Liga constructorilor

Daca informatiile publicate de Gazzetta dello Sport sunt reale, o competitie alcatuita exclusiv din constructori este mult mai aproape de realitate decat ne-am fi putut gandi.

In primul rand, simpla idee a unei astfel de competitii ar trebui sa le dea de gandit celor de la FIA si lui Bernie ca echipele vorbesc foarte serios atunci cand afirma ca vor sa paraseasca sportul. Sigur, nu este prima oara cand apar zvonuri despre tentativa marilor echipelor de a-si face bagajele si de a-si construi propria liga, insa in acelasi timp exista si cateva semne de intrebare:

- Daca Mercedes paraseste sportul, ce se va intampla cu McLaren? Nu este exclus ca McLaren Group sa ramana in Formula 1, iar Mercedes sa isi construiasca propria echipa in noul campionat;

- Red Bull s-ar putea alatura constructorilor in aceasta liga. Eventual, Mateschitz ar putea face o singura echipa cu trei monoposturi in locul celor patru monoposturi pe care le are in prezent;

- Ce se va intampla cu Brawn GP? Va accepta Ross Brawn sa ramana in F1 sau va pleca la unul dintre constructori?

Pe langa aceste probleme strict sportive, adevarata provocare a constructorilor va fi alcatuirea unui calendar competitional cu cat mai multe circuite, lucru destul de dificil de realizat in contextul in care o mare parte dintre circuitele moderne au contract cu Formula One Management. Sigur, exista  si alternative, iar primul nume care imi vine in minte este Algarve, circuit laudat de toate echipele.

Poate cea mai delicata problema va fi cea a banilor. Constructorii trebuie sa atraga sponsori spre noua competitie si sa convinga trusturile media sa investeasca sume importante in drepturile TV. Iar in plina criza economica nu cred ca va fi chiar o misiune usor de indeplinit.

Daca ma intrebati pe mine, cred ca in cele din urma constructorii vor ramane in Formula 1. Si, cel mai probabil, vor ramane in F1 in urma unui compromis cu FIA din care nimeni nu va castiga prea mult. Cel putin, nu constructorii…

Utopia unei echipe a fanilor

Un britanic a pus la cale un plan prin care intentioneaza sa construiasca o echipa de Formula 1 cu bani primiti din partea fanilor. El spera sa adune 40 de milioane de lire sterline prin intermediul banilor oferiti de fani, care ulterior ar urma sa devina actionari ai echipei.

Daca ideea ar fi pornit din Romania cu siguranta ar fi fost luata drept o mare escrocherie menita sa stoarca bani din buzunarele credulilor. Intrucat vorbim de Marea Britanie, ma limitez sa spun ca este o idee cel putin fantezista. Deocamdata, initiatorul vrea doar sa afle daca se pot strange suficient de multi oameni pentru un astfel de proiect. Intentia acestuia este de a strange intre 1-5 lire de la fiecare fan, ceea ce ar insemna ca are nevoie de minim 8 milioane de potentiali investitori.

Unde este utopia unei astfel de echipe? In primul rand, actionarii vor avea putere de decizie asupra tuturor aspectelor din viata echipei. Right! Adica sa zicem ca 8 milioane de actionari vor vota pentru a desemna pilotii echipei, seful echipei, furnizorul motoarelor si asa mai departe?

Chiar crede cineva ca se poate realiza o astfel de idee? Eu unul cred ca e fie o idee nastrusnica a unui fan infocat al Formulei 1, fie un exercitiu de imagine. Sau, de ce nu, o simpla escrocherie. Oricum ar fi, sansele de reusita sunt aproape zero.

Mai multe informatii despre aceasta echipa a fanilor gasiti pe site-ul excitef1.co.uk.

Razboi civil in F1

Formula 1 s-a transformat intr-un adevarat butoi cu pulbere dupa ce Ferrari a anuntat oficial ca se retrage din Formula 1 daca FIA nu modifica regulamentul tehnic pentru sezonul 2010.

Poate ca amenintarile celor de la Toyota, Red Bull Racing si Scuderia Toro Rosso au fost tratate cu indiferenta de presa generalista, dar anuntul facut de Ferrari va face inconjurul lumii si va atrage si mai mult atentia asupra Formulei 1.

Practic, avertismentul dat marti de italieni este o replica pe masura la afirmatia lui Max Mosley, potrivit caruia Formula 1 poate supravietui fara Ferrari. Ferrari a ales sa joace o carte foarte mare. A decis sa riste totul pe calea atacului. Miza, la randul ei, este nepretuita, pentru ca Scuderia este singura echipa care a participat in toate sezoanele de Formula 1 din istorie. Insa niciodata in istoria competitiei nu au existat doua seturi de reguli pentru echipa.

