Ploaia artificială din Formula 1

Într-o perioadă relativ lipsită de evenimente majore după anularea cursei din Bahrain, Bernie Ecclestone îşi încearcă din nou norocul cu o propunere aparent fantezistă pentru îmbunătăţirea spectacolului din Formula 1: stropirea artificială a circuitelor în timpul curselor, pentru a simula un Mare Premiu desfăşurat pe ploaie.

După sistemul de punctare pe bază de medalii şi ideea năstruşnică de a crea scurtături pe circuit, noua propunere pare să fie, cel puţin la prima vedere, un pic mai realistă. Motivul nu este legat neapărat de ideea în sine, ci de o realitate cât se poate de clară: toate cursele pe ploaie sunt spectaculoase.

Aici intervine însă adevărata problemă: stropirea circuitelor prin sisteme de irigaţii ar transforma cursele în ceva artificial, adică exact ceea ce fanii Formulei 1 vor să evite. Practic, ideea asta este bună doar dacă o privim strict din punct de vedere al spectacolului, fără să ne gândim cum este ea implementată.

Iar dacă vă întrebaţi ce şanse de reuşită are propunerea lui Ecclestone, eu cred că sunt mult mai mari decât cele cu medaliile sau scurtăturile. Asta pentru că Pirelli s-a grăbit să sprijine ideea (oarecum logic, într-o cursă pe ploaie se vorbeşte mai mult despre pneuri), iar singurul element care lipseşte din ecuaţie este un circuit care să dorească să monteze un sistem de irigaţie. Probabil că niciun circuit din Europa nu se gândeşte la aşa ceva, dar băieţii din Abu Dhabi vor dori cu siguranţă să fie din nou primii la ceva… Prin urmare, eu zic să vă aşteptaţi cât de curând la un anunţ din partea lor pentru cursa din 2012…

18 comentarii la “Ploaia artificială din Formula 1”

  1. unckle spune

    as propune curse pe zapada… ca asta chiar ar fi o premiera ;)

  2. Daniel Popescu spune

    O da, in felul asta am avea curse si in decembrie, ianuarie si februarie :) )

  3. Cristy spune

    Pe un circuit cu spatii largi de esapare ar fi ceva asta va fi ideea urmatoare a lui Bernie

  4. Diesel spune

    Nu e nevoie de echipament special, echipele pot sa-si ataseze un rezervor de apa la fiecare monopost si o stropitoare, si iata rezolvata treaba. Daca mai adaugam si realimentarea cu apa avem un tablou complet al spectacolului dorit de Bernie.

  5. mad79 spune

    sa se renunte la apasarea aerodinanica si la ajutor electronic pe masina si atunci nu va fi nevoie de asemenea masuri aiuristice cum e aceasta,dar si cum e aripa spate.
    cat despre implemantare.ar fi simplu la 15 minute de la start s-ar ridica de la sol 4 elicoptere dotate cu sistem de stropire cum erau la noi in agricultura inainte de 89,dotate elicopterele Alouette,iar acestea sa stropeasca circuitul timp de 10 minute :)

  6. unckle spune

    nuuu, Daniel, nuuu . . . pe zapada in Dubai si Bahrain :)

  7. NeoGalaxy spune

    Interesant, ma gandeam ca un monopost de Formula 1 poate lejer stropi (uda un circuit de Formula 1) prin aripa fata care este foarte potrivita pentru acest lucru. Langa rezervorul de benzina, punem un rezervor de apa, nu mult, doar cat sa ajunga sa ude circuitul macar 1-3 ture, restul se rezolva :P Cu zapada este mai greu dar… exista tunuri de zapada, deci problema este rezolvata :) Sa ninga in Bahrain ;)

  8. Ionica Ion Ionel spune

    De acord cu mad79…
    Iar Bernie da semne de batranete tot mai mari…deja la fiecare interviu auzi cate-o prostie debitata de un mos senil

  9. Cyrus spune

    Cred ca prea ne grabim sa criticam. Si nu ma refer neaparat anume la aceasta ideie.

    Nu sunt un fan al lui Bernie, dar sa privim lucrurile putin altfel.

