Viitorul lui Petrov în F1

Vitaly Petrov a făcut în această săptămână primul pas pentru a fi concediat de Renault la finalul acestui sezon. Pe deplin conştient că încalcă termenii contractului, rusul a lansat un atac fără precedent la adresa propriei sale echipe, pe care a acuzat-o, printre altele, că nu a fost capabilă să dezvolte monopostul pe parcursul sezonului, că a comis numeroase greşeli de tactică şi că opririle la boxe sunt foarte lente.

Reacţia celor de la Renault nu a sosit încă şi probabil se va lăsa aşteptată până la finalul sezonului. Cel mai probabil, vom asisita la un comunicat sec de presă în care suntem anunţaţi că “Renault şi Petrov au decis de comun acord să rezilieze contractul care urma să expire la finalul sezonului 2012″.

Realitatea este diferită: presa speculează de mai mult timp că Renault îi are în vedere pe Romain Grosjean şi Bruno Senna pentru anul viitor. Până acum, s-a crezut că cei doi luptă pentru doar locul lui Robert Kubica, însă se pare că inclusiv poziţia lui Petrov este ameninţată. Ştiind asta, Petrov a decis să rupă tăcerea şi să spună ce are pe suflet.

Chiar dacă presupunem că are dreptate, atitudinea lui Petrov este greşită. Rusul şi-a demonstrat valoarea şi în mod cert merită să fie prezent pe grila de start a Formulei 1, cel puţin la o echipă de nivel mediu precum Renault. Însă locurile pentru anul viitor sunt extrem de limitate, iar puţinele echipe care caută piloţi vor evita să angajeze un pilot care critică echipa în presă. Astfel de episoade nu dau deloc bine la sponsori şi creează conflicte interne. Cu alte cuvinte, prin declaraţiile date, Petrov şi-a cam semnat ieşirea din Formula 1.

Nu pot să închei fără să remarc perioada dificilă pe care o traversează Renault. În condiţiile în care Kubica se îndreaptă spre Ferrari, fostă campioană mondială va ajunge anul viitor să mizeze, cel mai probabil, pe Grosjean şi Senna, doi piloţi talentaţi, însă cu prea puţină experienţă în Formula 1. Primul are doar şapte curse în 2009, iar al doilea doar 25, dintre care 18 cu Hispania. Un duel direct cu Force India, Toro Rosso şi Sauber pentru locul cinci pare mult mai probabil decât un “atentat” la cvartetul Red Bull, Ferrari, McLaren şi Mercedes GP.

Etichete: /

5 comentarii la “Viitorul lui Petrov în F1”

  1. Schubler spune

    Nu cred ca fii va nici un efect asupra lui Petrov declaratiile de mai sus… daca se incing apele si mai tare, ii pune Putin pe toti sa le pupe mana sa se impace. Sa nu uitam ca Genii are afaceri puternice in Rusia, strategia fondului de investitii fiind concentrata pe cele 4 economii care are cel mai mare potential la acest moment: India, China, Rusia si Brazilia. Asadar nu-l vad pe Gerard Lopez suparandu-l pe Putin in conditiile de mai sus :) Vorbele se uita repede, pe cand profiturile tind sa ramana in memorie mult mai mult timp

  2. Schubler spune

    *sa-i pupe mana :) Scuze

  3. Schubler spune

    * ”
    care au”… nu “care are” – pl … Sorry again

  4. Cyrus spune

    Sunt de acord cu tine, Daniel
    A fost o rabufnire nu prea reusita.

    Declaratia nu da bine atat pt imaginea echipei in ochii presei, cat si oamenilor cu care lucreaza. De parca el e fara greseala si toate relele care i se intampla e din vina altora. Mai ales ca anul trecut a cam fost sub medie, in aproape jumate din curse abandona sau facea alta prostie.
    Asa ca echipele au tot temeiul sa refuze serviciile lui pe viitor.
    Singura explicatie pt aceasta atitudine tupeista este ca i sa oferit vreun loc la Marussia, ori nu-i mai pasa de viitorul sau in Formula 1

  5. Mavrick spune

    Te scuzam Schubler si sper ca nu “fii va nici un efect” asupra lui Hitler caci lunile trecute l-am cam vazut suparat pe “puii” de romani picati la romana ;) )