GENEVA 2012 LIVE: Nissan Hi-Cross şi Invitation anunţă noi modele

De Bogdan Mirică
Publicat Marti, 06.03.2012
Nissan aduce la Geneva două concepte care oglindesc vitoarea filosofie de design şi anunţă un model de clasă mică, dar şi un viitor crossover mare care se va încadra în gamă între Qashqai și Murano.

Nissan îşi propune să ia cu asalt piaţa europeană şi face ce ştie mai bine: promite noi modele 4x4 şi concepte interesante. Pe podiumurile japonezilor au tronat Hi-Cross, Invitation şi Juke Nismo Concept, toate gata să anticipeze un viitor cu multe surprize pentru brandul asiatic.

Invitation este propunerea Nissan pentru segmentul B, un rival pentru modele ca Ford Fiesta şi Opel Corsa. Propus să ajungă pe piaţă anul viitor, modelul de clasă mică, vine cu o caroserie cu linii fluide şi promite că va avea emisii scăzute, sub 100 g/km de CO2.

Ca şi Micra, noul model Invitation va folosi platforma tehnică V, gândită pentru o ţinută de drum rafinată şi un centru de greutate redus.

Nissan Hi-Cross, conceptul expus astăzi la Geneva, va intra în versiunea de serie între Qashqai și Murano în gama mărcii japoneze şi anunţă atât o posibilă nouă direcţie de design în gama Nissan, cât şi ultimele soluţii tehnologice pe care le va avea la dispoziţie brandul în următorii ani.

Noul Hi-Cross Concept vine cu trei rânduri de scaune, cu spaţiu interior care onorează pasagerii şi cu proporţii interesante, care nu dau de bănuit faptul că habitaclul este atât de încăpător.

Sub capotă, prototipul celor de la Nissan vine cu o soluţie tehnologică hibridă HEV inovatoare: un motor pe benzină cu injecţie directă de 2.0 litri funcţionează în tandem cu unul electric alimentat de baterii Litiu-Ion, împrumutat de pe electrica Leaf.

Conform comunicatului Nissan, acest sistem oferă performanţe demne de un motor de 2.5 litri şi un consum foarte mic.

Tot la Geneva, Nissan şi-a anunţat şi intenţiile de a pune bazele unei divizii de performanţă cu ajutorul casei de tuning proprie, Nismo. Juke Nismo Concept prefigurează un model de producţie care va fi oferit pe piaţă în cel de-al treilea sfert al anului curent. Clienţii vor putea alege între două şasiuri speciale, unul cu tracţiune faţă şi altul cu tracţiune integrală. Ambele şasiuri se mândresc cu o suspensie revizuită.

Comentarii (2)

  • Silviu81
    Arata foarte bine Hi-Cross si Invitation. Nissan are un viitor stralucit.
    17 1
  • Sunt superbe ! Sper sa nu schimbe prea multe in versiunile de serie. Vor fi un hit instant...
    12 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru