Psihologia fanului de Formula 1

În prima parte a anilor 2000 ni se spunea obsesiv că Michael Schumacher ucide spectacolul prin numărul exagerat de mare de victorii şi tranşarea titlului mondial la jumătatea sezonului. În replică, Bernie Ecclestone a încercat să găsească soluţii, însă schimbarea sistemului de punctare a avut un efect limitat.

În prima parte a sezonului 2011, Sebastian Vettel a obţinut cinci victorii în primele şapte etape ale sezonului. În ciuda faptului că există inevitabil voci care afirmă că Formula 1 are de suferit din cauza dominaţiei Red Bull Racing din ultimii doi-trei ani, fanii rămân la părerea că asistăm la unul dintre cele mai spectaculoase sezoane din ultimii anii.

Chiar atât de nesuferit era Schumacher şi chiar atât de îndrăgit este Vettel? Nici pe departe.

Singurul motiv pentru care dominaţia lui Vettel nu este privită la fel de critic precum dominaţia lui Schumacher este spectacolul din curse. Este adevărat, depăşirile artificiale datorate sistemelor DRS şi KERS nu se compară cu ce făceau nişte băieţi pe circuit în anii ‘70-’90 prin propriile forţe, dar contribuie semnificativ la suspans. Chiar dacă ştii că Vettel are 90% şanse să câştige cursa, te uiţi de la început până la sfârşit pentru răsturnările de situaţii atât de frecvente în lupta pentru locul 2, 3, 5, sau 10.

Mi-am dat seama de chestia asta în timp ce mă uitam la cea mai plictisitoare cursă a sezonului. Aţi ghicit, este vorba despre Marele Premiu al Plictiselii Europei. Vettel se îndrepta spre a şasea victorie în opt curse şi cu toate acestea era doar pentru prima oară în 2011 când pur şi simplu mă plictiseam în faţa monitorului.

Etichete: / /

33 comentarii la “Psihologia fanului de Formula 1”

  1. ctlnmihai spune

    N-aveți digisport acasă de vizionați F 1 la Pc??

  2. Daniel Popescu spune

    Pe DigiSport m-am uitat, dar prin TV tuner extern. E mai mult usor, pentru ca urmaresc si live timing-ul de pe F1.com, plus comentariile live text de pe mai multe site-uri :)

  3. ctlnmihai spune

    Tv normal + laptop-ul pe o măsuță pliantă specială pentru laptop dintr-alea de se găsesc în comerț et voila… soluția..

  4. ctlnmihai spune

    Revenind la subiectul blog-ului ,eu sunt curios dacă Vettel îl va lăsa și pe Webber să câștige vreo cursă anul acesta.. Schumacher l-a mai lăsat pe Barrichello să câștige

  5. Daniel Popescu spune

    @ctlnmihai: Inainte sa-l lase Vettel, Webber trebuie sa fie macar pe 2. Nu prea a reusit anul asta :)

  6. ctlnmihai spune

    admin ,ai dreptate :D

  7. Schubler spune

    Vettel piloteaza deja in lumea lui, undeva departe in fata! Schumacher a mai revenit pe pamant din cand in cand, in sezoanele cand iesea campion mondial. Vettel anul asta… nici macar o data n-a vazut plutonul in acelasi tur cu el… Noroc cu Hamilton si Button in China si Canada, pt ca altfel il aveam pe Vettel acum la 200 de puncte

  8. ctlnmihai spune

    Așa cum Schumacher a revenit pe pământ ,își va reveni și Vettel nu anul acesta, dar își va reveni..

  9. IonutIT spune

    Ce-i drept F1 in ultimii 2 ani a devenit un spectacol asa cum era in vremurile bune. Anul acesta au fost nenumarate curse cand stateam cu sufletul la gura fara sa clipesc. Iar pe Vettel? Ei bine il ignoram complet. Stiam ca el va castiga, nu-mi vine sa cred ca stau in asemenea suspans doar urmarind cine e pe locul 2 sau 3.

