F1 2011 la debut: aşteptări parţial înşelate

Prima cursă a noului sezon a fost aşteptată cu sufletul la gură în speranţa că noile reguli vor revitaliza spectacolul. Noua aripă spate ajustabilă şi sistemul KERS promiteau o sporire a numărului de depăşiri, iar pneurile Pirelli sugerau o diversificare radicală a strategiilor pentru opririle la boxe. Din păcate, aşteptările au fost cel puţin parţial înşelate, poate tocmai şi din cauza aşteptărilor prea mari pe care le-am avut:

  • aripa spate ajustabilă nu a avut efecte vizibile. Duelul dintre Massa şi Button din primele 10-15 tururi ale cursei a demonstrat din plin acest lucru. Aflat la maxim o secundă în spatele brazilianului, Button a modificat aripa spate de câteva ori, însă nici măcar nu a reuşit să se apropie de acesta. După calculele lui Gary Anderson, fost designer în Formula 1, aripa spate ajustabilă ar avea efect doar atunci când diferenţa de timp dintre piloţi este mai mică de 0.2 secunde.
  • sistemul KERS se anulează reciproc. În 2009, KERS a făcut diferenţa în câteva curse (în special la Spa) datorită faptului că numai patru echipe l-au utilizat. În momentul în care toată grila de start îl foloseşte (Lotus, Virgin şi Hispania sunt excluse din ecuaţie), eficienţa lui dispare, pentru că ambii piloţi implicaţi într-un duel îl pot folosi simultan.
  • Pirelli a adus un aer proaspăt, dar strategiile nu s-au schimbat radical. Ok, nu am mai avut o singură oprire la boxe, ci două şi, în unele cazuri, trei. Dar comparativ cu cele minim trei şi chiar patru opriri vehiculate înainte de sezon diferenţa este foarte mare. Ca să nu mai spun că stintul de 38 de tururi cu pneuri soft realizat de Sergio Perez (un debutant!) arată că se poate chiar şi mai bine. Depinde doar de stilul de pilotaj si, bineînţeles, de monopost.

Totuşi, trebuie să luăm în calcul că a fost doar prima cursă. Dacă pneurile Pirelli şi sistemul KERS vor rămâne în mare parte la fel, regulamentul de utilizare pentru aripa spate ajustabilă se va modifica constant pe parcursul sezonului, aşa că există loc de îmbunătăţiri.

Trecând peste noile reguli, cred că cea mai bună veste pentru fanii romani este noua echipă de comentatori de Formula 1. Florin Ion şi Antal Putinica au făcut exact ceea ce trebuia să facă: au comentat la obiect evenimentele de pe micul ecran, au explicat noile reguli şi update-uri ale echipelor şi completat comentariul cu informaţii importante disponibile în modulul de Live Timing.

Măcar din punctul ăsta de vedere, F1 2011 este mult peste sezonul precedent.

Etichete:

14 comentarii la “F1 2011 la debut: aşteptări parţial înşelate”

  1. Ionica Ion Ionel spune

    Da, comentatorii trebuie felicitati, avand in vedere ca a fost si prima lor cursa de F1 comentata live au facut o treaba excelenta, care nu am intalnit-o in toti anii in care Dan Alexandrescu a fost comentatorul “de casa”.
    Totusi, spectacolul a fost destul de frumos, duelul Button-Massa a fost chiar interesant.

  2. Mclaren spune

    Acelasi lucru l-am observat si eu la aripa spate ajustabila. Mi s-a parut chiar inutila.
    KERS-ul ne-a adus crash-ul Barichello-Rosberg. M-am uitat pe cursa inregistrata si am vazut acelasi lucru. Barrichello a folosit Kers pana cand si-a dat seama ca are viteza prea mare si a incercat sa franeze. In afara de asta…evident ca pe linia dreapta cam toti il foloseau deci egal cu 0. Pe de alta parte pneurile s-au comportat relativ cum s-a cerut. Sa se degradeze repede. Numai ca aparent unii pot merge foarte linistit cu ele si nu se fac praf.

  3. alecstm spune

    Poate o sa faca diferente pneurile Super Soft, dar ele probabil vor fi duse pe circuite unde nu se consuma multa guma.

  4. Mclaren spune

    http://www.youtube.com/watch?v=C9DBlGpnzqY&feature=player_embedded

    O reclama funny de la Mercedes referitor la sezonul de F1.

  5. Cyrus spune

    Din cate am inteles in comentariile pilotilor dupa cursa, depasirile sunt acum mai facile, anume din cauza aripii ajustabile. Iar Button nu este maestrul depasirilor; dupa cursa zicea ca Massa este unul din cei mai dificil de depasit piloti – din anii precendeti eu cel putin mi-am facut impresia ca Felipe nu este un pilot care se apara foarte bine. Poate Rubens….

    Referitor la KERS – diferenta apare atunci cand pilotii il folosesc in locuri diferite; sau cand unul din ei in situatii de stres uita sa-l foloseasca :) .
    Un alt motiv pt introducerea KERS, poate chiar cel mai important – este sa faca Formula 1 mai “verde”, un promotor al noilor tendinte in industrie; sa poate folosi tehnologia dezvoltata in F1 si in productia de masini. Si se pare ca Ferrari a inceput deja sa o aplice.

    Referitor la pneuri – aceasta a fost doar prima cursa. Ingrijorarea cea mai mare a celor de la Pirelli a fost din punct de vedere al imaginii companiei – desi li s-a cerut sa faca pneurle mai putin durabile ca cele de anul trecut (si este o diferenta uriasa – anul trecut un pilot a schimbat pneurile parca in penultimul tur), ei n-au vrut totusi sa lase impresia ca pneurile lor sunt slabe. Chiar in acest weekend toate echipele spuneau ca sunt surprinsi ca pneurile sunt mult mai durabile decat au fost in teste. Sa astepatam si alte curse…

    Asa ca avem totul inainte…

    Pt mine surpriza a fost cu totul alta – in prima cursa diferentele dintre coechipieri au fost foarte mari – RedBull, Ferrari, McLaren, Renault, Mecedes etc.
    Se pare ca schimbarile din acest an au prins pe multi dintre piloti inca neadaptati la noile conditii. Interesant cat timp o sa dureze aceasta…

  6. JamesBond spune

    Sint fan Formula 1 … de cand ma stiu, si faptul ca il atacati pe Dan Alexandrescu – tot timpul – mi se pare lipsit de profesionalism si chiar de etica. Nu va suparati, dar in toate transmisunile F1 fie ca au fost la ProTv sau Tvr, el a adus un plus, o stire noua, un aer de Monte Carlo … in toti acesti ani – intr-adevar cu multiple greseli la comentarii – prin el am respirat F1, in timp ce alti comentatori de F1 nu-mi spuneau nimic de ce a mai facut Scumacher sau Mika pe la antrenamente. Va rog fiti galanti, si oricat ati vrea sa faceti publicitate noilor comentatori de la DIGI, F1 nu a fost mai spectaculoasa datorita comentatorilor – si pe bune, daca aveti ocazia, urmariti BBC ONE HD, si acolo o sa vedeti emisiune si comentarii de profesionisti F1. Asadar F1 este frumoasa, a fost, si va fi, si sincer ii multumesc D-lui Dan Alexandrescu pentru clipele petrecute impreuna in fata televizorului in toti acesti ani … nu sint nostalgic, vreau sa avem putin respect de anumiti oameni, ca poate maine, Domnule Daniel Popescu, o sa arunce cineva cu noroi in dumneavoastra prin vre-un articol, de pe vastul internet, si se vor gasi cativa oameni sa isi aminteasca ce articole bune faceati odata!

  7. mad79 spune

    fost o cursa de incalzire,zic eu,desi la felul cum a zburat Vettel,atat in clificari,cat si in cursa,ma face sa ma gandesc la ce e mai rau,si anume ca va omora acest campionat pana in septembrie,maxim.Nesperat de bine s-au miscat Mclaren si cred c doar ei le pot pune probleme celor de la RBR.Ferrari o mare dezamagire,nu atat pentru mine care nu sunt fanul lor,ci mai ales pentru tiffssi calutului cabrat.Mercedesgp,la fel dezamagire,dar nu le stim potentialul maxim,sa speram ca isi revin Pilotul zilei de ieri ,este Sergio Perez,cu toate,ca a fost descalificat,dar iti trebuie sa ai ceva talent ca la debut,nu doar sa intri iin puncte,ci si sa termini cursa,doar cu o singura oprire la boxe.Si toti se plangeau de pneuri.Eram sigur ca pe un circuit mai cald acestea se vor comporta altfel decat pe circuitele unde erau 8015 grade!Referitor la DRS si duelul Massa-Button,lucrurile erau cam asa,cel putin asa am tras eu concluzia,monopostul lui Massa statea foarte bine pe partea virajata a circuitului siacesta nu folosea deloc Kers,astfel ca atunci cand era pe linia strat-sosire mconsuma KERS-ul,anuland avantajul lui Button,caare folosea DRS.el venind cu KERS-ul gol la sfarsitul tururlui de pista.
    Un ultim aspect legat de comentariul Digisport,foarte foarte bun.mici scapari mondene,dar una peste alta pentru inceput le dau nota 6.75.Le-as fi dat 7,daca il lasau pe Brad Bruner sa vorbeasca mai mult

