Testgate

Pole position în China. În Bahrain. Şi în Spania. Şi, în fine, la Monaco. Pentru Mercedes, a patra oară a fost cu noroc şi a izbutit să obţină prima victorie din acest sezon. Succesul lui Nico Rosberg a rămas însă undeva în umbră în lumina scandalului izbucnit în noaptea de sâmbătă spre duminică. Vorbim, bineînţeles, despre testul secret efectuat de Pirelli cu Mercedes. Sau de testul făcut de Mercedes cu Pirelli. Depinde cum priveşti lucrurile.
Să recapitulăm:
prin contractul pe care îl are cu FIA, Pirelli are dreptul să efectueze un test de 1.000 kilometri cu un monopost din sezonul curent
prin regulamentul sportiv, testele în timpul sezonului cu monoposturi din sezonul curent sau sezonul precedent sunt strict interzise.
Pirelli şi Mercedes susţin că testul respectă înţelegerea italienilor cu FIA, însă FIA susţine că Pirelli nu a respectat condiţia de a informa forul mondial dacă toate echipele au primit oferta Pirelli de a testa, lucru confirmat oficial de Lotus şi Force India şi, spun sursele Auto Motor und Sport, şi de Williams. În plus, FIA nu a fost informată că Pirelli vrea să testeze cu un monopost din sezonul curent.
La acuzaţia că a fost un test secret, cei de la Mercedes au replicat că au lăsat toate echipamentele pe circuit după Marele Premiu al Spaniei. “Ce trebuia să mai facem, să anunţăm pe Twitter?”, a întrebat Toto Wolff, directorul de motorsport.
Cu tot respectul pentru ceea ce a făcut la viaţa lui Toto Wolff, aici nu are dreptate. Ştiţi comunicatele acelea seci de presă care anunţă, de exemplu, că “Ferrari a efectuat un test aerodinamic în linie dreaptă la Vairano cu Jules Bianchi”?. Eh, exact asta trebuia să facă şi Mercedes dacă testul nu era secret: să dea un comunicat de presă sec.
FIA are acum pâinea şi cuţitul şi nu vreau să dau dreptate celor de la Mercedes şi Pirelli sau celor de la Red Bull, Ferrari & Co. Vreau însă să remarc altceva: 10 zile au trecut de la prima zi de teste din 15 mai şi până la aflarea adevărului de echipe în 25 mai. Este remarcabil că, în era internetului şi a telefoanelor mobile cu camera foto, Pirelli şi Mercedes au fost capabile să ţină ascuns timp de 10 zile un test efectuat un un monopost gălăcios pe un circuit care, în mod obişnuit, este deschis permanent publicului în zilele fără competiţii sportive.
În al doilea rând, Pirelli şi Mercedes au refuzat să confirme speculaţiile potrivit cărora au testat pneurile spate care vor fi introduse la Barcelona şi pneurile de anul viitor: “Nu ştim ce am testat, pneurile aveau coduri A şi B”, s-a apărat Ross Brawn. De parcă inginerii Mercedes nu sunt capabili să-şi dea seama dacă un pneu este pentru monoposturile actuale sau pentru viitoarele motoare V6 de 1.6 litri…
Care vor fi consecinţele testului? Greu de spus, pentru că FIA se află în faţa unei mari dileme:
dacă Mercedes nu păţeşte nimic, alte echipe vor profita de precedent şi vor testa în timpul sezonului, cu sau fără sprijinul Pirelli. Ferrari a confirmat deja acest lucru.
dacă Mercedes şi Pirelli vor fi pedepsite drastic, viitorul acestora în F1 devine brusc incert. Pe de o parte, Pirelli nu are încă un contract pentru 2014 şi negocierile şi aşa dificile ar putea fi bulversate complet de o eventuală amendă. Pe de altă parte, o ştergere a punctelor din acest sezon sau, şi mai rău, o excludere din campionat echivalează cu pierderi financiare majore pentru Mercedes, mai ales după investiţiile din acest an în Lewis Hamilton, Niki Lauda, Toto Wolff şi Paddy Lowe.
Şi când te gândeşti că, cel puţin aparent, tot scandalul a izbucnic după ce unul dintre piloţii Mercedes “a scăpat porumbelul” în timpul banalei întâlniri a piloţilor de după calificările de sâmbătă de la Monaco…

Pole position în China. În Bahrain. Şi în Spania. Şi, în fine, la Monaco. Pentru Mercedes, a patra oară a fost cu noroc şi a izbutit să obţină prima victorie din acest sezon. Succesul lui Nico Rosberg a rămas însă undeva în umbră în lumina scandalului izbucnit în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Vorbim, bineînţeles, despre testul secret efectuat de Pirelli cu Mercedes. Sau de testul făcut de Mercedes cu Pirelli. Depinde cum priveşti lucrurile.

Să recapitulăm:

  • prin contractul pe care îl are cu FIA, Pirelli are dreptul să efectueze un test de 1.000 kilometri cu un monopost din sezonul curent
  • prin regulamentul sportiv, testele în timpul sezonului cu monoposturi din sezonul curent sau sezonul precedent sunt strict interzise.