    Pe vremea lui Schumacher nu era asa si asta ma face sa cred ca nu el era de vina pentru plictiseala in F1 de pe vremea aia.

    Vettel daca mai castiga o cursa, doua, poate sa stea acasa. E mai ieftin pentru Red Bull :) si oricum deja e clar ca va fi campion mondial si anul acesta. Deja McLaren si Ferrari au anuntat ca se gandesc la anul 2012.

  10. michael_schumacher spune

    Este prematur de spus asta. Toata lumea face comparatie cu perioada 2000-2004. Pana la urma cu totii ne vom satura de monopolul RBR & Vettel. Sa nu uitam ca anul trecut a castigat la limita campionatul si deabia anul aceasta face o demonstratie de forta si castiga si ce ar fi trebuit sa castige anul trecut, insa a avut probleme mecanice sau erori personale.

  11. Edi spune

    Eu sunt curios cum se va descurca Vettel atunci cand cand va fi pus cu adevarat sub presiune. Atunci cand nu va avea cel mai rapid monopost…atunci cand va trebui sa se gandeasca la fiecare amanunt ca sa mai castige putin timp. Sa nu uitam, Schimacher a dominat niste ani buni, dar inainte de asta el s-a chinuit sa aduca Ferrari la acel nivel. Si cu o masina clar inferioara celor Williams (mai intai) si McLaren (mai apoi) totusi s-a batut de la egal la egal cu Hill, Villeneuve, Hakkinen…
    Sunt curios daca Vettel are acest psihic de invingator atunci cand nu il mai ajuta masina.
    PS: sunt convins ca Vettel este un supertalent, dar caracterele ies la iveala in momente grele…

  12. Diesel spune

    Eu nu l-as face piedestal lui Vettel..vreau sa vad ce face cu o masina mai putin dominanta. Despre psihologie..greu de spus, ne trebuieste o doamna cu glob de sticla. Pana la urma toti suntem fani:)

  13. emerson spune

    Ai perfecta dreptate Edi. E relativ usor sa fugi mult in fata si daca ai sansa sa te tina masina sa termini invingator. Vor veni…inevitabil si momente mai grele. Adevaratii piloti au trecut si prin, asemenea perioade,vezi revenirea lui Lauda dupa Nurburgring in ‘76,talentul si ambitia lui Senna,dupa perioada de glorie a Mc Larenului,precizia cu care isi maximiza sansele de castig,recurgand si la metode nu tocmai ortodoxe si da …Schumacher,pe care nu-l intelesesem de ce pleca de la Benneton,in plina glorie cu titlu mondial proaspat castigat,la un Ferrari ce se tara la mijlocul clasamentului,dar cu talent munca,ambitie,si peste toate si noroc cu caru’,sa rescrie istoria F 1 si a italienilor. Timpul va spune daca tinerelul Vettel e construit dintr-un aluat asemanator. Pasionatii F 1 vor urmari cursele,chiar daca pe alocuri vor fi “plictisitoare”.

  14. jax spune

    prietene iar ai dato in bara cu titlu articolului …aici numai de pshihologie nu se vorbeste ..singurul lucru real din toata poveste ..a fost se pare ca a fost cea mai plictisitoare cursa ..cea din inainte a fost cea mai proasta ..cu safte car a dat ture la infinit ..sute de mii de oameni au platit bilet si pt ce sa stea in ploaie ..singurul lucru frumos a fost se pare depasirile lui schumacher daca nu i se schimbau cauciucurile lui vettel inainte de reluarea cursei as fi fost curios ce se intimpla !!!! asa ceva cred ca nu sa mai intimplat parca ar fi favoritul lui berni ecleston baiatul acesta ..ori cum daca va schimba echipa in viitor va fi tot mai sters ..avantajul lui vettel sint acei 20 la 100 cea ce face pilotul masina lui fiind pe departe cea mai competitiva ..nu degeaba vrea weber sa plece de la echipa !!!o zi placuta..

