Cum au ajuns pneurile să domine Formula 1?

“This is Formula 1″.

Aşa se încheia introducerea unui clip video promoţional pentru sezonul 2009 realizat de postul britanic de televiziune BBC, în care Formula 1 era portretizată ca o competiţie în care contează, printre multe altele, motorul, aerodinamica şi talentul piloţilor.

Patru ani mai târziu, după trecerea de la Bridgestone la Pirelli, pneurile au devenit punctul central al Formulei 1. Nu puţini sunt cei care acuză în mod direct producătorul italian că nu este capabil să realizeze pneuri de calitate, însă realitatea este cu totul alta.

Montreal 2010, cursa reper pentru Formula 1

Mai ţineţi minte cum era cursele de Formula 1 în era Bridgestone? De cele mai multe ori aveam parte de simple procesiuni: nu existau depăşiri (pentru că nu exista nici DRS), iar piloţii efectuau o singură intrare la boxe. Iar acea intrare la boxe avea loc doar pentru că era obligatorie, în condiţiile în care pneurile rezistau fără probleme toată cursa.

Una dintre puţinele excepţii a fost cursa de la Montreal din 2010, când degradarea accelerată a pneurilor supersoft şi medium pe un circuit foarte abraziv a generat numeroase intrări la boxe, strategii diferite şi, implicit, multe depăşiri.

Fanii, piloţii şi echipele erau în extaz. După mult timp, o cursă de Formula 1 a avut un ingredient numit spectacol. Coincidenţă sau nu, cursa a avut loc în mijlocul negocierilor pentru noul furnizor de pneuri care avea să înlocuiască Bridgestone din 2011, iar dacă îmi aduc bine aminte Pirelli era deja considerată favorită în faţa francezilor de la Michelin. În euforia acelui moment, una dintre condiţiile impuse de echipe în cadrul negocierilor a sunat cam aşa: vrem să avem pneuri care să genereze curse precum Montreal 2010.

Ce a făcut Pirelli în Formula 1?

Nu a făcut nimic altceva decât să se muleze pe dorinţele echipelor. Echipele au vrut pneuri care să necesite două-trei opriri la boxe într-o cursă şi exact asta a furnizat Pirelli în ultimii trei ani, cu mici excepţii, printre care şi cursa de la Barcelona. Vorbim însă de unul dintre cele mai abrazive circuite din calendar, astfel că pe undeva este firesc ca aici numărul de opriri la boxe să fie ceva mai mare.

Reversul medaliei

Din păcate, uzura prea mare a pneurilor a făcut ca toate celelalte aspecte să conteze mult mai puţin. Dacă ne obişnuisem deja că motoarele şi alte componente mecanice nu mai au o influenţă majoră în Formula 1 după celebra regulă care interzice dezvoltarea acestora, aerodinamica era pilonul principal al performanţei, ceea ce explică atât succesul avut de Red Bull Racing datorită geniului lui Adrian Newey, cât şi lipsa de titluri din vitrina Ferrari incepand din 2009.

Acum nu mai contează nici măcar aerodinamica, ceea ce explică şi numeroasele apariţii recente ale lui Dietrich Mateschitz în presă. Puneţi-vă puţin în locul proprietarului Red Bull: investeşti circa 250 de milioane de euro anual în Formula 1, câştigi trei titluri mondiale consecutive, iar apoi, cu acelaşi buget, te transformi într-o echipă care luptă doar ocazional pentru victorii pentru că… trebuie să ai grijă de nişte pneuri care sunt produse de alţii.

Ce urmează?

În mod tradiţional, Barcelona este circuitul unde toate echipele vin cu noutăţi de natură tehnică. Aşa a fost şi acum, însă în acest an aproape nimeni nu a mai spus că Ferrari a câştigat datorită noului upgrade aerodinamic sau că Lotus a fost pe podium datorită unui sistem de evacuare inovator. Iar cei de la Mercedes au introdus acel sistem FRIC pentru suspensii care nu-i ajută la nimic pentru că pur şi simplu nu înţeleg pneurile în ritm de cursă.

Este evident că situaţia nu poate continua în acest mod. Pirelli deja pregăteşte o schimbare pentru ca pneurile să reziste mai mult timp, iar Mateschitz a avut o discuţie de o oră cu Bernie Ecclestone la finalul cursei de la Barcelona pentru a-şi impune influenţa în această privinţă. Iar pneurile se vor schimba pentru că, după ceea ce am văzut duminică în Spania, putem spune că “This is NOT Formula 1″.

Etichete:

6 comentarii la “Cum au ajuns pneurile să domine Formula 1?”

  1. Cosmin spune

    Pentru mine, F1 ca si competitie nu mai are niciun sens. Pilotii doar se plimba pe circuit de grija pneurilor. Si mesajul radio a lui Hamilton de la cursa din Spania e cat se poate evident: ” I can’t go any slower than this!”
    La asta s-a ajuns in momentul de fata.

