Primele zvonuri despre valoarea Taxei Auto 2011 îi sperie şi pe cei mai darnici plătitori de taxe. Deodată, devine aproape nebunie să îţi cumperi o maşină second-hand şi să o înmatriculezi în România. Subliniez partea cu înmatriculatul în România, nu cu second-hand. Practic, trebuie să fii nebun să îi plăteşti statului român 1.000 sau mai mult de euro ca să îţi ofere privilegiul de a avea un autoturism cu motor pe benzină de 1.4 litri care să beneficieze de acte şi plăcuţe de înmatriculare de România.

În momentul în care vorbim de Euro3, Euro2 sau Doamne-fereşte Euro1/Non-Euro, trebuie să dormi pe un munte de bani pentru a-ţi putea permite taxa pentru un autoturism second-hand, mai ales dacă acesta are ceva dotări (de bun simţ zic eu) sau vreun motor mai mare de 1.6 litri (care nu-i mare lucru oricum).

Să zicem că ai fi avut o şansă să îţi îmatriculezi maşina mai veche de 10 ani plătind taxa cu depreciere. Plăteai mai puţin de 1.000 de euro, dar măcar aveai numere de înmatriculare de România. Problema era alta, mai plăteai câteva sute (2-3) ca să dai jos geamurile electrice, să elimini sistemul de climatizare pentru identificare la RAR, să-ţi dai kilometri înainte sau mai ştiu eu ce.. Apoi trebuia să repari toate problemele pe care ţi le făceai pentru a nu plăti o taxă colosală.

Acum, s-a terminat cu înmatriculările auto second-hand

Da, încă puteţi înmatricula o maşină second-hand în România ( cu condiţia să aveţi dovada plăţii TVA în ţara în care aţi cumpărat-o sau actul care dovedeşte că vehiculul nu intră sub incidenţa TVA). Se pot înmatricula atât autoturisme cu motoare Euro 4, cât şi cu motoare Euro 3, Euro 2, Euro 1 sau chiar şi non-euro. Problema e că nu va dori nimeni să plătească o taxă atât de mare încât să facă acest lucru.

Chiar şi clienţii de automobile noi vor avea de suferit, urmând să fie introdusă o taxă pentru Euro 5. Să nu vă aşteptaţi să fie mică, deoarece este calculată în funcţie de cine stie ce coeficienţi elaboraţi de Ministrul Mediului.

Nu mă înţelegeţi greşit, nu susţin eliminarea taxei fără drept de apel, ci vorbesc de o normă de bun simţ. În loc să îi constrângi pe cetăţeni să cumpere vehicule cu un rulaj aberant şi fără dotări de confort precum aer condiţionat sau geamuri electrice, ai putea să îi constrângi să importe doar automobile în stare foarte bună dacă ţin neapărat să facă acest lucru. Practic, toate criteriile de depreciere a taxei favorizează achiziţia de rable, nu de automobile second-hand în stare bună.

Problema e de la Ministerul Mediului

Ţin minte că urmăream ştirile la TV şi l-am văzut pe Laszlo Borbely spunând că va creşte taxa de mediu pentru că “deja le dăm bani pe ele la programul Rabla“. Ca oricare alt Ministru care nu a înţeles absolut nimic din ce se mişcă la el pe raion, a ieşit la rampă cu declaraţii stupide.

Să vă explic.

Autovehiculele care pot intra în programul Rabla trebuie să fie înmatriculate în România înainte de 1 ianuarie 2007. La momentul respectiv fusese introdusă celebra taxă de primă înmatriculare a lui Călin Popescu Tăriceanu. Clauza legată de 1 ianuarie 2007 rămâne valabilă, dar Laszlo Borbely nu a citit-o încă, probabil fiindcă nu îl interesează România atât de mult.

La fel ca lupta lui Don Quijote cu morile de vânt, încercarea de a schimba mentalitatea Ministerului Mediului este fără izbândă.

Există doar două soluţii:

1) un proces costisitor
2) recarosare ( valabilă doar în unele cazuri)

Înmatricularea autoturismului în Bulgaria nu o consider o soluţie la această problemă, dar asta nu înseamnă că nu se vor umple străzile de autoturisme cu numere străine.

Oricum, adevăratul răspuns la valoarea taxei auto în 2011 îl vor da tot cei de la Ministerul Mediului, în ultimul moment.

Până atunci, nu vă faceţi planuri să cumpăraţi un automobil second-hand şi să îl înmatriculaţi în România după 1 ianuarie 2011.