Pirelli şi Mercedes susţin că testul respectă înţelegerea italienilor cu FIA, însă FIA susţine că Pirelli nu a respectat condiţia de a informa forul mondial dacă toate echipele au primit oferta Pirelli de a testa, lucru confirmat oficial de Lotus şi Force India şi, spun sursele Auto Motor und Sport, şi de Williams. În plus, FIA nu a fost informată că Pirelli vrea să testeze cu un monopost din sezonul curent.

La acuzaţia că a fost un test secret, cei de la Mercedes au replicat că au lăsat toate echipamentele pe circuit după Marele Premiu al Spaniei. “Ce trebuia să mai facem, să anunţăm pe Twitter?”, a întrebat Toto Wolff, directorul de motorsport.

Cu tot respectul pentru ceea ce a făcut la viaţa lui Toto Wolff, aici nu are dreptate. Ştiţi comunicatele acelea seci de presă care anunţă, de exemplu, că “Ferrari a efectuat un test aerodinamic în linie dreaptă la Vairano cu Jules Bianchi”?. Eh, exact asta trebuia să facă şi Mercedes dacă testul nu era secret: să dea un comunicat de presă sec.

FIA are acum pâinea şi cuţitul şi nu vreau să dau dreptate celor de la Mercedes şi Pirelli sau celor de la Red Bull, Ferrari & Co. Vreau însă să remarc altceva: 10 zile au trecut de la prima zi de teste din 15 mai şi până la aflarea adevărului de echipe în 25 mai. Este remarcabil că, în era internetului şi a telefoanelor mobile cu camera foto, Pirelli şi Mercedes au fost capabile să ţină ascuns timp de 10 zile un test efectuat un un monopost gălăcios pe un circuit care, în mod obişnuit, este deschis permanent publicului în zilele fără competiţii sportive.

În al doilea rând, Pirelli şi Mercedes au refuzat să confirme speculaţiile potrivit cărora au testat pneurile spate care vor fi introduse la Barcelona şi pneurile de anul viitor: “Nu ştim ce am testat, pneurile aveau coduri A şi B”, s-a apărat Ross Brawn. De parcă inginerii Mercedes nu sunt capabili să-şi dea seama dacă un pneu este pentru monoposturile actuale sau pentru viitoarele motoare V6 de 1.6 litri…

Care vor fi consecinţele testului? Greu de spus, pentru că FIA se află în faţa unei mari dileme:

  • dacă Mercedes nu păţeşte nimic, alte echipe vor profita de precedent şi vor testa în timpul sezonului, cu sau fără sprijinul Pirelli. Ferrari a confirmat deja acest lucru.
  • dacă Mercedes şi Pirelli vor fi pedepsite drastic, viitorul acestora în F1 devine brusc incert. Pe de o parte, Pirelli nu are încă un contract pentru 2014 şi negocierile şi aşa dificile ar putea fi bulversate complet de o eventuală amendă. Pe de altă parte, o ştergere a punctelor din acest sezon sau, şi mai rău, o excludere din campionat echivalează cu pierderi financiare majore pentru Mercedes, mai ales după investiţiile din acest an în Lewis Hamilton, Niki Lauda, Toto Wolff şi Paddy Lowe.

Şi când te gândeşti că, cel puţin aparent, tot scandalul a izbucnic după ce unul dintre piloţii Mercedes “a scăpat porumbelul” în timpul banalei întâlniri a piloţilor de după calificările de sâmbătă de la Monaco…

Etichete: / /

4 comentarii la “Testgate”

  1. drs spune

    Ma intreb oare cate alte astfel de teste se desfasoara si nu afla nimeni de ele?

  2. rn spune

    …oricum parerea mea pt ei nu conteza, dar totusi o voi spune. Eu cred ca ar fi bine si de invatatura pt cei smecheri, sa-i suspendeze pt 5-6 curse ca sa nu poata lua maximul de puncte pt a nu putea pretinde la vre-o unu din titluri. Ar fi marea prostie sa ia titlul prin siretlic, va dati seama ce-ar fi?!

  3. Edi spune

    Nu cred ca are Mercedes sanse la vre-un titlu mondial. Sunt inca departe in acest sezon ca si rezultate. Insa, in acelasi timp, tare as fi curios sa stiu toate detaliile, pe ce anume s-au bazat cand au facut acest test – nu cred ca au facut asta sperand sa nu se afle, cred ca mai degraba au gasit vre-un articol de regulament dupa care sa se ascunda…

    PS: Daniel, nu va ganditi sa faceti aici si o rubrica cu Moto GP? Aveti formula 1, WRC, ERC si NRC, ar fi extrem de placut pentru cei pasionati sa gaseasca totul intr-un singur loc – aici.

  4. serban spune

    Greu de inteles FIA, pe o parte cheltuieli uriase cu schimbarile tehnice, pe de alta parte calicie curata cu testele din intersezon. Cine vrea si are bani, sa le faca, cine nu, nu, fara egalizari proletare.