Cum ar trebui să fie organizat un Mare Premiu de F1?

Marele Premiu al Japoniei a fost gazda unor noi discuţii privind formatul weekendurilor de cursă în Formula 1, scopul declarat al echipelor fiind, ca întotdeauna, îmbunatăţirea spectacolului.

Discuţiile au venit şi pe fondul ploii torenţiale de sâmbătă de la Suzuka, care a bulversat programul obişnuit prin amânarea calificărilor pentru duminica. În opinia mea, permanentizarea acestei soluţii nu este benefică pentru fani, însă întrucât soluţiile concrete ale echipelor lipsesc cu desăvârşire voi încerca să trasez câteva idei pentru viitor:

  • antrenamentele sunt defalcate în prea multe sesiuni. Vinerea ar fi suficientă o singură sesiune de antrenamente de o oră, mai ales că în prima jumătate de ora a fiecărei sesiuni nu se întâmpla (aproape) nimic. În acest fel, vineri dimineaţa s-ar putea realiza inspecţiile FIA ale monoposturilor, conform propunerii lui Horner.
  • calificările beneficiază deja de cea mai bună soluţie pentru spectacol. Ar fi însă interesant ca timpul de referinţă al calificărilor să fie realizat ca medie între toţi timpii efectuaţi în sesiunea respectivă, cu un număr minim de tururi cronometrate. Astfel, piloţii ar fi obligaţi să dea tot ce este mai bun în fiecare tur.
  • cursa ar trebui scurtată de la ~300 km la 250 km sau chiar 220 km. Mizez pe principiul mai scurt şi mai intens. De exemplu, cursa de la Monza nu a fost foarte spectaculoasă, dar nici nu m-a plictisit, pentru că a durat doar o oră şi 20 de minute.

Chiar dacă este evident că nicio persoană cu influenţa asupra regulamentului Formula 1 nu citeşte acest blog, vă invit la o discuţie constructivă pe acest subiect. Cum credeţi că ar trebui să se desfăşoare un Mare Premiu de Formula 1?

Etichete:

24 comentarii la “Cum ar trebui să fie organizat un Mare Premiu de F1?”

  1. Ghiri spune

    Mie imi place ideea pe care a avut Briatore (daca imi amintesc bine) acu cativa ani. Idea era sa fie 2 curse de vreo 45 de min + o singura sesiune de calificari. In cea de-a doua cursa pilotii ar fi trebuit sa porneasca in ordinea inversa clasarii in cursa nr 1. Cred ca ar fi interesant sa ii vezi pe pilotii de top pornind toti din spate si sa se lupte cu traficul. Legat de anternamentele libere eu cred ca ar trebui sa fie mai lungi sau sa fie vreo 3-4 sesiuni mai scurte. In acest fel echipele ar putea testa noi componente. Bineinteles ca pt echipele mici nu ar fi convenabil. O zi buna va doresc

  2. andrey1293 spune

    dupa mine, cursa de duminica ar trebui impartita in 2.gen F2 sau GP2.buna ideea cu media timpilor in calificari.chiar ar fi spectaculos sa vedem ca pilotii dau tot ce pot pe pista.iar vinerea ar trebui sa se dea sansa pilotilor tineri exact cum zicea bossu red bull

  3. suburbian spune

    un sistem de curse gen BTCC ar fi genial.

