Atracţie fatală

Romain Grosjean are o explicaţie pentru incidentul în care a fost implicat cu Michael Schumacher la startul Marelui Premiu al statului Monaco:

“Am avut probleme la start, dar nici Lewis Hamilton nu a avut unul prea bun. Fernando Alonso a ajuns în dreptul lui, aşa că eu eram pe exteriorul ambelor monoposturi şi, din păcate, Michael Schumacher era la rândul lui în exteriorul meu. Pur şi simplu nu era destul spaţiu”.

Desigur, nu era destul spaţiu.

grosjean-schumi

Alţii au încercat să-i ia apărarea francezului afirmând că acesta nu are suficientă experienţă în Formula 1 sau la Monaco. Este adevărat că Grosjean a concurat pentru prima oară în Principat la volanul unui monopost de Formula 1, însă argumentul că nu era obişnuit cu circuitul nu stă în picioare.

El a participat la Monaco în GP2 în 2008, 2009 şi 2011, obţinând inclusiv o victorie în urmă cu trei ani pe vremea când concura pentru Barwa Addax. Cu alte cuvinte, ştie foarte bine circuitul.

Poate că pilotul echipei Lotus are o atracţie deosebită pentru Schumacher sau poate pur şi simplu vrea să-l menajeze pe “bunicul Formulei 1″ şi să-l trimită mai repede la boxe pentru odihnă. Altfel nu se explică cum, într-un clasament al piloţilor care au parcurs cei mai mulţi kilometri în acest sezon, Grosjean ocupă ultimul loc cu 942 km, în timp ce Schumacher este, deloc surprinzător, pe locul 23 cu 1003 km.

Etichete: / /

5 comentarii la “Atracţie fatală”

  1. Kamrocgos spune

    De acord ca Grosjean e cam nervos la startul cursei si face greseli nepermise (a abandonat jumatate din curse in primele tururi), motiv pentru care ocupa ultimul loc in clasamentul amintit, insa mi se pare cam nedrept sa spui ca Schumi e pe locul 23 in acelasi clasament din cauza francezului. Cei doi s-au atins in 2 curse sezonul asta: Sepang si Monaco (dupa parerea mea, ambele din vina lui Grosjean) insa in primul caz, Schumi a terminat cursa, deci a parcurs toti kilometrii, iar la Monaco a abandonat din cauze care (din cate stiu) nu au legatura cu accidentul. Pilotul Mercedes a parcurs numai 1000km mai degraba din cauza problemelor tehnice relaiv timpurii (Australia, China)

  2. octav71 spune

    Schumacher, domn – Grosjean, copil.
    Se vede clar ca Schumi s-a dat cat a putut in stanga (fara sa cedeze pozitia) insa la momentul ala, in viteza si tensiunea cursei nu au mai avut ce face.
    Despre Schumi este inutil sa mai comentez ceva, a facut cam totul in F1. Grosjean, incearca sa se afirme cu orice pret, are presiune pe el din partea lui Kimi.
    Sper sa nu fie inceputul (sau continuarea?) unei povestii de iubire ca cea dintre Massa si Hamilton de anul trecut, desi

  3. gabiposi spune

    Mai studiati un pic si spatiul din dreapta a lui Grosjean!

  4. octave spune

    Mda… aproape ca mai intra inca o masina acolo…

  5. eu spune

    grosjean sa ciocnit putin cu alonso, dupa cum spaniolul a spus in conferinta de presa. nu uitati ca aici deja ei circula cu 100km+ iar o secunda conteaza enorm in termeni de distante. poza asta are un singur scop: sa il arat be grosjean ca vinovat, dar nu uitati ca incidentul a inceput 1-2 secunde mai devreme iar acolo spatiile dintre masini arata diferit