Ferrari: Jocul strategic pentru Acordul Concorde

Noile ameninţări ale Scuderiei Ferrari cu privire la retragerea din Formula 1 nu reprezintă în niciun caz ceva nou, însă pe de altă parte apar într-un context cât se poate de interesant.

Aparent, în Formula 1 este linişte şi pace şi se lucrează la noile regulamente tehnice care vor intra în vigoare până în 2014. În realitate, FIA, echipele şi Bernie Ecclestone trebuie să semneze un nou Acord Concorde care să intre în vigoare în 2013, iar negocierile vor atinge punctul critic anul viitor.

Jocul în care a intrat Ferrari prin aceste declaraţii este unul foarte inteligent, asemănător cu cel practicat în 2005. FIA şi Ecclestone ştiu că Formula 1 nu ar mai fi Formula 1 fără Ferrari, motiv pentru care Scuderia aşteaptă ceva la schimb pentru semnarea Acordului Concorde.

Ce îşi doreşte Ferrari? Al treilea monopost, mai multe teste şi o mai mare influenţă a performanţelor tehnice în detrimentul aerodinamicii.

Dacă Ferrari obţine măcar unul dintre aceste lucruri, Scuderia va semna noul Acorde Concorde în termenii lui Ecclestone, prin care echipele vor primi în continuare 50% din drepturile TV. Iar dacă Ferrari semnează un astfel de Acord Concorde, celelalte echipe nu vor avea altă soluţie decât să semneze la rândul lor. Ferrari şi Ecclestone câştigă, celelalte echipe pierd. Şi când spun că pierd, mă refer la bani, pentru că echipele speră să obţină 75% din drepturile TV.

Concluzia este simplă: Ferrari aplică o strategie inteligentă prin care fie va obţine unul sau mai multe dintre cele trei puncte de mai sus, fie va obţine 75% din drepturile TV.  Iar celelalte echipe vor trebui să facă exact ceea ce va face şi Ferrari.

4 comentarii la “Ferrari: Jocul strategic pentru Acordul Concorde”

  1. Schubler spune

    Daniel, ok… e un punct de vedere. Sa spunem ca e o strategie a Ferrari… insa sa nu uitam ca fondurile administrate de CVC Capital vor trebui sa-si faca in curand exit-ul din F1 fie prin IPO (Initial Public Offering) fie vanzare… Formula 1 nu mai e detinuta de un investitor privat sa ramana pe termen nelimitat la un singur proprietar ci e vorba de niste fonduri, in care sunt banii unor investitori pe perioada determinata. Se apropie Exit-ul in curand, nu numai Acordul Concorde.

  2. Schubler spune

    Cateva detalii foarte importante despre ce se petrece in F1 acum pe langa lucrurile deja evidente: http://www.preqin.com/item/kickback-investigation-tests-cvc-s-romance-with-formula-one-s-ecclestone/102/3457

  3. Daniel Popescu spune

    Eu sunt sigur ca CVC Capital Partners vrea sa vanda drepturile pentru F1 mai devreme sau mai tarziu si nu cred ca se gandesc la un IPO.

    Problema este mai complexa: CVC a cumparat drepturile F1 prin intermediul unui imprumut bancar de ~2 miliarde de dolari (cred ca asta este cifra corecta, dar s-ar putea sa ma insel) si a garantat creditul cu… veniturile pe care le va obtine din drepturile TV in anii urmatori.

    Cu alte cuvinte, daca CVC accepta ca echipele sa primeasca 75% din drepturile TV, CVC nu va reusi sa-si mai acopere garantia pentru credit. Iar bancile ar putea ridica pretentii la felia F1…

    Va fi un 2012 foarte interesant pe planul asta :)

  4. Schubler spune

    Asa cum ai spus nici Bernie si nici CVC nu va ceda 75% drepturi cat timp CVC nu-si face exit-ul avand pe cap un debt de 2.5 miliarde. Asa ceva sigur se va negocia cu urmatorul proprietar. Mai degraba primesc 6 roti si pe Robocop in cockpit decat sa-si riste banii CVC. :)