  15. emerson spune

    Just…cu totii am luat-o pe aratura,adeverind pt.a cata oara spiritul de turma. Fenomenul nu e specific numai F1. In mai toate privintele,marele OM,se plictiseste repede. O dereglare de gena? De la munca la distractie,monotonia genereaza plictiseala,repetarea obsesiva a 50-60-70 de tururi devine plictisitoare,fara aportul celor cateva momente de suspans generat de vreo depasire,o greseala a vreunui pilot,o inabilitate a vreunui mecanic sau a staffului de strategi. Dar astea se intampla mai rar decat vrea “telespectatoru pasionat”. Oare nu cei care se plictisesc repede, in viata reala,aflati la volan dau dovada de agresivitate,nesabuinta,temeritate prost inteleasa,devenind “personaje”. Nu vreau sa dau cu paru,era doar o idee. Pana la urma,cu putine exceptii,daca privim cu onestitate in urma vedem ca F1 are putine sanse sa fie pe durata lunga plina de suspansul mult dorit. In consecinta adevaratii pasionati sunt cei ce o urmaresc pur si simplu pt.ce e de fapt si nu neaparat pt.un posibil spectacol. Cursele in sine sunt spectacol, dar probabil nu toti care privesc inteleg si de ce o fac.. Scuzele mele pt.cei ce se vor simti ofensati. Urmaresc F1 din ‘63,inca nu m-am plictisit. E drept ,pe atunci citeam doar despre Surtees,Brabham,Clarck,Cooper,Bruce Mc Laren si cei ca ei.pt.ca nu aveam televizor la vremea aceea.

  16. mad79 spune

    am inteles bine,este o pagina de facebook a fanilor F1 din Romania?
    cat despre psihologia fanului ‘e multe de spus’ :)

  17. Diesel spune

    @mad, da este , de vineri, e asteptam:)
    http://www.facebook.com/home.php?sk=group_184264894961336&ap=1

  18. Diesel spune

    …te asteptam…

    Nu cred ca vreodata m-am plictisit privind o cursa, am avut altfel de stari insa:), de natura dinamica:), dar plictiseala nu. E adevarat ca, la marele premiu al Europei mi-am permis sa fac cateva deplasari din fata televizorului, insa n-a fost nicidecum plictiseala. Sunt prea multe de vazut ca sa ma plictisesc. N-au fost prea multe depasiri, dar am putut cu placere sa vad cum sun gandite strategiile, sau cum functioneaza diferitele upgrade-uri implementate de echipe, frumusetea unui stil de pilotaj..sunt foarte multe lucruri care conteaza. Daca sunt prea multe depasiri cursa e “artificiala’, daca nu sunt depasiri si cel care pleaca din pole face hat-trick-ul e plictisitor, pai hotarativa d-lor ce vreti sa vedeti la F1.O cursa de F1 este castigata de cea mai buna combinatie masina-pilot. Ma uit cu admiratie la aceasta echipa Red Bull, atat de frumos construita, o minunatie. Ma uit la competitorii care ii urmaresc, la zbaterea si frustrarile care ii insotesc cand nu reusesc. Ce ne-am putea dori mai mult?Mie nu imi place carambolul in F1. Nu sunt foarte incantat nici de cursele din diversele alte categorii inferioare unde din cand in cand este indus haosul. O cursa incepe, din punctul meu de vedere de vineri. Sau incepe cu primele informatii care apar despre pregatirile echipelor pentru urmatoarea cursa. Cum as putea sa ma plictisesc!

  19. Ovidiu spune

    O cursa de F1 este interesanta cand ai si un comentariu adecvat. Comentatorii romani de formula 1 sunt foarte slabi, ei povestesc tot felul de intamplari in loc sa tine privitorul in suspans prin oferirea de informatii referitoare la cursa respectiva. De exemplu la televiziunile straine(BBC,RTL), comentatorii, pe langa faptul ca stiu ce vorbesc dau si foarte multe date tehnice pe care nu ai de unde sa le stii.

