Cu viteza maximă spre Orientul Mijlociu

Pentru început, câteva cifre seci:

Sezonul 1986: 16 curse: 11 în Europa – 4 în America de Nord şi America de Sud – 1 în Australia – 0 în Asia şi Orientul Mijlociu

Sezonul 2012: 20 curse: 8 în Asia şi Orientul Mijlociu8 în Europa – 3 în America de Nord şi America de Sud – 1 în Australia

Cred că aţi înţeles ideea. Într-un sfert de secol, cursele printre dunele de nisip şi cocioabele din ţările asiatice au devenit la fel de multe ca cele de pe continentul care a inventat sportul. Tradiţia a fost uşor-uşor abandonată de dragul petrodolarilor, iar viitorul nu sună deloc bine: Spa-Francorchamps, Nurburgring sau Hockenheim au ajuns să găzduiască curse doar o dată la doi ani.

O nouă serie de cifre seci:

Stewart Grand Prix (1997) – Jaguar (2000) – Red Bull Racing (2005) – Sediul la Milton Keynes, Marea Britanie

Jordan (1991) – Midland (2006) – Spyker (2007) – Force India (2008) – Sediul la Silverstone, Marea Britanie

Tyrrell (1968) – British American Racing (1999) – Honda Racing (2006) – Brawn GP (2009) – Mercedes GP (2010) – Sediul la Brackley, Marea Britanie

Minardi (1985) – Toro Rosso (2006) – Team UAE (2012) – Sediul la Faenza, Italia Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite.

Cred că şi acum aţi înţeles ideea. Ultimul deceniu al Formulei 1 a fost unul zbuciumat. Constructorii au venit cu sacoşele pline de bani şi au plecat cu coada între picioare când şi-au dat seama că dolarii, euro sau lirele sterline nu reprezintă unica cheie a succesului. Indiferent de clipele grele prin care au trecut, toate, (repet, toate!) echipele au reuşit să păstreze ceva: sediul central a rămas exact acolo unde a fost fondată iniţial echipa, chiar dacă proprietarul este indian.

Regula s-a păstrat inclusiv la Mercedes GP, o echipă cu sediul în Marea Britanie cu acţionariat german (Daimler, 60%) şi arab (Aabar, 40%). Nu se va păstra însă şi anul viitor.

2012 va fi primul sezon din istoria Formulei 1 în care o echipă va avea sediul în… Orientul Mijlociu. O echipă fondată de italianul Giancarlo Minardi în 1985 se va transforma brusc într-o echipă 100% arabă cu sediul în Abu Dhabi.

Într-un fel, era normal să se întâmple asta. Cucerirea calendarului a fost doar primul pas, al doilea este cucerirea echipelor. Nu ştiu care va fi al treilea, dar probabil contează prea puţin. Oricum, peste câteva decenii nu este exlus ca europenii să fie nevoiţi să înveţe limbile arabe şi chineza pentru a se înţelege cu şefii lor.

Etichete:

7 comentarii la “Cu viteza maximă spre Orientul Mijlociu”

  1. Schubler spune

    Next in Formula 1: Team China :)

  2. Cyrus spune

    Schubler, chinezii n-o sa accepte sa intre in F1 decat daca li se permite sa concureze cu cel putin 5 monoposturi :) )

  3. ally_great spune

    China will rule the WORLD :D China F1 GP

  4. emerson spune

    Cel putin 5, da 6 frumoase, ce ziceti? Si al caror motoare sa intoneze pe diferite voci imnul chinezesc… Gluma gluma, saga saga,dar spre asta evoluam cu totii…la forta lor financiara…nu pot fi ignorati.

  5. David spune

    sau de ce nu Somalia F1 Team daca tot suntem in Asia,ca sa ia locul HRT-ului.

  6. David spune

    Sper ca ati inteles ca e o gluma ,stiu ca Somalia e in Africa nu in Asia

  7. Liviu spune

    Daniel, esti prea pesimist. Pai inainte de a ne teme ca vom fi preluati de Middle East, sa nu uitam ca in curand, vrem, nu vrem, vom avea si motoare electrice. Asta este viitorul. Pentru ca petrolul arabilor se va termina la un moment dat.
    Motoare electrice in Formula 1… ori viitorul e trist, ori noi suntem deja depasiti. If we are petrolheads now, what are we going to be when we run out of petrol?
    Hai ca am dat-o eu in pesimism acum…