Evident, marele semn de intrebare este daca McLaren, Renault si BMW se vor alatura Scuderiei Ferrari in acest demers. Probabil este doar o chestiune de zile. Cert este insa ca Formula 1 traverseaza un moment de rascruce. Este greu de anticipat cine va ceda in acest razboi, insa cu siguranta ceva se va schimba. Exista practic doua mari variante:

- FIA nu cedeaza presiunilor, constructorii se retrag, iar Formula 1 se scufunda in adancuri cu tot cu grasutul sistem KERS atarnat de unul dintre tentacule. Nu stiu ce parere aveti voi, dar Formula 1 fara Ferrari, McLaren, BMW, Renault, Toyota si Red Bull ar fi o competitie fara noima care ar cadea in anonimat.

- FIA cedeaza presiunilor, iar echipele isi impun punctul de vedere asupra regulamentului. Apele se linistesc, iar sezonul 2010 decurge lin si fara probleme.

De fapt, acesta este si principalul scop al echipelor, cu Ferrari in frunte: incearca sa profite de situatia actuala pentru a-si impune punctul de vedere si pentru a-si creste influenta in Formula 1. Iar asta nu poate fi decat un lucru bun.

Va invit sa va spuneti parerea despre rezultatul acestui conflict prin intermediului poll-ului de mai jos:

Brawn, artizanul victoriei lui Button

Pe langa noile gafe strategice comise de Ferrari, Marele Premiu al Spaniei a adus si numeroase speculatii referitoare la posibilele ordine de echipa din cadrul Brawn GP. Desi toti cei implicati au negat existenta unui complot, haideti sa analizam impreuna faptele si sa tragem cateva concluzii:

- Inainte de cursa, Ross Brawn a decis sa adopte o strategie cu trei opriri la boxe pentru Button si Barrichello;

- Toata lumea a fost luata prin surprindere de startul excelent al lui Barrichello, care l-a depasit inclusiv pe Button si a preluat conducerea;

- Evident, in acel moment Barrichello a devenit noul favorit la victorie;

- Button a decis sa isi schimbe strategia, optand pentru numai doua opriri la boxe. Potrivit declaratiei ulterioare a lui Button, decizia a fost luata pentru ca pilotul englez urma sa iasa pe circuit in spatele lui Nico Rosberg. In contextul in care sansele de depasire sunt reduse la Barcelona, Button urma sa piarda mult timp in spatele lui Rosberg, astfel ca decizia cea mai buna a fost schimbarea strategiei;

- Punctul de referinta: Inginerii il informeaza pe Barrichello ca Button a trecut pe o strategie cu doua opriri, apoi il intreaba daca vrea sa ramana pe o strategie cu trei opriri sau sa treaca si el pe doua opriri. Barrichello a ales sa ramana la strategia cu trei opriri la boxe.

- Urmarea o stim cu totii: Barrichello a terminat cursa pe locul 2 din cauza opririi suplimentare la boxe.

Convorbirea radio dintre Barrichello si inginerul sau demonstreaza ca nu a fost vorba in niciun caz de ordine de echipa. Barrichello a decis de unul singur ce strategie sa adopte.

Pe de alta parte, echipa este cea care cunoaste cea mai potrivita strategie pentru cursa, intrucat beneficiaza de toate datele necesare legate de monopost si de ceilalalti piloti. Concret, sunt convins ca echipa stia ce se va intampla daca Barrichello va opri de trei ori. Nu era greu de anticipat nici macar pentru noi, care urmaream cursa la TV, si cu atat mai putin pentru inginerii din pitwall cu 20 de monitoare in fata.

Apare astfel ipoteza ca Brawn GP a vrut intr-adevar ca Button sa castige cursa. Pe undeva este de inteles: britanicul a ajuns la 41 de puncte din 45 posibile si si-a consolidat prim pozitie in clasament. Pe de alta parte, cred ca echipa avea datoria sa il informeze pe Barrichello despre avantajele si dezavantajele unei strategii cu trei opriri. Insa in astfel de momente interesul echipei primeaza in fata interesului pilotului, iar Barrichello stie asta cel mai bine de pe vremea cand concura pentru Ferrari.

Concluzie personala: Nu a fost vorba despre ordine de echipa, dar Ross Brawn a profitat la maxim de situatia de pe pista pentru a influenta decisiv rezultatul final al cursei in favoarea lui Button.

Cineva ar trebui sa ii spuna totusi lui Brawn ca ulciorul nu merge de multe ori la apa. Altfel, exista pericolul sa asistam la un mic razboi intre Button si Barrichello. Iar asta este ultimul lucru de care ar avea nevoie Brawn GP.

Omelette a la Hamilton

Daca nu stiati cu ce sa va delectati papilele gustative in timpul cursei din acest weekend, Lewis Hamilton vine cu o oferta de neegalat: o omleta spaniola de fabricatie proprie!

In cadrul unui eveniment de marketing organizat de Vodafone la Barcelona, Hamilton a demonstrat ca nu este numai un campion al Formulei 1, ci si un campion in bucararie. Ajutat de Pedro de la Rosa, pilotul echipei McLaren a spart oua in fata publicului si a pus de o omleta in cel mai traditional stil spaniol.

Va avertizam ca imaginile de mai jos pot crea pofte nebanuite!

Foto: LAT Photographic.

