Motivele plecării lui Vettel de la Red Bull

Decizia lui Sebastian Vettel de a pleca de la Red Bull Racing la sfârşitul acestui sezon cu destinaţia Ferrari a reprezentat o surpriză pentru fani şi presă. Publicaţiile internaţionale tocmai anunţau despărţirea iminentă a lui Fernando Alonso de Ferrari, care întârzie cel mai probabil doar din motive birocratice legate de contract, însă nimeni nu se aştepta la un deznodământ atât de rapid în privinţa înlocuitorului său şi, mai ales, ca acesta să fie Vettel.
Conform propriilor declaraţii publice, Vettel a plecat pentru că avea nevoie de o nouă provocare, lucru parţial de înţeles după ce a cucerit patru titluri mondiale consecutive alături de Red Bull Racing.
Şi totuşi, există numeroase alte semne de întrebare. Plecarea sa coincide cu un sezon mai puţin satisfăcător pentru Red Bull Racing, sezon dominat autoritar de Mercedes. Este puţin probabil ca raportul de forţe să se schimbe radical anul viitor, astfel că cel mai probabil germanul şi-a făcut câteva calcule simple: în locul unui nou sezon modest la Red Bull, mai bine un sezon modest la Ferrari, echipă pentru care orice pilot îşi doreşte să concureze.
De altfel, Vettel nu şi-a ascuns niciodată dorinţa de a concura la un moment dat pentru Ferrari, iar la începutul lunii iunie a participat la un eveniment inedit în cadrul căruia a testat un monopost Ferrari F1-87/88C din 1988.
Pentru un cvadruplu campion mondial, simpla prezenţă în cadrul echipei a unui coechipier care a reuşit să obţină trei victorii, în timp ce tu ai urcat de numai patru ori pe podium, ar fi trebuit să reprezintă adevărata provocare pentru sezonul 2015.
Asta ca să nu mai spunem că, dacă Red Bull Racing ar fi dominat şi sezonul 2014 la fel ca în anii precedenţi, probabil că Vettel şi-ar fi respectat şi următorul an de contract şi nu i-ar mai fi spus lui Luca di Montezemolo că îşi poate rezilia prematur contractul cu echipa.

8 comentarii la “Motivele plecării lui Vettel de la Red Bull”

  1. gogu spune

    e si demotivat, are si un coleg mai bun care nu e blocat de echipa, pleaca si newey, plus banii si eventuala faima la ferrari…toate astea il ajuta sa ia mai usor decizia

  2. 91Schumi06 spune

    Daniel, Vettel se duce la Ferrari pentru ca vrea sa calce pe urmele idolului sau Michael Schumacher. In urma cu cateva luni i-am spus lui ferr1 ca atata timp cat nu obtii titlul mondial, chiar nu mai conteaza daca termini pe 2,3 sau 5. Ideea e una simpla, Vettel de la Red Bull ar fi plecat doar la Ferrari, poate sa fie 2015, putea sa fie 2016, dar ar fi plecat doar la Ferrari.

  3. iofake spune

    Vettel l-a urmarit , ASCULTAT si admirat pe Shumacher.
    sfatul lui Shumacher pt el chiar intr-un articol de la voi
    aici

  4. catalin spune

    Maurice Hamilton , pe blog-ul personal spunea că atât Vettel cât și Alonso au fost recent în Uk, în zile diferite..Amândoi au fost văzuți pe aeroportul Farnborough situat la 15 mile de MTC..

  5. Bogdan spune

    Cu tot respectul, dar una spune titlul si alta “articolul”.
    Se pare ca asta este o trasatura de caracter tipic romaneasca.

  6. Madalin spune

    Foarte bun articolul, subscriu. Red Bull se scufunda, iar omul are mari probleme cu coechipierul. Asa ca se gandeste sa imbrace combinezonul rosu chiar daca stie ca acolo nu va avea musai cea mai buna masina, dar va castiga notorietatea pilotilor Ferrari. A auzit ca Alonso vrea sa plece asa ca a devansat termenul dat de precontract-2016. In rest, asta cu “calcatul” pe urmele nu stiu cui sunt doar basme. Ferrari pe vremea lui Schumacher pe linga pilot a recrutat toata “crema” tehnica a sportului. Nu e cazul acum.

  7. FanF1 spune

    Cu tot respectul dar articolul e scris destul de romaneste si la subiect! Probabil ca-n calitate de fan Vettel (sa nu:-O numesc altfel) ai simtit mici atacuri la adresa neamtului si astfel vezi negru in fata ochilor. Daca nu e cum zic eu atunci ar mai exista un motiv, drept pentru care iti reamintesc ca “e mai bine sa taci si sa fii luat de prost decat sa vorbesti si sa confirmi ca esti”-Abraham Lincoln

  8. Bogdan spune

    Nu am nici o treaba cu subiectul acestui articol, ci cu felul in care a fost scris.
    L-am recitit si il gasesc la fel de nearticulat ca si la prima lectura. Ba mai mult, parca de data asta are si un iz de stire de la ora 17.

    PS: e bine ca nu a fost citata si o crima, sau un viol.