  20. Flavius spune

    Ovidiu, ai dreptate. Si cei de pe digi sunt foarte bine informati si se vede ca incearca sa faca ceva frumos insa atunci cand comenteazaa cursa, le lipseste flacara aia. As vrea sa reactioneze la fiecare depasire cum au reactionat atunci cand Vettel a gresit si Button l-a depasit in Canada.

  21. popicul spune

    Psihologia privitorului de duminca . macar in ce ma priveste, a fost dominata de dorinta de a vedea cat de mare a fost efectul schimbarilor de rgulament si cat valoreaza upradarile aduse de adversarii celor de la RBR.
    In ce priveste campionatul ? Alonso zice ca abia in Anglia se decide daca renunta sau nu la lupta pentru anul asta.
    Comentatorii de la Digi sunt incapabili sa se rupa de statutul lor de fani ai unui pilot ( Florin Ion la moto GP e “capabil” sa se entuziasmeze cand Rosi depaseste un concurent cu motocicleta de client).
    Eu ii suspectez ca acum sufera din cauza faptului ca trebuie sa comenteze victoriile lui Vetel si nu cele ale idolului lor.
    Poate de aia s-au aprins la depasirea lui Buton, ca se mai da peste nas celui ce pune la colt favoritul lor.
    Cine nu crede in Vetel ar fi bine sa se uite la lista celor ce au castigat la Monza. Vetel e tanar si cert este un superpilot.
    Acuma ca se vorbeste de Fangio, si el a fost campion mondial pentru ca avea masina cea mai buna. Atunci cand masina lui nu era cea mai buna se lua si se muta, chiar si in mijlocul sezonului.
    Nu se poate reprosa unui pilot ca are masina mai buna ca a celorlalti. Aceasta atitudine seamana cu cea de pe marginea drumului la liniute.

  22. dumi_p spune

    Acum e clar ca Vettel are cea mai competitiva masina de pe grila.

    Dar totusi, Weber nu are aceleasi performante, si sa nu imi spuneti ca nu beneficiaza de acelasi suport din partea echipei ca nu o sa va cred. La nivelul asta nu isi permit sa dezavantajeze vreunul din piloti, mai ales cand e o asa mare diferenta intre ei :D

    Ceva imi spune ca baiatul asta e dat naibii si la fel am zis si cand a castigat la Monza si atunci cand, in ultimile tururi ale cursei din Brazilia (2008 parca) l-a depasit pe Hamilton pe ploaie, care se lupta la titlu (Hamilton in MCLaren, Vettel in Torro Rosso)

  23. ctlnmihai spune

    La Monza, Vettel a plecat din pole datorită faptului că strategii de la Mclaren și Ferari au dat-o în bară atunci.. soarta cursei jucându-se în calificări .și-n plus în Brazilia ,Hamilton n-avea niciun sens să riște un titlu mondial..da Vettel e un pilot bun dar aștept pe cei care acum minimalizează importanța monopostului ca în cazul în care în sezoanele următoare Vettel nu o să aibă un monopost la fel de performant să nu invoce scuza aceasta..

  24. ctlnmihai spune

    Și în plus Vettel a dovedit că este un pilot foarte bun doar când aleargă alături de Webber în echipă ..Aș vrea să văd un cuplu Vettel -Alonso sau Vettel -Hamilton alergând pentru Mercedes gp de exemplu.. am ales Mercedes pentru că la Ferrari și Mclaren deja și Alonso și Hamilton sunt prim piloți și deja fanii Vettel ar spune că Vettel va fi defavorizat. în favoarea celor 2 piloți..

