Mercedes vs. Red Bull

Când aproape toată lumea aşteaptă cu nerăbdare să afle dacă Mclaren va fi mai bună decât Red Bull în prima cursă a sezonului, Auto Motor und Sport vine să răstoarne calculele hârtiei cu o ipoteză bazată pe performanţele din ultima sesiune de teste de la Barcelona: Mercedes are cel mai rapid monopost, mai rapid chiar şi decât Sauber.

Sunt convins că analiza jurnaliştilor de la AMuS este corectă şi se bazează pe timpii realizaţi de piloţi pe circuit în cadrul stinturilor lungi, însă AMuS a omis câteva date importante:

  • Red Bull a introdus în ultimele două zile ale sesiunii un update semnificativ pe care nu a avut timp să-l evalueze corespunzător din cauza unor defecţiuni tehnice la cutia de viteze. Practic, Vettel a efectuat duminică doar 23 de tururi (în mare parte în regim de calificări), comparativ cu cele 100 ale lui Schumacher.
  • În general, Mercedes AMG s-a concentrat pe stinturi lungi, în timp ce Red Bull a parcurs mai mult de 100 tururi pe zi doar joi. În total, Mercedes AMG a parcurs 436 de tururi, iar Red Bull doar 280.

În concluzie, nu trebuie să luăm analiza AMuS ca fiind 100% corectă, ci doar ca o ipoteză interesantă cu şanse de a deveni realitate. Ceea ce nu ar fi deloc rău pentru Formula 1.

Kubica, pilot de teste pentru Pirelli?

După negocieri de câteva luni, Pirelli a reuşit în sfârşit să convingă echipele că are nevoie de un monopost de Formula 1 pentru a putea dezvolta pneurile pentru sezonul 2013.

Singura necunoscută din planul italienilor este pilotul care va urca la volanul monopostului Renault R30 din sezonul 2010. În condiţiile în care lista piloţilor cu experienţă care au rămas fără loc de muncă în Formula 1 în 2012 este destul de impresionantă (Nick Heidfeld, Adrian Sutil şi Vitantonio Liuzzi sunt doar trei dintre ei), indecizia celor de la Pirelli ar putea ascunde un pilot surpriză.

În prezent, pe “banca de rezerve” a Formulei 1 aşteaptă un pilot aflat într-o lungă perioadă de recuperare după un accident de raliuri suferit în luna februarie a anului trecut care, total întâmplător, cunoste foarte bine particularităţile monopostului Renault R30.

Exact. Este vorba despre Robert Kubica. Polonezul speră să revină în Formula 1 în sezonul 2013, însă principala lui problemă este că, după ce încheie perioada de recuperare, nu prea are cum să testeze, întrucât testele din timpul sezonului sunt interzise (sesiunea de la Mugello din luna mai va fi folosită pentru dezvoltarea monoposturilor, nu pentru reabilitarea unui pilot sau altul).

Prin urmare, testele cu Pirelli ar reprezenta ocazie ideală pentru Kubica să afle dacă este capabil să revină în Formula 1 anul viitor. Fără stresul de a obţine un timp bun, doar cu obiectivul de a oferi feedback, polonezul poate fi o soluţie interesantă, dar totuşi riscantă, pentru Pirelli.

Deocamdată este doar o speculaţie. Rămâne de văzut dacă se va adeveri.

F1 Champ 2012: Primele informaţii

În ultimele zile am fost întrebat prin diverse locuri ce se întâmplă cu F1 Champ, singurul manager de Formula 1 din România. Printre altele, cele mai arzătoare întrebări au fost legate de perioada de înscrieri, de premii şi de sistemul de desfăşurare, dar nu puţini au fost cei care m-au întrebat direct: va mai exista F1 Champ in 2012? Sigur că va exista.

Pentru a lămuri o parte din aceste aspecte, iată câteva răspunsuri scurte şi la obiect la întrebările voastre:

  • înscrierile în managerul F1 Champ 2012 vor începe în 12 martie
  • împărţirea piloţilor şi echipelor în grupe valorice va rămâne în mare parte aceeaşi: 5 grupe pentru piloţi, două grupe pentru echipe
  • câştigătorul marelui premiu va fi desemnat în cadrul unei etape finale (Brazilia) la care vor participa doar cei mai buni manageri din fiecare etapă.
  • premiile vor fi… interesante! Acestea vor fi anunţate în 12 martie.

Dacă aveţi întrebări specifice despre F1 Champ aici este locul potrivit să le puneţi. Voi răspunde la toate întrebările în măsura în care acest lucru este posibil.

F1, de la transmisie prin satelit la transmisie subacvatică

Ştirea potrivit căreia Tata Communications a devenit partenerul oficial al Formulei 1 nu a generat prea multe ecouri în presa internaţională, însă are o importanţă majoră în modul în care vor fi realizate transmisiunile TV ale curselor începând din acest sezon.

Până anul trecut, transmisiunile TV erau realizate prin satelit, ceea ce însemna că semnalul TV trebuia să călătorească mai întâi la satelit şi apoi să revină la posturile TV.

Începând din acest an, transmisiunile se vor realiza prin infrastructura celor de la Tata Communications, infrastructură care este alcătuită în cea mai mare parte din cabluri subacvatice, astfel că eliminarea sateliţilor din ecuaţie va aduce două avantaje:

  • scăderea costurilor de transmisie pentru Formula One Management
  • scăderea decalajului intre acţiunea propriu-zisă de pe circuit şi momentul în care semnalul ajunge pe televizorul fanului Formulei 1.

În privinţa celui de-al doilea avantaj vorbim despre un decalaj de ordinul milisecundelor. Dacă semnalul de la satelit ajunge cu o întârziere de aproximativ o secundă, în cazul utilizării cablurilor subacvatice decalajul este de numai… 220 de milisecunde. Cam acesta va fi decalajul între momentul startul cursei de la Silverstone şi momentul în care fanii din Japonia vor vedea cum se sting luminile roşii pe ecranul televizoarelor.

Cu alte cuvinte, pentru fanii Formulei 1 nu se schimbă practic nimic.