Bruce McLaren

Într-o zi în care se întâmpla relativ puţine lucruri în Formula 1, o incursiune în istoria sporturilor cu motor este oricând binevenită.

McLaren ne-a dat tuturor o mână de ajutor în acest sens şi ne prezintă doua clipuri de colecţie în care Bruce McLaren, fondatorul echipei care îi poartă numele, concurează în competiţia CanAm în 1967.

Pentru cei mai puţin familiarizaţi cu subiectul, CanAm a fost competiţie cu maşini sport care s-a desfăşurat în Canada şi Statele Unite ale Americii în perioada 1966-1974. Pentru McLaren, sezonul 1967 a fost cel mai prolific, echipa lui Bruce McLaren obţinând 5 victorii în 6 curse. În clipurile de mai jos puteţi urmări un rezumat al uneia dintre aceste curse:

Moştenirea lui Bruce McLaren

Dacă ar exista un top al celor mai interesante clipuri video din Formula 1, cele postate de McLaren pe canalul oficial de pe Youtube ar câştiga cu uşurinţa primele locuri.

După ce am văzut cum asamblează Hamilton şi Button un monopost de Formula 1, a venit momentul să aflăm lucruri inedite despre cel care a dat viaţă acestei echipei: Bruce McLaren. Şi oare cine ar putea să ne povestească cel mai bine despre Bruce McLaren, dacă nu Tyler Alxander (care a contribuit la fondarea echipei şi a părăsit McLaren abia în 2009) şi Gordon Coppuck (designer şef al echipei intre 1971-1980)?