    Multi dintre noi avem multe idei cu adevarat revolutionare, care, sa fim sinceri, ar fi calificate de marea majoritate (sau poate mediocritate !?!) ca fiind nebunii, ireale, “asa ceva nu s-a mai facut”, “te-ai gasit tu mai destept decat altii” si alte “opinii” de genul acesta…

    Si poate intradevat aceste idei pot fi geniale, insa multi dintre noi ne limitam doar la faza visatului cu ochii deschisi. Si e trist daca aceasta se intampla doar din cauza ca ne facem probleme de parerea majoritatii, nu se incadreaza in tiparele acesteia.

    Acesti tipi, de alte Bernie si altii de teapa lui, au avut la un moment dat cate o astfel de idei. Au cantarit bine, n-au dat 2 bani pe parerea majoritatii si au trecut la actiune. Si au ajuns unde ii vedem acum.
    Iar noi, din fata monitoarelor, ne intrebam dece oare acest batran “senil” merge inca la toate cursele si are numai idei nastrusnice. Vedeti, modul asta de gandire ei il au deja in sange.

    Daca luam ca exemplu concret cel de mai sus, intradevar poate avea si multe probleme, daca sa spunem s-ar aplica pt toate cursele. Dar inchipuiti-va ca la unele din ele, ideia s-ar pune in aplicare. De exemplu Bahrain:
    “Ploaie torentiala in desert…”, “Uau, asa ceva n-am mai vazut !!!”, “Alguersuari castiga prima cursa pe circuit irigat in desert” etc. etc.

    Cred ca ar fi o adevarata bomba.

    Si pe langa faptul ca ei isi permit inca sa aiba idei nebunesti, au si resursele sa le realizeze.

    Doar sa nu ne grabim sa judecam ideile nastrusnice ale unui batran “senil”…

  10. MR.F1 spune

    In toate cursele noi vedem atita spectacol in prima parte datorita startului. Avem parte de depasiri, accidente, abandonuri, duieluri… o tensiune enorma! Dupa ce a trecut startul si vreo 20 tururi din cursa, spiritele incep a se calma si devine totul o plictisiala… ramine parca toul constant pina la final.
    Deci, Bernie vine cu ideia sa ude circuitul… eu as spune ca poate fi buna aceasta idee daca s-ar uda circuitul in timp de 5 ture spre finalul a ultimilor 15-20 tururi pina la final. Astfel se pot schimba multe iar cursele pot deveni mai imprevizibile si mai ineresante. N-as fi deacord daca s-ar uda la start; aici si fara ploaie avem spectacol. Nu la start e plictiseala ci spre final!

  11. unckle spune

    o treaba “interesanta” despre ploaie este ca nu prea stii cand vine si cata vine . . . d’asta mama natura ne ofera spectacol.
    dar ce te faci daca bernie decide sa ude circuitul tocmai cand iese de la boxe liderul cursei care in urma castigarii cursei ar deveni campion …. dar ghinion, bernie uda pista iar el are pneuri de uscat…. nu am crede cu totii ca ploaia a venit tocmai pentru a-l face sa piarda titlul ?? (acel eventual sistem de stabilire aleatorie a momentului incepreii ploii, ca ploaia anuntata este ca si inexistenta .. daca toti stiu ca in turul 11 incepe ploaia o sa ii vedem gramada la boxe punand pneuri rain si conducand fericiti mai departe )

    sincer chestia asta cu “udam circuitul” mi se pare destul de aiurea .. mai ales din cauza ca “scenariul” de mai sus se poate intampla foarte usor … iar scandalul ulterior se poate lasa cu probleme destul de mari, mult mai mari decat “spectacolul” oferit de apa.
    ( inca raman fanul zapezii . . . da cum draq o sa faca aia ca sa nu se dezghete pana pe pista … sau mai bine le dam o grindina :P )

  12. Cyrus spune

    S-ar putea sa se adopte si o altfel de solutie: sa fie uda doar o portiune a circuitului. Imi pare ca asa ceva se poate de intalnit uneori la Spa, mai ales pe configuratia mai lunga a circuitului, dar si aceasta destul de rar.

    Pilotii impreuna cu echipele ar alege un tip de pneuri ceva intre soft si intermediare (uscat/ploaia), vor conduce cu talpa in podea pe portiunea uscata, iar pe portiunea mai uda ar merge mai prudent, ca sa nu comita vreo greseala si sa abandoneze.