  25. ctlnmihai spune

    @Diesel ..scuze dar duminică în comm-ul de după cursă ai spus că a fost o cursă oarecum plictisitoare.. a fost sau nu plictisitoare:D

  26. Diesel spune

    :) corect, acel “oarecum” inseamna mai mult decat parea in textul meu de duminica. Inseamna de fapt ca in lipsa unor situatii care sa genereze miza in clasamentul cursei m-am concentrat pe gasirea altor elemente care sa fie de interes:). Insa, cum spuneam mai sus, mi-e foarte greu sa ma plictisesc la o cursa de F1:), nu-mi dau seama ce ar trebui sa se intample. Da, poate acea cursa din US la care masinile incaltate cu Michelin s-au retras. A fost singura data cand am intors spatele televizorului..:)

  27. jax spune

    interesante comenturile dar nu va faceti probleme din cauza lui vettel si sa tineti minte ce spun vettel nu e chiar ca un foc de paie dar e pe aproape ..maxim 2 sezoane in afara de acesta si nu mai deranjeaza prea mult …va schimba echipa petru ca ori ce pilot dupa un timp fuge dupa bani cind deja are faima ..si anul acesta vor fi multe rasturnari de situatie ..dar campionatul e ca si al lui ..o seara buna

  28. emerson spune

    Deci,sa revenim….titlul era…Psihologia fanului,nu talentul,mai mult sau mai putin, motivat sau mai putin motivat,al lui Vettel. Deci e vorba de motivatiile noastre de a urmari F1,RESURSELE PSIHOLOGICE care ne fac sa urmarim sau nu transmisiile tv

  29. emerson spune

    Cineva,mai daunazi,era nemultumit de lipsa de impartialitate a comentatorilor. Comentariile nu pot fi facute,in principiu,numai de profesionisti,foarte buni cunoscatori al fenomenului,la care, in mod firesc, ar trebui sa se adauge,nu in ultimul rand, pasiunea. Daca esti pasionat, invariabil ajungi sa-ti placa mai mult un anume pilot sau o anumita masina. Daca ajungi sa lauzi pe careva pt.o manevra reusita,oponentul se simte”atacat” si acuza lipsa de impartialitate. Depinde de care parte esti. Mai conteaza si dispozitia de moment,starea sufleteasca,,fizica,psihica a omului. Sunt multe… Pana la urma si ei sunt oameni, pe de o parte…pe alta parte, nu poti multumi pe toata lumea.

  30. jax spune

    emerson recunoaste ca esti fan vettel ..momentan >>dar asta nu e o problema daca te uiti mai sus ai sa opservi primul meu coment ..eu nu am experienta ta sint fan f1 numai din 1983 dar ori cum numai dupa revolutie am reusit sa vad o cursa intreaga ..cit despre comentatori cei de la digi sint cei mai buni de pina acum ..parerea mea..si transmisiunea e mai mult decit ok!!!

  31. emerson spune

    jax…te va mira poate…din contra,din fire sunt mai circumspect. In primii ani nu-mi placea nici Schumacher,nici macar in culmea gloriei lui,accept si recunosc geniul lui,dovedit nu odata,forta lui,abilitatea lui,tenacitatea lui,pofta de a fi castigator,chiar si atunci cand nu mai avea nimic de dovedit. Dar atat. Pot spune ca mi-au placut de-a lungul anilor…in ordine:Jim Clark,Emerson Fittipaldi,Niki Lauda,dupa accidentul de la Nurburgring,Alain Prost si acum,intr-o oarecare masura Hamilton. Nu mi-au placut,desi unii au fost geniali ca piloti:James Hunt,Sheckter,Piquet,Senna,Mansell,Hakkinen,Raikkonen.Motivele sunt diferite,de la caz la caz. Vettel are ceva talent,nu se poate contesta,dar…sa-l vedem in continuare.,

  32. jax spune

    exact sint total de acord cu dvs ..in schimb mia placut senna si raikkonen ..prost era foarte bataios ..in multe curse de carting si dupa pensionare la batut pe schumi dar nu ma atras cu nimic ..ori cum a fost si el un mare pilot a fost o cursa frumoasa cred in 1993 sau 1994 cind schumi ia batut pe amindoi ..pe senna si pe prost ..a fost una memorabila schumi fiind la inceputurii in f 1 …o zi buna

  33. sepu spune

    @ toti cei care spun ca Vettel are noroc cu masina …

    Oare Mark Webber concureaza pt Torro Rosso ???