Podiumul campionilor

Se spune că pentru a câştiga o cursă de Formula 1 trebuie să ai talent şi/sau să beneficiezi de un monopost foarte competitiv care să-ţi suplinească deficienţele. Poate tocmai de aceea, cel puţin teoretic, piloţii valoroşi ar trebui să ocupe contant locuri pe podiumul de premiere.

Ei bine, realitatea este cu totul diferită şi am aflat asta în mod matematic după Marele Premiu al Canadei. Pentru prima oară din 1991, podiumul de premiere al unei curse de Formula 1 a fost ocupat în totalitate de campioni mondiali: Lewis Hamilton, Jenson Button şi Fernando Alonso.

Ultima oară se întâmplase la Marele premiu al Statelor Unite de la Phoenix din urmă cu 19 ani, atunci când Ayrton Senna a fost acompaniat pe podium de Alain Prost şi Nelson Piquet.