    “On the Saturday of a race weekend there are two practice sessions followed by a 30-minute qualifying session which determines the starting order for the first race on the Sunday, the fastest driver lining up in pole position.
    Each race typically consists of between 16 and 25 laps, depending on the length of the circuit. The result of race one determines the grid order for race two (i.e. the winner starts on pole).
    For race three, a wheel is spun to decide at which place the grid is ‘reversed’. This means drivers finishing 6th, 7th, 8th, 9th or 10th in race two could take pole position for race 3 depending on the outcome of the draw. For example, if the spinning wheel stops at position 7, the driver finishing in 7th position in race two starts on pole, 6th place starts in second place, 5th place starts in third etc. Drivers finishing in 8th place and beyond would start race three in their finishing order for race two. The draw is normally conducted by the winner of race two, unless this driver is competing for the championship at the final meeting.
    Previous to 2006, the driver finishing in 10th place in race two took pole position for race three. This initiated deliberate race ‘fixing’, whereby some drivers attempted to finished in 10th place during race two to gain pole position in race three. This “reverse grid” rule polarised opinion: some fans enjoy the spectacle afforded by having unlikely drivers on pole position while faster ones have to battle through the field; others feel it detracts from the purity of the racing. For example, some drivers might decide to slow down and let others pass them, thereby improving their own starting position for the “reverse grid” race, which is contrary to the spirit of motor racing – which is to try to come first in every race. It also led to some safety concerns as drivers would slow dramatically on the approach to the finish line, with cars behind forced to take evasive action to avoid collecting slower cars ahead. These factors contributed the rule change for the 2006 season.”

  4. Daniel Popescu spune

    @suburbian: Trei curse intr-un Mare Premiu ar fi prea multe. Iar tragerea la sorti pentru pole position… nu stiu, dar nu poti sa promovezi performanta prin trageri la sorti. Nu in F1, cel putin.

  5. dmd spune

    @Daniel Popescu. Prostii!! Formula 1 se desfasoara cel mai bine in formatul de acum. Nu vreau sa se transforme intr-o cursa de GP2 cu 20 de tururi. Tocmai asta o deoseosebeste de formulele inferioare. COMPLEXITATEA.

  6. Cristy spune

    Parerea mea e ca F1 nu poate avea doua curse fiindca daca nu gresesc asa ceva nu a mai fost niciodata nici ideea de la cu 220 km nu ar fi prea benefica da cursa de la Monza a durat 1:16:24.572 dar totusi in Formula 1 in medie trebuie ca o cursa sa durezeze 1:30 ceea ce se petrece ideea cu Antrenamentele e buna in privinta calificarilor de la Suzuka la ei era 14:00 cand trebuiau desfasurate calificarile de ce nu le-au facut la 17:30 . Totusi da o cursa o reducem ajunge ca in Moto GP unde o cursa in medie tine 40 minute dar acolo sunt trei categorii (125, Moto 2 si Moto GP) cu expectia cursei de la la Laguna Seca deci iti i-a c-am 3 ore sa vezi toate cursele. O cursa de F1 in 40 minute nu apuci sa vezi prea multe. Raman la ideea ca totul e ok din prezenta dar cu exeptia antrenamentolor

  7. Razvan spune

    Nu stiu cat de benefica ar fi un sistem cu 2 curse, in care in cea de-a doua s-ar lua startul in ordinea inversa sosirii din prima. Exista piloti si echipe f incete, in cazul acesta daca echipele rapide ar porni din spate, s-ar putea sa existe multe accidente=costuri foarte mari pentru inlocuirea monoposturilor. Nu isi doresc asa ceva acum, moment in care militeaza pentru reducerea costurilor.
    Consider ca pentru animarea acestui sport, ar trebui ca toti sa beneficieze de aceleasi dezvoltati tehnologice si un regulament cat mai strict in ceea ce priveste aerodinamica monopostului.
    Totusi anul acesta avem un campionat animat, cu 5 soferi cu snase matematice la titlu. Eu zic ca nu e rau, daca ne gandim cum a fost anul trecut sau cum e de exemplu in WRC, unde de 7 ani castiga unul singur.

  8. Daniel Popescu spune

    @dmd: Formulatul actual este ineficient din punct de vedere logistic si financiar, in primul rand in cazul antrenamentelor. Cursele pot ramane la 300 km, desi uneori sunt prea lungi.

  9. ctlnmihai spune

    actualul format e cel mai bun..

