Vettel-Alonso, duelul care arată complexitatea regulamentului F1

Penalizarea lui Sebastian Vettel cu un drive-through după un duel cu Fernando Alonso a fost unul dintre principalele subiecte de discuţie de după cursă de la Monza, care ar fi putut avea un impact major asupra luptei pentru titlu dacă germanul nu ar fi abandonat în cele din urmă din motive tehnice.

Aparent, penalizarea este una drastică, în condiţiile în care Vettel nu şi-a schimbat traiectoria în timpul duelului, ceea ce m-a făcut să cred că Alonso a forţat depăşirea într-o zonă dificilă a circuitului.

După cursă, la rece, am înţeles exact la ce s-au referit comisarii de cursă când au precizat că Vettel a fost penalizat pentru că “l-a împins pe Alonso în afara pistei”.

După cum probabil îţi aminteşti, înaintea cursei de la Silverstone FIA a impus noi reguli pentru apărarea poziţiei în timpul unui duel, iar cea mai importantă suna în felul următor: “Orice pilot care îşi apără poziţia [...] poate utiliză întreaga lăţime a pistei în timpul primei sale mişcări, cu condiţia că nicio porţiune semnificativă a monopostului care încearcă să depăşească să nu fie alături de monopostul său”.

Ce înseamnă porţiune semnificativă? Cam asta: “Dacă orice parte a aripii faţă a monopostului care încearcă să depăşească este în dreptul pneurilor spate ale monopostului din frunte, atunci acest lucru înseamnă porţiune semnificativă”.

Gata, promit că nu mai citez din regulamentul alambicat al FIA. Mai bine îţi arăt nişte screenshot-uri din timpul duelului Vettel – Alonso:

vettel-alonso-1

Screenshot-ul de mai sus demonstrează că, la un moment dat, partea frontală a monopostului lui Alonso a ajuns în dreptul pneurilor spate ale lui Vettel. Ceea ce înseamnă că se aplica regula “porţiune semnificativă” a monopostului.

vettel-alonso-2

În acest al doilea screenshot observi că Alonso a ieşit uşor în afara pistei în timpul duelului cu Vettel. Cu alte cuvinte, Vettel nu a respectat regulamentul “porţiunii semnificative”, astfel că penalizarea cu un drive-through este perfect regulamentară.

Faptul că Ayrton Senna se răsuceşte în mormânt când citeşte zecile de paragrafe de regulament prin care FIA limitează indirect abilităţile unui pilot de a lupta pe circuit cu un rival nu este subiectul acestui post.

Etichete: / /

9 comentarii la “Vettel-Alonso, duelul care arată complexitatea regulamentului F1”

  1. unckle spune

    in curand o sa apara o regula care spune “la inceputul sezonului se trag la sorti castigatorii curselor, iar in cursa pilotii vor fi penalizati daca termina pe alta pozitie decat cea stabilita”
    .. jenant

  2. adycd11 spune

    Intr-adevar e neregulamentar ce a facut Vettel dar mi se par niste porcarii regulile FIA care nu permit pilotilor sa-si apere pozitia pe circuit.Adevarul e ca nimeni nu l-a pus pe Alonso sa depaseasca prin exterior in acel moment;putea sa mai astepte ca oricum era mai rapid decat Seb.Vettel poate a fost lipsit de fair-play dar atunci cand gonesti cu 300 de km/h in lupta pentru titlu,e de inteles daca ai impulsul sa faci tot ce-ti sta in putinta pentru a-ti mari sansele la castigarea campionatului.

  3. Redhimihai spune

    Asupra depasirii si a sanctiunii dictate impotriva lui Vettel nu o sa ma pronunt. Au facut-o altii cu infinit mai multe cunostiinte/experienta; D. Hill, J. Herbert, M. Brundle (asta din ce am vazut eu pe Sky).
    Cu ce nu sunt de acord este ultimul paragraf din art., cel referitor la Ayrton Senna. Da, majoritatea dintre noi ni-l amintim pe Senna cel de pe pista, cel ce depasea la limita, cel ce il scotea in decor pe Proust samd. Insa uitam ca, oarecum contradictoriu, el era cel mai aprig sustinator al schimbarii si reorientarii regulamentului spre siguranta pilotului. Banuiesc ca unii au vazut celebrele certe intre Senna si Jean-Marie Balestre pe acesta tema. Si tot Senna e cel care a fost pentru cateva ore (inainte de moartea sa) primul presedinte al nou reformatei GPDA (Grand Prix Drivers Association) ce servea acelasi scop.
    Revenind la subiect, banuiesc totusi ca severitatea comisarilor de cursa are legatura si cu accidentul provocat de Grosjean cu 1sapt inainte.
    Pana una alta, cred ca orice fan F1 ar prefera aplicarea unui regulament strict ce protejeaza pilotii decat sa vedem din nou victime pe circuit. Vettel are 25 de ani; nu a pierdut inca campionatul si chiar daca nu va castiga in acest an va mai avea cel putin inca 10 sanse sa o faca. Un eventual accident cu consecinte ceva mai grave insa…

  4. mobius spune

    Alonso a facut gresala sa-l considere pe Vettel un tip rational asa cum este el. Nu cred ca l-a vazut cineva pe Alonso intr-o situatie de neta inferioritate sa procedeze asa cum a procedat Vettel, adica actionand manat de un orgoliu orb, in pofida unui elementar propriu instinct de conservare. Dimpotriva Alonso a facut loc pilotului din spate indiferent cine a fost acela daca a fost mai rapid decat el, motiv pentru care Alonso nu a accidentat niciodata pe cineva. Prin pozitia pe care o are in clasament dovedeste ca se poate castiga si asa.

  5. scuderia spune

    http://www.youtube.com/watch?v=rtg4xGvFI18&feature=related ce ziceti???

  6. ion spune

    @scuderia

    dupa cum vezi in 2011 alonso trage dreapta de volan…tocmai pt a nu il scoate pe vettel

    mai uita-te odata

  7. Bogdan spune

    Filmuletul ala de pe Youtube nu este concludent. In ambelele casete pilotul din stanga pare ca trage dreapta la un moment dat.

    Ideea este ca … s-a cam strans multa adversitate impotriva celor de la Ferarri. Si poate ca nu degeaba. Din pacate nici Alonso nu se bucura de o imagine prea buna. Macar pe vremea lui Schumi, cand lucrurile se intamplau cam la fel ca acum, exista un capital imens de simpatie la adresa lui Schumi care, intr-o oarecare masura, acoperea cealalta stare.

    Desi nu pare fortata penalizarea lui Vettle in contextul noului regulament, sunt multi care simt ca ea a fost partinitoare, inclinand balanta in favoarea celor de la Ferarri. Si asta din cauza acestui fond de sentimente negative la adresa lor.
    Plus ca … au aruncat rahatul in ventilator si la faza in care i-au spus voalat lui Massa sa il lase pe Alonso sa il depaseasca.

  8. scuderia spune

    tocmai deaia l-am cautat:) oricum dupa mine este discutabil….

  9. Polish faruri spune

    adevarat alonso trage dreapta de volan sa-l evite pe vettel.