Cand se va retrage Renault

Anuntul potrivit caruia Renault va anunta pana la finalul acestui an planurile legate de participarea in Formula 1 reprezinta un indiciu evident in privinta intentiilor pe care le au francezii.

Nu cred  ca se pune problema daca Renault se va retrage sau nu din Formula 1, ci cand va face acest pas, pentru ca toate mesajele indica faptul ca este doar o chestiune de timp.

Cel mai bun moment sa renunti la Formula 1

In luna septembrie, la numai cateva ore dupa ce FIA a incriminat echipa pentru blatul realizat in Singapore 2008, Renault dadea asigurari ca va ramane in Formula 1.

Ce s-a intamplat in aceste mai putin de doua luni? Nimic deosebit, cu exceptia faptului ca Toyota, cel mai mare producator auto din lume in 2008, s-a retras din competitie cu numai doua zile in urma. Renault are acum scuza perfecta pentru a renunta la Formula 1. Iar daca nu avea de gand sa se retraga, nu avea niciun motiv sa spuna ca va anunta planurile pana la finalul anului.

De ce amana Renault decizia

Daca Toyota a facut acest pas, iar Renault vrea sa ii urmeze exemplul, intrebarea este de ce francezii au amanat orice decizie pana la finalul anului. Raspunsul este simplu: Renault asteapta sa vada daca Toyota va fi obligata sa plateasca compensatii financiare pentru incalcarea Acordului Concorde. Daca suma va fi una rezonabila, de ordinul catorva milioane de euro, Renault va parasi Formula 1 cu efect imediat. Daca suma va fi mai mare, probabil ca Renault va continua in F1 pana la finalul sezonului 2012, cand actualul acord expira.

Adaugati faptul ca imaginea echipei a fost grav afectata de scandalul Crashgate si ca pana in prezent nu are niciun sponsor principal pentru sezonul 2010 si obtineti o perspectiva globala a motivelor pentru care Renault va parasi Formula 1.

Etichete: / /

Un comentariu la “Cand se va retrage Renault”

  1. TeamClown spune

    Eu cred ca nici ei nu stiu ce sa faca.