  10. Daniel Popescu spune

    @Cristy: 125 cmc, Moto 2 si MotoGP sunt echivalentul competitiilor GP3, GP2 si Formula 1. Privind lucrurile din aceasta perspectiva, pare cam imposibil sa vezi toate cele trei competii.

    Cateva calcule: o cursa de 250 km ar dura aproximativ o ora si un sfert, una de 220 km cam o ora. Nici vorba de 40 de minute.

  11. Daniel Popescu spune

    Nu in ultimul rand, un Mare Premiu cu mai multe curse nu este potrivit. Da, in toate celelate competitii de monoposturi se practica, dar in F1 nu cred ca avem nevoie de asa ceva.

  12. dmd spune

    @Daniel Popescu. Momentan, in lipsa sesiunilor de teste, antrenamentele libere ar trebui sa ramana in formatul actual. Daca le mai dam idei astora de la FIA pana la urma cursele se vor desfasura in simulatoare pt eficientizarea si optimizarea cheltuielilor.

  13. ctlnmihai spune

    @Daniel Popescu.. comprimarea actualului format cred că ar ajuta mai mult pe cei care comentează în scris acest sport decât pe spectatori aş spune eu :)

  14. Daniel Popescu spune

    Observatia ta este corecta. Eu sper ca printr-o limitare a antrenamentelor se vor reintroduce sesiunile de teste din timpul saptamanii. Dar stim cu totii ca in primele 30 de minute din cele doua sesiuni de vineri nu alearga aproape nimeni, iar asta inseamna o ora pierduta aiurea.

  15. Razvan spune

    Dupa cum spunea si Razvan ceva mai sus,un regulament cat mai strict al aerodinamicii si a dezvoltarilor tehnologice.As mai propune ceva:Un sistem de teste din partea FIA asupra motoarelor inaintea inceputului de sezon,in care motoarele ar trebui sa respecte anumiti parametri minimi de putere si fiabilitate pentru a lua startul.(nu stiu daca se fac teste asemanatoare dar astea ar trebui).
    Sau,inainte de inceperea sezonului,o serie de teste oficiale FIA pe un circuit,in care echipele sa faca un anumit numar de tururi,iar masinile foarte incete,sa nu ia startul in sezon.
    Cred ca e SF ce spun eu,dar asa poate am avea mai putine echipe si mai mult spectacol.

  16. Niculae spune

    Eu raman la parerea ca Formula 1 este varful dezvoltarii tehnologice al unui monopost. Daca fanii isi doresc un regulament mai strict, oricat se poate desena un model de monopost si toate echipele sa-l foloseasca, la fel si la motoare. Nu stiu cat va aduce spectacol dar… problema este in ceea ce isi doresc fanii. Iar fanii isi doresc depasirii, atat timp cat nu le implica favoritii, isi doresc spectacol atata timp cat favoritii lor sunt pe primele pozitii.

    Personal as vota spre o Vineri plina de teste, + poze si autografe + vizita la standurile echipelor, Sambata cu cateva ore de teste + calificari si Duminica… cursa. Personal nu sunt in favoarea circuitelor asiatice… unele nu-si au rostul (fara rautate aici), dar exista circuite unde Formula 1 este dorita, iar Europa este practic unde ar trebui sa fie majoritatea curselor. O cursa la fiecare 3 saptamani ar rezolva problema cu logistica, iar o impartire in functie distanta ar rezolva problema transportului. Am explicat prost fraza precedenta. Sper ca cursele sa fie impartite in asa fel inca cursele consecutive sa fie apropiate, nu pe continente diferite. Se poate realiza cu usurinta un program in asa fel inca cursele din Asia sa fie la inceput/sfarsit in functie de anotimp si cursele din America la sfarsit/inceput + cursele din Europa sa fie intre aceste 2 capete. Cat mai simplu dar cat mai eficient.

    Echipe ca Hispania si Virgin… nu au ce cauta in Formula 1. Lotus si-ar putea imbunatatii in anii viitori performanta dar ei au potential.

    Sunt multe de discutat aici dar conteaza ce doresc fanii si daca ii aude cineva. Altfel discutam degeaba si timpul trece.

  17. popicul spune

    De ce trebuie inventat ceva nou ?
    Sa se revina la formatul din anii 80. Atunci nu era limitat numarul echipelor dar era limitat numnarul locurilor pe grila. Atunci, vinerea avea un rol important. Echipele care nu aveau puncte in clasament se bateau pentru a participa sambata la calificari.
    Asa nu ar mai fi discutii ca ala e sau nu copt pentru F 1. Sa vina toti si sa se califice !
    si reducand numarul masinilor calificate pentru duminica s-ar elimina problemele actuale create de Hispania, Virgin si Lotus

  18. Daniel Popescu spune

    Ideea asta nu se mai poate aplica in zilele noastre din considerente financiare. Virgin si Hispania nu ar avea nicio sansa sa concureze in cursa, moment in care niciun sponsor nu va investi bani in ele. Plus ca nu ar castiga niciun ban din drepturile TV. E un cerc vicios…

  19. Razvan spune

    @Daniel Popescu.
    Da,e un cerc vicios si nu cred ca va putea fi intrerupt atata timp cat Ecclestone va fi in continuare boss-ul.E lacom iar asta se vede.A dus formula 1 pe circuite unde spectacolul lipseste total si a marit numarul de curse din sezon.Pentru el conteaza doar banii.Il doare in cot de traditie sau spectacol.E un fel de Blatter al F1.
    Si atata timp cat va sta el nu vom vedea schimbari majore.

  20. Racheta147 spune

    Parerea mea este ca 1 ora si 30 de minute de cursa nu e mult. Problema e ca ar trebui sa se efectueze mult mai multe depasiri. Anul acesta in multe curse pilotii au terminat cursa pe pozitiile de la start, iar depasiri au fost doar la start (1-2 pozitii castigate). Eventual cred ca ar trebui sa fie obligatorii 2 sau chiar 3 opriri la boxe. In formatul actual prea multe depasiri nu vedem, decat pt locurile 9-13. Acolo exista kobayashi :)

  21. Andrei spune

    eu ma gandeam la un format promovat in competitiile FIA GT.o cursa de calificare de o ora in care doar primii trei sa primeasca puncte si o cursa propriu-zisa in care primii 10 piloti sa primeasca conform actualului sistem puncte.

  22. ctlnmihai spune

    formatul actual este cel mai bun..oricum modificările regulamentului aduse de FIA până acum n-a dus la creşterea spectacolului în F 1..Poate am urmărit o luptă strânsă în sezonul actual dar asta s-a datorat mai mult altor factori decât modificările regulamentului de către FIA ..

  23. Daniel Popescu spune

    Razvan: “Pentru Bernie conteaza doar banii”. Conform propriilor declaratii, pentru el banii valoreaza fix… zero :) ) Dar cine il crede?

  24. marian0904 spune

    Un MP format din 2 parti ar fi binevenit pt ca majoritatea curselor au o prima parte mai interesanta, apoi putand apare, din cand in cand cate o surpriza (probleme la schimbarea cauciucurilor sau mai cade, rar, cate-un motor). Foarte rar vedem dueluri palpitante in a doua jumatate a cursei. Dar, cum scriau altii inainte, daca avem 2 parti la a doua parte ar porni de pe primele pozitii cele mai slabe monoposturi si s-a vazut in destule cazuri (vezi ciocnirea lui Webber cu Kovalainen – daca nu gresesc) ca nici acestia nu pot fi usor de depasit, in plus, probabil, vor fi si insirati unul dupa altul. Singura modalitate de a implementa 2 parti ar fi ca numai ordinea primelor 10 (sau 12) masini sa se inverseze, urmand ca cele de dupa locul 11 (13) sa inceapa a doua parte pe locul pe care au terminat prima parte.
    In privinta calificarilor, cred ca actuala forma este buna.