  8. cucubau spune

    Transmisiune relativ ok. Mi-au lipsit informatiile de la “fata locului”. (Asa cum erau ele, totusi erau). Nu sunt fanul comentariului din studio, situatie in care comentatorul nu-mi poate spune mult mai mult decat vad si singur, dar asta este. Comentariul putin dezorganizat, destructurat. Ma asteptam ca la primele editii sa fie prezentate TOATE noutatile importante, modificarile de regulament si nu doar pe ici pe colo. Nu toti telespectatorii sunt la curent cu ce se intampla in culisele F1. Daca tot se comenteaza din studio ar fi de preferat ca cei doi comentatori sa urmareasca atent ce se intampla pe ecran. ( sa nu cada si ei in pacatul lui Miki de a se pierde in amanunte, ratand deseori esentialul).
    In ce priveste invitatii in emisiune, as prefera persoane cu opinii la nivelul competitiei. Nu neg talentul lui Brad Bruner, dar pana la F1 mai are mult de munca si am observat ca in acest moment nu are opninii la nivelul f1. Altfel stau lucrurile cu Marinescu sau cei care evolueaza in competitii superioare.
    In final, e bine totusi ca inca avem acces la acest spectacol, ca cineva a investit in asta.
    Sa fie spectacol, zic! :)

  9. Daniel Popescu spune

    @JamesBond: Din punctul meu de vedere, comentariul lui Miki Alexandrescu nu avea nicio legatura cu Formula 1. Era mai degraba un comentariu despre cancanurile din Formula 1. La PRO TV comenta mai bine, sau cel putin asta era impresia, in primul rand pentru ca il avea in studio pe Adrian Cheltuitoru sau Antal Putinica.

    Sincer, cred ca sunt prea mic ca valoare in peisajul Formulei 1 pentru ca cineva sa scrie articole despre mine, fie ele pozitive sua negative.

  10. Daniel Popescu spune

    @mad79: Comentariile mondene au aparut doar atunci cand aveam imagini cu prietena lui Hamilton. Oamenii au explicat cine este persoana din imagine, lucru perfect firesc, pentru ca acesta este rolul lor: sa explice pentru telespectatori ce se vede in imagini.

  11. Daniel Popescu spune

    @cucubau: Este foarte posibil ca DigiSport sa aiba un comentator de la fata locului pentru cursele din Europa.

  12. hasu spune

    Indiferent de comentatori,cred ca sint binevenite si cancanurile in F1.Pentru mine cel mai bun comentator a fost Andrei Bacalu,cel care mi-a insuflat dragostea ptr. Formula 1,prin comentariile exacte si detaliile tehnice oferite.De atunci am devenit un fan inrait al curselor de Motorsport.

  13. Cristy spune

    Personal am avut probleme cu DigiSport asa ca am urmarit cursa pe BBC (calificarile leam vazut pe DigiSport) comentatorii miau lasat o parere buna dar totusi Florin Ion comenteaza cursele de Formula 1 precum cele de MotoGP dupa parerea mea cursele sunt extrem de diferite la MotoGP trebuie sa fi mereu atent foarte atent pt ca in fiecare moment are loc o depasire si trebuie sa fi foarte precis. O cursa de Formula 1 dupa parerea mea nu e chiar asa , insa DigiSport sunt la inceput si mai au de munca, nu de mult am citit un articol in care se specifica ca si TVR 1 au inceput bine atunci cand au preluat F1, cred ca Digi va ceda la un moment dat si prosperitatea nu va fi la fel penrtu ca evenimentele transimise de ei sunt foarte multe si incep sa numai faca fata. Indiferent consider ca dupa ce am vazut prima cursa pe BBC sunt complet uimit de cum se realizeaza o transmisie acolo, oricum la o cursa de Formula 1 sau orice alt sport cu motor daca esti fan inrait te descurci si daca auzi doar sunetul motoarelor si al team-radio. Domnule Daniel Popescu in incheiere as vrea sa spun la finalul sezonului vom trece in revista comentariile facute Digi anul asta pentru ca repet suntem doar la inceput

  14. mad79 spune

    @Cristy
    nu poti face comparatie intre ce fac cei de la Digi si ce fac cei de la BBC.Englezii au o cultura a motorsportului de 40 si ceva de ani sa ca ,doar atunci cand cand se vor lasa pustii de acum ce evolueaza sub drapel romanesc,vom putea avea pretentii la o asemenea transmisiune@