Creşterea vânzărilor de automobile în China a fost temperată de inflaţie

De Sebastian Toma
Publicat Marti, 06.07.2010
Scăderea puterii de cumpărare a chinezilor a dus la reducerea ratei de creştere a pieţei de automobile noi din China în iunie 2010, aducând o creştere de 10.9% în cea de-a şasea lună a acestui an.

Esential

10.9 procente reprezintă creşterea vănzărilor de automobile noi din China în iunie 2010.

Piaţa auto înfloritoare din China a fost atinsă de inflaţie, iar acest lucru s-a văzut în cifrele de vânzări pe iunie 2010. Astfel, în timp ce vânzările de autoturisme au crescut cu 10.9 procente în comparaţie cu iunie 2009 atingând 839.228 de unităţi, creşterea obţinută în cea de-a şasea lună a anului 2010 este slabă în comparaţie cu rezultatele din aprilie şi mai ale pieţei auto din China. Motivul acestei scăderi dramatice a modului în care vânzările cresc pe piaţa din China este creşterea inflaţiei la 3.1 procente la nivel de an, fiind cea mai rapidă creştere din ultimele 19 luni.

Rata de expansiune a economiei chineze a fost de 11.9 procente în primul sfert al lui 2010, iar experţii de la China International Capital Corp se aşteaptă ca ritmul de creştere să scadă la 7.5 procente în ultimul sfert al acestui an. Creşterea vânzărilor din iunie 2010 a atins cea mai slabă valoare de când centrul de cercetare chinezesc a început să îşi facă datele publice.

În prima jumătate a acestui an, vânzările de automobile din China au crescut cu 25.6 procente, atingând 5.42 milioane de unităţi.

Guvernul de la Beijing ia măsuri pentru a transforma creşterea vânzărilor într-un fenomen sustenabil, care să nu mai fie condiţionat de programele de sporire a vânzărilor de automobile noi. Aceste măsuri vor duce la scăderea ritmului de creştere al vânzărilor în perioada următoare dar ar trebui să evite o scădere dramatică a vânzărilor peste o anumită perioadă de timp. Astfel, guvernul de la Beijing încearcă să ţină sub control strict cea mai mare piaţă auto a lumii.

Via | AutomotiveNews (înreg.)

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru