Richard Branson stewardesă

Richard Branson, patronul celor 400 de companii reunite sub brandul Virgin cu o avere estimată de 4 miliarde de dolari, va deveni stewardesă în 1 mai, după un pariu pierdut de Tony Fernandes, şeful celor de la Lotus.

Pentru cei care au uitat, Branson şi Fernades au făcut un pariu la începutul sezonului 2010 privind poziţiile pe care vor termina echipele lor, Virgin Racing şi, respectiv, Lotus, în clasamentul constructorilor. Conform înţelegerii, patronul echipei mai slab clasate urma să îndeplinească rolul unei stewardese pe un zbor al companiei aeriene deţinute de rivalul său.

După o amânare cauzată de un accident de schi, evenimentul va avea loc în cele din urmă în mai 1, la bordul unui avion în care vor putea urca toţi cei interesaţi să facă o donaţie în scopuri caritabile. Iată că, indiferent de banii pe care îi are în cont, Branson îşi respectă promisiunea. Aşteptam cu interes fotografii reale asemănătoare cu cea din materialul promoţional:

RichardBranson

Comments are closed.