Ricciardo, pariul Red Bull pentru viitor

Spre finalul lunii august scriam că negocierile dintre Red Bull Racing şi Kimi Raikkonen au eşuat, cel mai probabil, pentru că finlandezul nu a acceptat să fie în aceeaşi echipă cu Sebastian Vettel, dat fiind statutul de care se bucura triplul campion mondial.
În acest context, Daniel Ricciardo reprezenta alegerea logică, însă nu este exclus ca germanul să aibă parte de ceva probleme, în special în calificări. Australianul a demonstrat în acest sezon că este capabil să plaseze un monopost Toro Rosso relativ modest în primele linii ale grilei de start, acesta fiind de fapt şi principalul argument pentru care a fost preferat celuilalt pilot al echipei, Jean-Eric Vergne.
În plus, el are avantajul că provine din programul Red Bull Junior. Pe de o parte, echipa poate justifica în acest fel investiţiile lui Dietrich Mateschitz în acest program, iar pe de altă parte Ricciardo cunoaşte deja echipa şi modul în care lucrează aceasta.
Totuşi, pentru Red Bull, cel mai important lucru este că şi-a asigurat viitorul. Ricciardo are la dispoziţie cel puţin un sezon pentru a se dezvolta în cadrul Red Bull Racing şi, în cazul unei plecări a lui Vettel la o altă echipă de top, să devină liderul actualei campioanei mondiale. Adică să urmeze exact traiectoria lui Vettel.
De altfel, asemănările dintre Ricciardo şi Vettel nu se opresc doar la faptul că amândoi provin din programul Red Bull Junior. De fapt, amândoi au trecut la un moment dat şi prin garajul celor de la BMW: Vettel în perioada 2003 – 2007 (Formula BMW, pilot de rezervă la BMW Williams şi pilot de rezervă BMW-Sauber), iar Ricciardo în 2006 (Formula BMW Asia).
Iar cei doi se cunosc de mulţi, mulţi ani, aşa cum demonstrează şi fotografia de mai jos:

ricciardo-vettel

2 comentarii la “Ricciardo, pariul Red Bull pentru viitor”

  1. oross spune

    eu cind va ziceam ca lui Vettel ai trebuie un scut nu un rival nu ma credea nimeni!kimi ori ajunge la ForceIndia/Ferrari daca pleaca Alonso la Mclaren ori ramine pe loc!

  2. vyctor7 spune

    Dl Popescu plecand de la faptul ca Ricciardo va fi colegul lui Vettel este clar ca nu trebuie deranjat bineinteles ce a dorit germanul a cantarit la solutia aleasa de Redbull la final . Cu alte cuvinte un Raikkonnen ar fi fost foarte greu de invins , un Alonso imposibil de batut cu aceeasi monopost in momentul de fata , un Hamilton foarte rapid foarte greu de invins .Din punctul meu de vedere Vettel este fabricat nu este un campion autentic pentru ca am vazut ca la formulele inferioare a fost invins de ex de Di Resta . Ultimul campion adevarat a fost Shumacher si cel mai bun din istoria F1 a fost clar Ayrton Senna.