Sentimentalul Hamilton

Când am căutat o fotografie cu Lewis Hamilton care să ilustreze cronica primei sesiuni de antrenamente libere din India, LAT Photographic mi-a furnizat una în care pilotul echipei McLaren purta o cască în care nu prea se regăsea tradiţionalul galbenul.

Prima oară m-am gândit că este de fapt Jenson Button, iar ulterior am fost tentat să cred că şi-a schimbat designul în memoria lui Dan Wheldon şi/sau Marco Simoncelli.

De fapt, Hamilton este încă profund afectat de despărţirea de Nicole Scherzinger, aceasta fiind şi explicaţia pentru care nici măcar pole position-ul din Coreea de Sud nu i-a adus vreun zâmbet pe buze.

Casca lui Hamilton pentru acest weekend poartă o fotografie a lui Bob Marley şi o referinţă directă la unul dintre cântecele sale, One Love. “Astfel de momente te pun la încercare. Totul depinde de modul în care treci de ele”, a explicat britanicul.

Viaţa privată a piloţilor din Formula 1 este ultimul lucru care mă interesează, dar sper că, dacă sâmbătă va repeta performanţa din calificările de la Seul, Hamilton va avea puterea să se bucure.

Formula One World Championship

Etichete:

8 comentarii la “Sentimentalul Hamilton”

  1. Flavius spune

    1. Nu mi se pare prea profesionist sa amesteci viata privata cu F1
    2. Gestul vine intr-un moment foarte prost, nu mai bine dedica si el un omagiu catre Marco si Dan ?
    3. El nu se uita la Mircea Badea? Cand te paraseste femeia..singurul lucru pe care poti sa-l faci e..absolut nimic… o lasi sa te paraseasca…altfel… :) )
    http://youtu.be/LB4z1rFb8cw

  2. hakkinen spune

    Toti se asteptau sa aiba pe casca ceva legat de decesele din motorsport. Din pacate evenimentul nefericit coincide cu comemorarea lui Bob Marley, iar Lewis si-a comandat casca aceasta cu luni inainte.
    sport.ro:
    “Hamilton si-a comandat o casca o memoria lui Bob Marley, cantaretul sau preferat. Pentru aceasta cursa, britanicul s-a pregatit cu luni inainte cand a cerut permisiunea familiei artistului.”

  3. ctlnmihai spune

    1.Și Montoya și Kubica au amestecat F 1 cu viața privată..
    2. Ambii piloți Mclaren au adus un omagiu celor 2 piloți decedați Wheldon și Simoncelli
    3. Prima dragoste nu se uită niciodată și te afectează dacă are și-un final nefericit ,presupunând că prima dragoste a lui Hamilton a fost Nicole Scherzinger

  4. ctlnmihai spune

    Both McLaren drivers also wore black armbands with Wheldon’s name on it.
    http://www.f1fanatic.co.uk/2011/10/28/drivers-wear-tributes-wheldon-simoncelli-2/

  5. Andrei Alexandru spune

    LOL. Saracul Hamilton… s-a despartit iubita de el. Pai a fost un fraier daca chiar credea ca Sherzinger il iubeste. Fata nu vroia decat sa fie pe paginile ziarelor, iar Hamilton se descurca de minune cu asa ceva, mai ales in lipsa rezultatelor. Parerea mea… mai bine fara o asa iubita. La anul Hamilton se poate in sfarsit concentra pe cariera lui de pilot daca evident, isi doreste si ceva rezultate si mai putine aparitii pe la comisari sau in ziare. Dezamagitori pilotii McLaren in privinta bandorei negre, banderola se foloseste in fotbal nu in Formula 1, restul pilotilor au mesaje pe casca (monopost) mai relevante, un gest frumos din partea lor.
    Nu stiu de nici o comemorare a lui Bob Marley in aceasta perioada a anului, poate in Mai trebuia sa aibe aceasta casca, asa ca ma gandesc ca iarasi Hamilton nu stie sa-si lase scheletii inchisi in dulap. Plus daca plangea dupa Sherzinger, putea sa-si scrie pe casca “No woman, no cry” si avea un mai mare impact.

  6. F1-zone spune

    Atata poate asa ca atata spune hamsterul cel mic. Un gest total lipsit de barbatie, iar spalatul rufelor murdare in public este doar o alta tiganie, lucru care la Hamilton nu ma mira. Se pare ca singurul neuron pe care il are i-a ramas agatat de fusta pitzipoancei cu care iesea in lumina reflectoarelor. Spre deosebire de el Button a avut o alta alegere, si a preferat sa aduca un omagiu unor colegi din motorsport care au sfarsit atat de tragic.

  7. ctlnmihai spune

    a vorbit masculul feroce din F1 -zone :D .. Singurul orgasm îl ai când apare vreun articol referitor la Hamilton… încearcă și tu niște exerciții pentru autocontrol

  8. emerson spune

    Oricat de mult le-ar placea unora sa nu fie asa, pilotii sunt si ei oameni, cu bune si cu rele,viata privata avand…fara exceptie, o influenta majora asupra psihicului lor, cu rezultate vizibile in randamentul acestora. Toti suntem asa,doar ca unii nu-si accepta sau nu vor sa recunoasca, momentele de slabiciune sau vulnerabilitate…