Un nou inceput

Marele Premiu al Spaniei reprezinta in mod traditional un nou start pentru sezonul competitional. Din cauza faptului ca primele patru curse se desfsoara departe de sediile centrale ale echipelor, acestea aduc foarte putine update-uri pe monoposturi si numai in situatii de criza (vezi cazurile McLaren sau Renault).

In tot acest interval de timp, echipele dezvolta in fabrici noi componente cu care spera sa faca pasi mari inainte odata cu sezonul european al Formulei 1. Problema este ca aproape toate echipele au pregatit pachete aerodinamice majore, iar pentru noi asta este cu atat mai interesant cu cat nu stim cine a facut cel mai mare pas in fata.

Din informatiile care au circulat pe internet in ultimele zile se profileaza totusi doua extreme: Ferrari si BMW-Sauber.

Ferrari a testat la Vairano un monopost botezat de presa F60B care beneficiaza inclusiv de o versiune (cel mai probabil, doar preliminara) a unui dublu-deflector in stilul Brawn GP, Williams si Toyota. Cat de mult va conta acesta ramane de vazut, insa este evident ca Scuderia lucreaza intens la imbunatatirea monopostului.

De cealalata parte, BMW-Sauber reprezinta o mare enigma. Dupa un sezon 2008 excelent, echipa care isi propunea sa lupte pentru titlu in acest an nu se regaseste deloc. Germanii nu au realizat niciun update pe monopost in primele patru curse, primele imbunatatiri fiind planificate pentru Spania. Dar aici intervin problemele: BMW a renuntat la introducerea unui dublu-deflector, dar si la sistemul KERS. Doua decizii venite la interval de numai 1-2 ore reprezinta tot atatea semne de intrebare.

Explicatia conform careia update-ul nu este compatibil cu sistemul KERS este una destul de hilara. Sa ne asteptam ca BMW sa renunte la KERS pentru cateva curse bune? Iar in al doilea rand, tot BMW justifica renuntarea la dublul-reflector pe motiv ca doresc sa introduca update-urile pe rand. Dar nu era Theissen cel care afirma ca BMW a preferat sa introduca toate update-urile pentru Barcelona, si nu cate unul mic la fiecare cursa? Ceva se intampla la BMW si nu suna deloc bine.

Care va fi scenariul cursei de duminica este dificil de anticipat, insa este putin probabil ca ordinea echipelor sa se modifice substantial. Se incumeta cineva la pronosticuri pe baza acestor speculatii si a statisticilor pentru Marele Premiu al Spaniei?

Cum sa nu castigi fani in F1

Se da o criza economica in care vanzarile masinilor noi scad vazand cu ochii, bancile isi anunta retragerea, iar sponsorii care mai raman in Formula 1 isi diminueaza drastic cheltuielile publicitare.

In tot acest context, Formula 1 trebuie sa faca eforturi sustinute pentru a atrage fonduri din exterior, prin intermediul sponsorilor, a noilor parteneriate sau a noilor echipe. Iar elementul cheie in toate aceste eforturi il reprezinta… FANII.

Un sport fara fani nu se poate numi sport, iar in aceste vremuri tulburi este esential ca Formula 1 sa castige cat mai multi fani pentru ca echipele sa fie capabile sa atraga cat mai multi sponsori. Cu alte cuvinte, echipele trebuie sa demontreze ca investitiile facute de companii in Formula 1 sunt rentabile din punct de vedere financiar.

Audienta Formulei 1 a ajuns in 2008 la peste 600 de milioane de telespectatori, insa acest numar nu mai impresioneaza sponsorii intr-un climat economic total nefavorabil. Formula 1 are nevoie de mai multi fani, iar pentru a-i castiga avem nevoie de spectacol exclusiv pe circuit.

Nu avem nevoie de schimbari de regulament aberante si, mai ales, de schimbari care au loc in fiecare an. 2009 este anul cu cele mai numeroase schimbari de regulament din ultimele decenii, dar FIA isi propune sa intreaca si mai mult masura in 2010.

Oare cum poti atrage noi fani intr-o competitie in care vor exista doua regulamente tehnice pentru echipe? Cum vei putea sa ii explici unui novice de ce Force India are o aripa fata ajustabila, iar McLaren o aripa fata fixa? Sau cum sa ii explici altuia de ce motorul Ferrari utilizat de Toro Rosso nu are limita de turatii, in timp ce acelasi motor utilizat de Scuderia Ferrari are o limita de 18.000 rpm? Sau de ce Williams are voie sa testeze nelimitat la iarna, iar BMW-Sauber are dreptul la numai 4 sesiuni?

E ca si cand Osasuna Pamplona ar juca cu 20 de jucatori pe teren in meciul de fotbal cu FC Barcelona pentru care are un buget net inferior.

Lucrurile tind deja sa devina complicate chiar si pentru noi, fanii care urmarim acest sport de ani de zile. Mai ramane sa traim ziua in care se vor acorda puncte in functie de diferenta de secunde fata de primul loc sau in functie de uzura pneurilor.

Da, si faceti ceva cu sistemul ala de irigatie care va crea ploi artificiale in timpul curselor…