    In acest caz, unii dintre piloti, chiar daca n-au cea mai buna masina, ar putea sa incerce sa riste putin mai mult pe portiunea de circuit in care pilotii din top vor merge prudent ceva mai prudent, pt ca ei au ce pierde. Ceilalti vor merge pe strategia “totul sau nimic”

    Totusi, irigarea circuitului sa nu fie facuta la toate cursele, ci doar la una – doua. Aceastea din urma ar capata un specificta aparte, asa cum e Monaco pt circuitele stradale, Singapore ca cursa nocturna (desi in afara de elementul nocturn nu vad sa mai iasa cu ceva in evidenta), Spa-Francorchamps, Montreal pe insula etc.

  13. NeoGalaxy spune

    Foarte tare baieti. Sa udam o portiune a circuitului acuma, ca sa fie spectacolo. Mda… uite aici o idee: sa oprim sistemul de iluminare in Singapore pentru 30 de secunde, sa vedeti atunci spectacol cu tona. Si ca sa avem si depasiri, castigatorul ultimei curse sa plece in sens opus celorlalte masini. Asa o sa avem si spectacol si depasiri… dar nu o sa mai numeasca Formula 1 o sa fie Cascadorii rasului. Eu zic totusi sa montam si niste mitraliere de calibru mic la 1- 5 curse, pentru niste adrenalina pura si la o cursa, un pilot sa concureze fara casca, sa vedem daca il loveste o piesa.. daca mai ramane in viata. O sa avem si Cascadorii Rasului si Death Race si Speed Racer, toate in Formula 1. Si ca sa fie tablul perfect, sa se transmita cursele nu in HD pentru ca suntem prea High Tech si in format alb-negru, ca sa ne intoarcem la epoca de glorie a Formulei 1. Si sunet mono neaparat! Si caroserii din aluminiu nu din fibra de carbon. Si nu motoare din titaniu ci din cupru. Si realimentarea sa se faca manual cu canistra si cu palnia. Si fara schimbat rapid al pneurilor, schimbatul de va face cu aceiasi 3 oameni, la toate cele 4 pneuri.

  14. octav spune

    Exceptional! Cand se va supara Bernie va da drumul la aspersoare? Ca nu sunt depasiri sau ca nu castiga cine trebuie! Mai luati voi o ploaie scurta, asa… de control.

  15. bubu spune

    Din 2005 incoace se tot introduc noi reguli si apar idei cretine care n-au facut decat sa strice spectacolul. Daca s-a ajuns ca in germania anul trecut cu 5 sau 6 piloti pe pista tribunele sa nu fie pline…nu mai este nimic de comentat referitor la inca o prostie debitata de Bernie sau altcineva

  16. bubu spune

    *5-6 piloti germani

  17. popicul spune

    Daca e chiar asa dornic de spectacol de ce nu programeaza cursele toamna si primavara ?
    Macar pe circuitele pe care nu prea se aduna spectatori.
    Daca s-ar duce acuma in Turcia sau daca prin Noiembrie, Decembrie, Ianuarie sau Februarie, prin zonele mai calde ale emisferei nordice. Acolo sansele de ploaie sunt zilnic peste 50%.
    In alta ordine de idei, CYRUS nu cred ca trebuie sa stam ca puii de vrabie cu ciocul deschis si sa asteptam o noua sclipire de geniu de la Bernie.
    Anul trecut visa scurtaturi pe circuite, acuma viseaza aspersoare. La anu va veni cu intersectii sau cu treceri de pietoni fara semafor, e dus rau si trebuie schimbat!
    I-mi amintesc o caricatura din anii 70, si atunci se puneau aceleasi probleme si era o propunere sa se tina concomitent un mare premiu si o cursa de ciclism.
    Daca vad bine au trecut 40 de ani si inca ne uitam la F1 cu toate ca e lipsita de spectaculozitate.

  18. Razvan spune

    Mie mi se pare o exagerare totusi. Spectacol inseamna depasiri nu haos provocat de ploaie. Urmeaza curse pe zapada sau si mai tare ar fi pe circuite “udate” care sa si inghete :) ) sa vedem si patinaj :) )