  2. noname00 spune

    Pirelli trebuie sa ofere niste pneuri care sa reziste la cel putin 4 ture in regim de calificari. Cu pneurile actuale pilotii nu se pot bate pentru depasi, pur si simplu asteapta zona de DRS sau o gresala a pilotului din fata (ma refer la piloti care au pneuri in aceiasi conditie si masini echivalente ca performanta).

    Nu mai stiu cand s-a intamplat asta, dar intr-un tur de calificare un pilot (Schumacher cred) nu a mai avut pneuri in sectorul 3, pur si simplu nu mai avea aderenta.

    In plus – pneurile Pirelli nu se uzeaza, pur si simplu se dezintegreaza.

  3. mad79 spune

    intotdeauna a fost ceva de conservat in Formula1,inca de la inceputurile ei,fie ca s-a numit frane,ambreiaj,motoare,cutie de viteza,combustibil,iar acum este randul pneurilor.Ce este atat de greu de inteles!
    S-a ajuns in acest punct,deoarece aerodiamica s-a dezvoltat atat de mult,incat daca s-ar face pneuri mai durabile,cursele ar fi o procesiune de la start la finish,iar aceasta reprezinta un compromis.La fel cum este si DRS-ul.Motoarele ce vor fi introduse anul viitor,precum si unitatile ERS de pe masini,vor fi aplicate in 10 ani pe scara larga in industria auto.
    S-au dus vremurile cand masinile de Formula1,aveau motoare V12,V10,asa cum s-au dus vremurile,cand rezervele de petrol,ale lumii erau “infinite”.Iata ca si acel infinit,are un sfarsit si ca lumea trebuie sa se adapteze,la fel cum si cei din F1 se vor adapta.
    Mie imi pare rau ca s-a ajuns la situatia in care Pirreli,a anuntat ca va modifica pneurile incepand de la Silverstone,doar pentru ca lui Vettel,nu ii plac aceste pneuri!
    Politica dusa de Ecclestone,aceea de a pleca urechea la cerintele pilotului de generatie,asa cum a fost si cu Schumacher,l-a vremea lui,s-a dovedit paguboasa,atat pentru sport,cat si pentru fani,care s-au indepartat de sport.
    Tin minte ca in anul cand au revenit Pirreli in F1,li s-a cerut acestora,sa faca pneuri care sa ofere spectacol,acum ca avem spectacol,depasiri,rasturnari de situatie si ca nu stim dupa turul 9 cine este castigatorul cursei,inseamna ca Pirreli,isi face bine treaba.
    Nu inteleg,de ce nu ii lasa in pace,altfel,vor reveni vremurile Bridgestone,cand aveai o procesiune de cursa!

  4. Sebastian spune

    Nici formatul dinainte (cu pneuri ultra-rezistente) nu era ok, dar nici asta nu e.
    Sa pretinzi de la un pilot de F1 sa conduca incet ca sa conserve starea pneurilor e ca si cum ai pretinde unei echipe de fotbal “mari” ca atunci cand joaca impotriva unei echipe mai mici sa joace “mai incet”, sa dea mai putine goluri, sa nu se tureze.
    Sau cum ar fi sa te apuci sa impui la un sport de echipa gen baschet,handbal,fotbal o limita a numarului de km ce pot fi alergati de un jucator (sau de intreaga echipa)? Toata lumea sa alerge mai putin/mai incet, ca nu cumva pe un contra-atac cel mai rapid sa si inscrie.
    Si contra-exemplele ar putea continua …
    Eu zic ca reintroducerea alimentarii cu combustibil in timpul curselor + “relaxarea” multitudinii regulilor din F1 (ca de ex absurditatea aia ca nu poti sa iti aperi pozitia prin mai multe schimbari de trasa) ar aduce mult mai mult spectacol decat schimbarea ingredientelor cauciucurilor.

  5. octav71 spune

    Probabil ca asta a fost intentia lor, aceea de a-i “zapaci” un pic.
    Sistemul are prea multe variabile: KERS, DRS, pneuri si regulamentul pentru aerodinamica(aia nu poate fi mai lata, cealalta nu poate fi mai lunga, iar asta trebuie sa suporte X kg), ceea ce afecteaza echipele.
    Da-le pneuri fara limita, KERS cat de mare il vor ca sa poata rula cat mai repede si vom vedea ce se va intampla.
    Asa cum este acum, toti se concentreaza pe gasirea de portite pentru fentarea regulamentului. Mai o aerodinamica la limita, mai o mapare de motor si cine stie cate or mai fi?
    Pana la urma, este F1, locul in care totul este la maxim: tehnologie si bani.
    SPor!

  6. Antonio spune

    intrebarea era alta:cum au ajuns ceiu de la RBR sa domine si chiar sa depaseasca regulamentele?