De ce vor fanii retragerea lui Schumacher din Formula 1?

Nu voi uita prea curând ziua de 23 decembrie 2009. A fost ziua în care Mercedes a pus capăt sutelor de speculaţii din presa internaţională şi a confirmat oficial că Michael Schumacher va reveni în Formula 1 începând din sezonul 2010.

Cireaşa de pe tort a fost ca septuplul campion mondial a semnat un contract pe trei sezoane, în clasicul spirit nemţesc de a face treburile aşa cum trebuie. Marele anunţ a fost făcut la Brackley, cu numai două zile înainte de Crăciun, dar jurnaliştii nu au putut rata momentul şi s-au prezentat la faţa locului:

schumi-comeback

A urmat nebunia cu testele de iarnă din 2010. Şi când spun “nebunie” nu folosesc un cuvânt mare. Prima zi de teste de pe circuitul Ricardo Tormo din Valencia a fost aşteptată cu sufletul la gură de toţi fanii Formulei 1 pentru că un anumit pilot german urma să-şi facă al doilea debut în lumea Formulei 1.

Interesul a fost atât de mare, încât ziua de 1 februarie 2010 a rămas în istorie ca ziua în care Formula 1 a invadat reţeaua de socializare Twitter. Jurnaliştii prezenţi la faţa locului şi-au făcut conturi pentru a publica cât mai rapid primele imagini cu Schumacher la volanul monopostului Mercedes, iar fanii s-au grăbit să-şi facă la rândul lor conturi pentru a nu pierde ultimele detalii.

A fost una dintre acele zile care au trecut atât de repede încât nici nu mi-am dat seama că trebuie să public clasamentul final.

schumi-teste-valencia

19 septembrie 2011. Agenţia de presă DPA publică un sondaj de opinie care relevă faptul că jumătate dintre germani consideră că Schumacher ar trebui să se retragă din Formula 1 la sfârşitul sezonului 2012.

Cum au trecut fanii de la entuziasmul din februarie 2010 la precauţia (ca să nu spunem dezamăgirea) din septembrie 2011?

Probabil că germanii aşteptau altceva de la Schumacher. Într-un fel este de înţeles: Schumacher are şapte titluri mondiale şi este omul recordurilor în Formula 1 (deocamdată, căci Vettel vine puternic din urmă) şi a refăcut parteneriatul de succes cu Ross Brawn la o echipă deţinută de constructorul german Mercedes. O tripletă de vis.

În “beţia” revenirii lui Schumacher, fanii au uitat însă să ia în calcul câteva lucruri: Schumacher avea 41 de ani într-o eră a Formulei 1 în care piloţii debutează la mai puţin de 20 de ani, iar Mercedes GP era o echipă în formare: Brawn GP trecuse recent printr-o restructurare de proporţii după retragerea Honda şi aveau nevoie de tehnicieni, dovadă că inclusiv în vara acestui an aveau peste 100 de joburi disponibile.

Performanţa nu se face peste noapte. Schumacher a avut nevoie de trei ani pentru a deveni campion mondial, dar de nu mai puţin de cinci ani pentru a aduce primul trofeu în vitrina Scuderiei Ferrari după 21 de ani.

Fanii au uitat asta şi au sperat cu ardoare că vor vedea acelaşi Schumacher din anii 2000. Acesta este motivul pentru care îi recomandă să se retragă din Formula 1. Pentru că vor să-şi aducă aminte de el aşa cum era el în perioada de glorie.

schumi-ferrari

Etichete:

11 comentarii la “De ce vor fanii retragerea lui Schumacher din Formula 1?”

  1. Andrei Alexandru spune

    Exact la asta ma gandeam si eu. Pasajul de mai sus spune exact simt eu. “Pentru că vor să-şi aducă aminte de el aşa cum era el în perioada de glorie.”

  2. Paul spune

    raspunsul este foarte simplu: Marea masa care se uita si respectiv care voteaza in acele sondaje nu intelege de fapt Formula 1. Nu vad Formula 1 ca pe un organism care evolueaza si regreseaza, care dupa o perioada grea are nevoie de recuperare,etc…ei vad 24 de masini care se invart iar la final o persoana ridica ceva stralucitor in aer!

  3. Costi spune

    Respect pentru Paul.Ai exemplificat concret si indiscutabil ceea ce se intampla in F1.Cine nu stie mai bine sa spuna ca nu stie si sa se abtina.Numai bine!

