Adio, Super Aguri!

Formula 1 a primit marti o grea lovitura, dupa ce Super Aguri si-au anuntat disparitia din paddock.

Ok, sunt de acord cu urmatoarele fapte de necontestat:

- Davidson si Sato aveau propria lor “mini-liga” in Formula 1, luptand practic doar unul impotriva celuilalt.

- Super Aguri monopolizau constant ultima linie a grilei de start.

- Japonezii foloseau o masina cel putin asemanatoare cu cea utilizata de Honda.

Totusi, disparitia unei echipe din Formula 1 in timpul sezonului nu poate fi de bun-augur pentru acest sport.

Sa nu uitam ca acesti japonezi amarati reuseau in 2007 sa obtina uneori performante mai bune cu monopostul Honda din 2006 decat rivalii de la Honda Racing cu monopostul omonim din 2007.

Cu ceva mai mult de un an in urma, nutream sperante ca Formula 1 va alinia la start 12 echipe in 2008. Adica 24 de piloti urmau sa concureze in cea mai importanta competitie a sporturilor cu motor!

Acum, nu numai ca Prodrive nu au ajuns sa concureze in F1 din diverse motive, dar iata ca o alta echipa paraseste competitia din motive financiare.

Nu ne ramane decat sa speram ca cei de la Toro Rosso isi vor gasi un investitor pe masura pentru a concura onorabil in F1. Formula 1 cu numai 9 echipe nu s-ar putea numi Formula 1…

BMW, in topul fiabilitatii

BMW-Sauber sunt pe primul loc intr-un clasament al celor mai multe tururi parcurse in primele patru curse din 2008.

Monopostul F1.08 s-a dovedit astfel a fi cel mai fiabil dintre cele 11 prezente pe grila de start. In total, cei doi piloti ai echipei, Nick Heidfeld si Robert Kubica, au parcurs in acest an 463 de tururi, insumand 2408 kilometri, mai mult decat oricare alta echipa.

Dintre acestea, Kubica a completat 226, in timp ce Heidfeld a parcurs 237. Germanul este de altfel pilotul cu cele mai multe tururi in acest sezon decat oricare alt pilot.

Aceste statistici sunt o noua dovada ale performantelor excelente realizate de BMW-Sauber in acest sezon, obiectivul de a obtine prima victorie in F1 fiind acum mai mult decat realist.