Tragicul destin al lui Surtees

Accidentul mortal suferit de Henry Surtees in cursa de Formula 2 de la Brands Hatch a socat lumea sporturilor cu motor.

Trecand peste faptul ca tatal sau, celebrul John Surtees, a concurat in 113 curse de Formula 1 intr-o epoca in care moartea pilotilor in timpul curselor reprezenta un eveniment la ordinea zilei, accidentul suferit duminica de Henry Surtees a fost precedat de un eveniment extrem de asemanator petrecut cu exact o luna in urma.

Sambata, 20 iunie 2009, in prima cursa de Formula 2 de la Brno, Cehia: Imediat dupa start, Henry Surtees, Jack Clarke si Robert Wickens sunt implicati intr-un accident in primul viraj, iar o roata se desprinde de unul dintre monoposturi si isi ia zborul. Dovada, in imaginea de mai jos:

Si un video in care, aproximativ la secunda 15, se poate vedea cum zboara roata la start:

Duminica, 20 iulie 2009, a doua cursa de Formula 2 de la Brands Hatch, Marea Britanie: In timpul cursei, Jack Clarke pierde controlul volanului, se izbeste de parapeti, iar una dintre rotile monopostului sau zboara si il loveste in cap pe Henry Surtees, care decedeaza la spital cateva ore mai tarziu.

Asemanarile dintre cele doua accidente sunt incredibil de elocvente, iar protagonistii au fost in ambele cazuri Surtees si Clarke. La cursa de la Brno totul s-a terminat cu bine. Din pacate, nu acelasi lucru il putem spune despre cursa de la Brands Hatch.

Dupa similitudinea dintre cele doua accidente, un singur lucru este clar: FIA, cea care promoveaza atat de intens siguranta in sporturile cu motor, trebuie sa descopere urgent de ce rotile monoposturilor de Formula 2 se desprind atat de usor si sa impuna reguli clare pentru ca astfel de accidente sa fie evitate. Altfel, exista un risc real ca Henry Surtees sa fie doar prima victima a noii ere din Formula 2.

Via | BritsonPole.com