The Rocket

Probabil ca toti cei prezenti in paddock-ul unei echipe de Formula 1 se intreaba cum este posibil ca Brawn GP sa rasara din neant si sa domine fara drept de apel toate sesiunile de teste la care participa.

Unii spun ca motivul este legat de abandonarea totala a sezonului 2008 si concentrarea pe 2009 inca din primele zile ale anului trecut. Altii arata cu degetul spre Ross Brawn, omul de care se leaga multe dintre rezultatele exceptionale obtinute de Ferrari in acest deceniu si nu numai. O alta parte incearca sa se amageasca afirmand ca testele sunt inselatoare si ca adevarata performanta se va vedea peste mai putin de doua saptamani la Melbourne.

Mai nou, baietii de la Brawn GP incearca sa “dea vina” pentru aceste performante pe motorul Mercedes. Pe numele sau complet Mercedes-Benz FO 108T, unitatea germana pare ca este responsabila pentru rezultatele din teste ale britanicilor.

Daca stau bine sa ma gandesc, probabil ca elementele enumerate mai sus reprezinta tot atatia factori distinctivi pentru performantele la care am fost martori in ultimele doua saptamani. O campioana mondiala nu poate ajunge in varful piramidei decat prin coagularea unor factori esentiali pentru succes, iar Brawn GP pare sa fi gasit calea catre succes dupa atatia ani de frustrari traiti sub brandul Honda. Si spun campioana mondiala pentru ca Brawn GP pare capabila, in acest moment, de o astfel de performanta. Si nu o spun numai eu, o confirma chiar si agentiile de pariuri.

Barrichello a fost cronometrat luni cu 1:18.398 si este cu o secunda mai rapid decat Lewis Hamilton pe circuitul de la Jerez. Dar oare cum ar fi stat situatia daca Hamilton ar fi pilotat pentru Brawn GP si Barrichello pentru McLaren? Probabil ca acum nu mai vorbeam despre monoposturi de Formula 1, ci despre racheta spatiala Brawn GP. Houston, we have a problem! We are alone in championship!

Banii n-aduc fericirea

La fel ca si in viata, resursele financiare nu reprezinta o garantie a succesului nici in Formula 1. Pe langa bani, ai nevoie de un capital uman foarte important, de un mediu de lucru placut si, in plus, de multi alti factori care la prima vedere par minori.

Surprinzator este ca Honda, care beneficiaza si de bani, si de resurse umane (cel putin daca ne referim la conducerea tehnica), este una dintre cele mai slabe echipe din Formula 1. Sa beneficiezi de 300 de milioane de dolari anual si sa il ai alaturi pe celebrul Ross Brawn ar fi trebuit sa fie o garantie a succesului.

Din pacate pentru japonezi, nu este deloc asa. Nu-mi imaginez ce simt acestia cand se uita pe clasament si observa ca, in ciuda resurselor imense de care dispun, nu au reusit sa fie mai buni decat Force India.

Care pot fi cauzele pentru acest esec? Cea mai simpla explicatie ar putea fi pilotii. Jenson Button continua sa fie catalogat drept un pilot foarte bun in Formula 1, spunandu-se ca daca ar avea o masina capabila ar reusi performante bune. Si totusi, englezul nu este cu mult mai bun decat Barrichello, aflat foarte aproape de finalul carierei.

Si atunci, ne ramane pe buze un singur nume: Nick Fry. Fostul sef al echipei si actualul CEO al Honda pare sa fie veriga slaba din acest lant. Nu degeaba a dat faliment Super Aguri…

Cine vine la Toro Rosso

Toro Rosso este una dintre putinele echipe care nu si-a definitivat inca linia de piloti pentru 2009. Si nu pentru ca italianii nu au alternative. Din contra, se pare ca este o concurenta foarte mare pe cele doua locuri disponibile, tocmai din cauza numarului redus de incertitudini pentru 2009.

Haideti sa vedem care sunt pilotii cu cele mai mari sanse de a pilota pentru STR in 2009:

Takuma Sato: Japonezul are de partea sa experienta acumulata pana in prezent in Formula 1. Chiar daca nu a obtinut performante majore in cariera, Sato ar putea reprezenta o investitie importanta pentru Toro Rosso. De altfel, Gerhard Berger a afirmat ca isi doreste un pilot experimentat la echipa, iar Sato este cel mai experimentat candidat, plus ca japonezul ar aduce foarte multi suporteri pentru echipa din indepartata Japonie.

Sebastien Bourdais: Are de partea sa atu-ul unui prim sezon alaturi de echipa, insa rezultatele de multe ori neconcludente i-au fortat pe sefi sa caute alternative. In cazul in care Sato va fi cooptat la echipa, este greu de crezut ca francezul va primi a doua sansa la STR.

Sebastien Buemi: Pilotul elvetian are drept principal avantaj faptul ca priovine din familia Red Bull, fiind de altfel singurul candidat in aceasta postura. Echipa ii va oferi trei zile de teste la Barcelona si, daca va reusi sa il convinga pe Berger, are mari sanse sa devina unul dintre pilotii pentru 2009.

Bruno Senna: In ciuda numeroaselor speculatii, se pare ca nepotul lui Ayrton Senna nu a fost suficient de convingator in GP2. Brazilianul ar reprezenta fara indoiala o lovitura de imagine pentru Toro Rosso, insa acesta isi va incerca norocul in aceasta luna intr-un monopost Honda Racing. Daca va fi sa ajunga in F1, probabil ca Senna va concura pentru team-ul japonez.

Rubens Barrichello: In fine, al cincilea si ultimul pe lista este Barrichello. In contextul in care viitorul sau la Honda este pus sub semnul intrebarii de bruno Senna, brazilianul nu are prea multe alternative. Barrichello a ajuns deja la o varsta, iar Toro Rosso ar risca probabil prea mult sa-l inregimenteze pentru un singur sezon. Totusi, el ar putea reprezenta o alternativa in cazul in care echipa nu este multumita de randamentul sau de pretentiile financiare ale lui Sato.

Prin urmare, Sato si Buemi par sa fie principalii favoriti la cele doua locuri oferite de Toro Rosso. Voi pe cine vedeti la STR anul viitor?