Rosberg, inutilul ţap ispăşitor pentru Mercedes

Incidentul dintre Lewis Hamilton şi Nico Rosberg a fost întors pe toate feţele de cei de la Mercedes, iar unul dintre aspectele principale este că germanul a fost criticat pentru intenţia de a depăşi, sub pretextul că era doar turul doi al cursei.
În contextul în care cei doi piloţi sunt liberi să concureze, cel puţin până la o eventuală schimbare de strategie, este puţin hazardat să-l acuzi pe Rosberg că a încercat să-şi depăşească coechipierul. Atitudinea lui este perfect logică: a fost depăşit la start şi a încercat să profite de prima oportunitate pe care o avea pentru a redeveni lider. Aşa cum a afirmat şi el, cine ştie dacă în turul următor, când ar fi putut utiliza şi sistemul DRS, ar mai fi avut această oportunitate?
Trecând peste asta, acroşajul a fost rezultatul unui simplu incident de cursă, element evidenţiat şi de comisari, care nu au considerat necesar să investigheze cazul, dar şi de FIA, care a anunţat că nu există niciun motiv să-l tragă la răspundere pe german.
Prin urmare, cazul ar trebui închis aici, însă nu este exclus ca Mercedes să apeleze la ordine de echipa pentru a evita repetarea unor astfel de incidente. Măsura ar fi contra-productiva pentru spectacol, lupta dintre Hamilton şi Rosberg fiind de departe punctul de atracţie al anului. Pe de altă parte, ar fi o decizie de înţeles în contextul în care Daniel Ricciardo a început să devină o ameninţare pentru titlul mondial, cu deficitul său de numai 64 de puncte, dintre care 50 pot fi recuperate chiar în ultima cursă.

7 comentarii la “Rosberg, inutilul ţap ispăşitor pentru Mercedes”

  1. Sheitan spune

    Domnule Dani Popescu acuma ii bai, bai mare, cu postul asta sigur ti-ai atras ura infocatilor fani ai lui Hamilton!!!! Sigur vor veni aici si vor incerca sa demonstreze teorema conspiratiei si cum absolut toata lumea (de la BE la FIA si MERC sunt fani decarati ai lui Rosberg)!

  2. esel spune

    Personal nu apreciez toate strategiile astea. Este o cursa, cel mai rapid castiga. Sunt fan Hamilton dar vreau sa vad spectacol. In motorsport ar trebui incurajate incercarile de depasire, nu penalizate.

  3. gogu spune

    ba cum se faca ca numa hami iese victima din toate aceste manevre ale coechipierilor sai??
    al dracu ghinion…

  4. ZZZ spune

    Înțeleg acum de ce Sheitan nu-l suportă pe Hamilton ..El e fan Alonso și nu uită perioada Mclaren 2007

  5. FanF1 spune

    Poate gresesc dar nemtii iar si-au patat imaginea si cand spun “nemti” ma refer atat la echipa mercedes care sustinea in fata presei ca nu va apela la ordine de echipa cand colo… dar si la Nico care se pare ca in conditii incinse isi arata coada, coarnele si incepe a juca murdar. Pacat pt.ei, pt.echipa care imi devenise draga la inceputul sezonului, cu toate ca sunt fan ferrari. Dar, usor usor stima pt. ei s-a scurs si nu ramane decat sa-mi dau jos palaria in fata acelor fani f1 ce-i huiduie in timpul premierii, cum i-au facut la “vitel”.

  6. marian0904 spune

    FanF1 care-si da jos ce? Palaria? Tata, palaria (chapeau) se ridica pentru fapte extraordinare, nu pt simple huiduieli.

  7. FanF1 spune

    Marian, uite, mi-am injectat si eu in vene 1L de egoism si orgoliu si acum realizez ca ai dreptate: au fost “simple huiduieli”. Rusine sa le fie acelor spectatori pt. ce au facut unui pilot neamt ce dovedeste de fiecare data respect si integritate!