Renault vs. Mercedes în F1

Parteneriatul anunţat luni între Williams şi Renault (da, articolul a apărut abia marţi pe site din cauza unei zile de concediu) dezvăluie încă o dată care este strategia câştigătoare pe care ar trebui să o adopte constructorii din Formula 1.

Renault a profitat la maxim de scandalul Crashgate de la finalul anului 2009 pentru a se retrage parţial din acţionariatul propriei echipe, în condiţiile în care adevăratul motiv era criza financiară. Rezultatul? S-a concentrat pe furnizarea motoarelor şi a profitat de ascensiunea celor de la Red Bull, pentru a justifica decizia prin faptul că actuala campioana mondială utilizează motoarele sale.

Pe de altă parte, din această postură, Renault este liberă să ofere motoare pentru orice echipă interesată, indiferent dacă aceasta concurează pentru titlu, în plutonul de mijloc sau între ultimele trei. Mai mulţi clienţi înseamnă mai mulţi bani, în timp ce costurile s-au redus semnificativ comparativ cu perioada în care era unicul acţionar al echipei.

De cealaltă parte a baricadei, Mercedes este la al doilea sezon în F1 ca proprietar de echipă, iar rezultatele întârzie să apară. Bani există, dar nemţii sunt nemţi şi nu cheltuie sume exagerat de mari, iar McLaren nu mai este forţa de altădată pentru a menţine Mercedes în top măcar la capitolul motoare.

Cât despre echipele dornice să utilizeze motoarele Mercedes, Red Bull Racing a fost una dintre ele, însă cum ai putea să oferi un astfel de avantaj unei echipe care luptă pentru titlu? De aceea, Mercedes nu va putea încheia niciodată un contract pentru furnizarea motoarelor cu o echipă de top, McLaren fiind singura excepţie prin prisma parteneriatului avut până în 2008.

Trăgând linie, putem spune că strategia adoptată de Renault este mult mai bună decât cea a rivalilor de la Mercedes GP, întrucât implicaţiile financiare sunt mai mici, iar beneficiile mai mari.

Am exclus Ferrari şi Cosworth din acest context pentru că primii concurează în F1 din 1950 şi nu pot schimba ceva din cauza tradiţiei, iar ultimii vor face figuraţie din 2012 cu Virgin şi Hispania.

Etichete: /

6 comentarii la “Renault vs. Mercedes în F1”

  1. Schubler spune

    Ai punctat foarte bine, Daniel!

  2. dap spune

    o opinie pertinenta… spre deosebire de aia in care sustineai ca Renault intentioneaza sa se retraga din F1

  3. Schubler spune

    @dap – Renault a amenintat ca se va retrage din Formula 1 daca regulamentul pt motoare 2013 nu va fii adoptat. Insa in urma intelegerii intre echipe pt V6 turbo, Renault a renuntat la astfel de amenintari fiind si ei de acord cu schimbarea de Regulament pt 2014

  4. dap spune

    stai calm, eu ma refeream la altceva

    http://www.automarket.ro/blog/popescu/constructori/renault-f1-team/semnalul-renault/

  5. Schubler spune

    Come on, dap! Articolul e din 2009 :) ) De-atunci pana acum faceai 2 copii, iti luai trei neveste, bagai 3 divorturi si mai faceai si ocolul pamantului pe bicicleta… insa se pare ca tu ai preferat sa tii minte articolul lui Popescu. Fiecare cu alegerea lui :) Asa da cititori fanatici :) )

  6. Vasi spune

    nu conteaza perioada in care a fost scris, conteaza ca am dreptate