  4. Alin spune

    Fanii ar fi trebuit sa-l vada pe acel Schumacher pe care-l asteapta in Canada, de exemplu, sau chiar la Monza, saptamana trecuta.

    Daca nu l-au vazut, nu e vina lui… si nici pierderea lui, ci a lor.

  5. Radcargt08 spune

    Masina nu i se potriveste simplu e invatat cu masina pe stilul sau .,iar cei tineri i dau bice :D nu o lalale pe circuit

  6. Kangaroo spune

    Probabil ca acei fanii se gandesc si la reveniriile lui Prost si Niki Lauda. Care au fost campionii mondiali au revenit in Formula 1 si au castigat din nou titlul de campion mondial. Probabil ca ei au aceelasi pretentii de la Schumi insa nu cunosc conjucturiile pe care probabil noi totii le stim asa ca nu le mai explic. Diferenta de varsta , echipa, perioada de inactivitate si altele.

  7. Paul spune

    O completare:”vor să-şi aducă aminte de el aşa cum era el în perioada de glorie.” doar cei nestiutori. Ne-am obisnuit in era moderna sa ovationam doar invingatorul dar talentul nu se masoara doar in numarul de titluri mondiale. – pentru aceasta dau doar 2 exemple( chiar daca ar fi mult mai multe ): Stirling Moss si Gilles Villeneuve.
    Si chiar daca mi-ar face placere sa il vad pe podium….imi face la fel de multa placere sa il vad bataios, reusind clasari bune cu o masina slabuta!
    Numai bine!

  8. bogdan spune

    Sunt trist din cauza acestui sondaj si a rezultatului sau
    Dupa parerea mea, insa, el nu merita mentionat. Din pacate, insa, Schumacher vinde inca foarte bine si jurnlistii s-au repezit ca niste pasari necrofage asupra lesului usor accesibil: Schumacher nu este campion nici in al doilea an. Bun, hai sa intrebam lumea ce parere are” …
    Ca sa aiba relevanta, un astfel de sondaj, ar trebui facut prin oameni din lumea Fomulei 1 care sa cunoasca toti parametrii activitatii lui Schumacher de dupa revenirea lui. Doar niste oameni cu pregatire serioasa in acest domeniu ar putea, cunoscand in amanunt toti paramaterii activitatii sale, sa dea o nota actualului Schumacher.
    Abordarea asta, a celor care au facut si publicat acest sondaj, este … pompieristica, diletanta,infantila, tabloista, penibila.
    Faptul ca acest sportiv, dupa incheierea carierei sale – a carei valoare si ale carei rezultate sunt arhicunoscute – si aflat intr-o situatie financiara de exceptie, a ales sa revina in arena si sa lupte din nou, sa incerce sa parcurga din nou un drum DOAR de dragul drumului in sine si cu o dragoste imensa pentru acest sport este trecut mai mereu cu vederea mi se pare jalnic. Aceasta este stirea pe care toti jurnalistii ar trebui sa o promoveze si sa o readuca mereu si mereu in atentia publicului. Pentru ca tot mai multi sa inteleaga ce inseamna sa indragesti un lucru si sa il faci din suflet.

  9. xyz spune

    “Aceasta este stirea pe care toti jurnalistii ar trebui sa o promoveze si sa o readuca mereu si mereu in atentia publicului.” :)
    Vremurile in care li se spunea ziaristilor ce sa scrie au apus. Sper.

  10. Mavrick spune

    Total identica parerea mea cu cea a lu’ @Andrei Alexandru. Mai adaug o idee: daca n-ar fi fost interzise testele din timpul sezonului bine ar fi fost pt.Schumecher daca ar fi lucrat ca pilot de teste in echipa Mercedes(echipa pur nemteasca) alaturi de “colegii” lui compatrioti cu scopul de a ridica nivelul de performanta a masinii impreuna cu Ross Brawn…in felul acesta i-ar fi fost batut in cuie statutul de “Rege al F1″ chiar daca cineva i-ar fi batut recordurile. De ce? Pt.ca Schumacher n-ar mai fi avut numai rolul de pilot cu recorduri uriase ci si un rol important in F1: acela de a ajuta o echipa in a construi un monopost capabil sa lupte pt.victorii si de ce nu campionate (echipa ce inainte nu putea realiza asa ceva fara ajutorul lui) .

  11. marian0904 spune

    Nu fanii il fac pe Schumi sa se retraga, ci sefii Mercedes (cel care-l platesc). Probabil si forta de marketing pe care a adus-o Schumi s-a erodat destul de mult.