Primele imagini ale conceptului Fiat Mio FCC III
- Printeaza
- Comenteaza
-
Trimite pe:
Fiat a prezentat conceptul Mio FCC III la Salonul Auto de la Sao Paulo. Conceptul este realizat cu ajutorul utilizatorilor de pe internet, mii de persoane fiind implicate la realizarea aspectului final al lui Mio FCC III. Din păcate, cei peste 1.000 de contribuitori nu au fost foarte inspiraţi atunci când au ales numele noului concept de la Fiat. Intenţiile producătorului italian privind conceptul respectiv sunt necunoscute în acest moment, oficialii Fiat prezentând conceptul aşa cum se poate vedea în imagini, fără alte comentarii.
Singura declaraţie a oficialilor Fiat în privinţa conceptului Mio FCC III a fost legată de faptul că modelul este destinat unei lumi a viitorului, în care şoferul poate fi un simplu pasager al vehiculului controlat prin mijloace inteligente. Practic, oficialii Fiat spun că modelul respectiv ar fi gândit pentru momentul istoric în care vehiculele se vor conduce singure, iar singura ocupaţie a şoferului va fi să nu-şi piardă cheile şi să aleagă destinaţia.
Nu este clar dacă vreun element de design prezent pe acest model va ajunge în următorii ani în producţie.Conceptul Fiat Mio FCC III are o lungime de 2.489 milimetri şi beneficiază de un plafon panoramic din sticlă. Roţile sunt acoperite cu capace speciale pentru a îmbunătăţi coeficientul aerodinamic, iar interiorul se bucură de un sistem multimedia extrem de avansat, alături de scaune inspirate de canapelele unui lounge. Aspectul modelului respectiv aminteşte mai degrabă de un concept Nissan decât de o creaţie a celor de la Fiat, iar explicaţia vine din faptul că proiectul a fost realizat conform dorinţelor utilizatorilor care au participat la programul de dezvoltare al conceptului.
Via | WorldCarFans
Citeşte şi...
Adauga un comentariu
Modele Fiat in Romania
-
Fiat 124 Spider Preţ: 27.727 - 31.535 €
-
Fiat 500 facelift Preţ: 12.332 - 16.363 €
-
Fiat 500C facelift Preţ: 14.810 - 18.331 €
-
Fiat 500L Preţ: 14.491 - 23.800 €
-
Fiat 500L Living Preţ: 17.466 - 20.633 €
-
Fiat 500L Trekking Preţ: 17.755 - 21.497 €
-
Fiat 500X Preţ: 17.946 - 27.109 €
-
Fiat Doblo Panorama Preţ: 15.025 - 19.290 €
-
Fiat Fullback Preţ: n/a - 35.700 €
-
Fiat Panda facelift Preţ: 9.816 - 18.017 €
-
Fiat Punto facelift Preţ: 9.551 - 13.550 €
-
Fiat Qubo Preţ: 12.150 - 16.442 €
-
Fiat Tipo Preţ: 12.109 - 19.392 €
-
Fiat Tipo Hatchback Preţ: 13.222 - 19.282 €
-
Fiat Tipo SW Preţ: 14.293 - 20.353 €
Ultimele stiri din Concepte
-
Gorden Wagener, fostul designer-șef Mercedes-Benz, a dezvăluit imagini oficiale cu un concept dezvoltat în secret de marca germană. Conceptul este o reinterpretare modernă a lui Mercedes-Benz AMG 300 SEL 6.8, cunoscută mai popular ca Porcul Roșu. (18.02)
-
Marca britanică de lux Bentley a dezvăluit noul Bentayga X Concept în cadrul cursei de karting pe gheață FAT Ice de la Zell am See, Austria. (31.01)
-
Genesis a dezvăluit noul X Skorpio Concept, un vehicul prototip off-road conceput pentru a face față celor mai dificile tipuri de teren. (28.01)
-
Dacia va avea un motor nou: promite un consum de numai 3.3 litri/100 de kilometri

-
JD Power publică topul fiabilității. Lexus pe prima poziție, Volvo și Volkswagen pe ultimele două

-
Șeful BMW M: "Din punct de vedere tehnic, transmisia manuală nu are prea mult sens"

-
Șeful Renault: viitorul model Dacia de segment C va fi produs în Turcia

-
Concept secret Mercedes-Benz, inspirat de prima berlină AMG din istorie













Comentarii (1)