Provocările (şi lipsa lor) din calendarul pentru 2012

Calendarul oficial anunţat de FIA pentru sezonul 2012 al Formulei 1 include câteva noutăţi majore comparativ cu versiunea aflată până acum în “draftul” editorului de text al lui Bernie Ecclestone.

F1 ESTE MAI SĂRACĂ FĂRĂ TURCIA

Prima şi cea mai importantă este renunţarea la Marele Premiu al Turciei după numai şapte ani de la debut. În mod ironic, vorbim probabil de cel mai spectaculos circuit creat de Hermann Tilke, apreciat pentru celebrul viraj 8 care provoacă dureri de cap producătorului de pneuri din cauza solicitărilor la care este supus cauciucul stânga-faţă.

Consolarea vine tocmai de la Austin, circuit care va include ceva asemănător, doar că acel triplu-viraj va fi de dreapta, nu de stânga.

Turcii plăteau 13 milioane de dolari anual pentru cursă, iar Bernie a vrut 26, pentru a egala “oferta” vecinilor maghiari. Interesant este că Spa-Francorchamps, un circuit cu n clase peste Istanbul şi, mai ales, Hungaroring, plăteşte “doar” 20 de milioane de euro. Este încă o dovadă că taxele percepute de Bernie nu au legătură cu atracţia circuitului în sine, ci cu poziţionarea geografică şi interesele personale ale britanicului.

Este, în acelaşi timp, un mare semn de întrebare pentru orice ţară europeană care ar putea fi interesată de F1. Este greu de crezut că în numai şapte ani turcii şi-au scos banii investiţi în construirea circuitului, mai ales că tribunele au fost goale ani la rând, astfel că o ţară care ar vrea să pătrundă în Marele Circ va avea o grijă în plus: ce facem dacă Bernie ne abandonează după doar câţiva ani? Circuitul de la Instabul Park nu găzduieşte nicio altă competiţie în afară de Formula 1.

STRUCTURA CALENDARULUI

Pentru prima oară din 1955 (!), nu va exista nicio cursă de Formula 1 în luna august. Asta pentru că Bernie a impus o pauză de vară record de 5 săptămâni intre ultima cursă europeană şi prima cursă asiatică din finalul sezonului. Motivul: Spa şi Monza vor avea loc la interval de numai 7 zile.

Efectul: ultimele 6 curse ale sezonului vor avea loc într-un interval de numai 8 săptămâni, motiv numai bun pentru echipe să-i transmită o nouă odă lui Bernie în semn de mulţumire pentru că le dă mult de lucru.

Singurul lucru care mai lipseşte este o cursă în luna decembrie. Dacă află Bernie că Marele Premiu al Africii de Sud din 1962 s-a desfăşurat în 29 decembrie…

Video via Alin Neacsu

Recorduri

Marele Premiu al Turciei a consemnat două recorduri absolute pentru istoria de 61 de ani a Formulei 1:

  • au avut loc 82 de opriri la boxe, depăşind recordul de 75 de pitstopuri stabilit în Marele Premiu al Europei din 2007
  • au avut loc 79 de depăşiri, cursa de la Istanbul egalând astfel recordul stabilit în Marele Premiu al Statelor Unite din 1983

Şi, pentru a evidenţia şi mai mult creşterea spectaculoasă a numărului de depăşiri, să mai spunem că în primele patru curse au avut loc 205 depăşiri, în condiţiile în care în toate cursele de anul trecut au avut loc 452 de depăşiri, iar în 2009 doar 215.

Este aceasta Formula 1 pe care ne-am dorit-o cu toţii după cursele sărace în depăşiri din anii trecuţi sau s-a depăşit deja limita bunului simţ?